Serialul Arcane, stabilit în universul League of Legends, stă de ceva timp în cuptoarele Netflix, dar iată că acum știm și când ne va fi delicatesa servită pe televizoarele și dispozitivele smart gospodărești. Compania americană a confirmat că serialul animat Arcane va avea premiera pe 7 noiembrie la 05:00 (ora României).
Cum se cuvine, noul trailer de mai sus pregătește masa pentru înfometații de LoL. În acesta sunt reliefate originile surorilor — și, totodată, eroinelor— Jinx și Vi. Amândouă trebuie să lupte atât împotriva pericolelor hextech-ului (magia exploatată prin știință), cât și a inegalităților sociale de neignorat dintre orașul bogat Piltover și sub-orașul Zaun.
Serialul o distribuie pe Hailee Steinfeld din Into the Spider-Verse, în rolul vocal principal Vi, iar pe Ella Purnell din Army of the Dead în rolul lui Jinx. Netflix și Riot fac în continuare uz de stilul picturii manuale — deja foarte recunoscibil pentru fanii Riot și cei care s-au tot rugat prin secțiuni de comentarii să se lanseze odată un serial / film LoL — pentru a se distinge de alte producții CG.
Evident, nu putem ști dacă Arcane se va dovedi un succes fulminant sau un eșec zdrobitor, dar Netflix are deja în palmares destule reușite cu seriale bazare pe jocuri, cum ar fi Witcher, DOTA: Dragon’s Blood sau Castlevania — o franciză al cărei timp în lumina reflectoarelor a trecut de mult.
Mie unul mi-a captat și mai mult atenția față de primul trailer, și nici măcar nu-s fan LoL. Doar am fost absorbit de toate cinematicurile demențiale de pe YouTube, așa că, pentru cei care nu știu la ce mă refer, vă las mai jos un aperitiv: