Steam Next Fest vine cu sute de noi demouri în octombrie

Valve a anunțat că va găzdui următoarea ediție a Steam Next Fest între 1-7 octombrie. Evenimentul are și un trailer care prezintă unele dintre demourile jocurilor ce urmează să fie puse la dispoziția oricărui utilizator Steam.

Primul Steam Next Fest a avut loc în luna iunie și, printre cele 700 de demouri disponibile, au existat mai mult decât o mână de pietre prețioase — unele mai șlefuite decât altele — de descoperit.

Steam Next Fest este, așa cum sugerează și numele, un eveniment despre toate titlurile ce urmează să apară; conceptul este că o grămadă de demouri pentru tot felul de jocuri aterizează în același timp pe aerodromul Steam, după care ne putem umple desaga (adică PC-urile gaming)cu bunătăți gratuite — și consumate în doze mici — întraga săptămâna cât ține evenimentul.

Ediția din octombrie a Next Fest nu are încă un program, dar va include livestreamuri cu dezvoltatorii și interviuri despre jocurile la care încă se trudește. Nu există încă nici un număr clar de demouri — exceptând numeralul cardinal „sute” — dar  fiți siguri că la bufet vor fi prezente mai multe demouri decât puteți juca în mod rezonabil într-o săptămână.

Totuși, acest lucru nu este neapărat o slăbiciune a Next Fest, deoarece, de-a lungul anilor, dezvoltatorilor mai mici le-a fost mai greu să-și expună proiectele în fața unui public, iar evenimentele de acest gen sunt menite să ajute la vizibilitate. De asemenea, după încheierea ediției din iunie, au rămas disponibile o multitudine de demouri, așa că nimic de la Next Fest nu vine în ediție limitată.

Valve va da startul Steam Next Fest pe 1 octombrie cu propriul livestream, pentru care vă puteți pune un memento aici.

Dacă ar fi să mă întrebe cineva, așa ar trebui să funcționeze întreaga industrie: să ai posibilitatea de a testa pe propria-ți piele un joc înainte să decizi dacă merită să-i acorzi cei $60. Sigur, Steam deja are politica de retur — de care am aflat recent cum se poate abuza în mod malițios — dar ar fi o schimbare binevenită ca și ceilalți publisheri mari să ofere mai multe posibilități utilizatorilor de a hotărî pe cont propriu înainte să pună cel mai nou titlu în coș. Dar hei, unii vor doar să vândă tricouri la 1.800 de lei și cutii sub forma unor Collector’s Editions, așa că ce știu eu? Profitul e rege!…

Ciprian Ghibirdic
Ciprian Ghibirdic
Joacă avocatul diavolului mai bine decât orice hack & slash. E de evitat angajarea în discuții cu el, căci „angajare” face parte din câmpul lexical al cuvântului „muncă” — de altfel indezirabil. Și, din cuvânt în cuvânt — că tot a învățat din Bee Simulator — a ajuns să scrie la Overheat. Ah, și mai ales „simulare” îi retrezește angoasa existențială, așa că alege să-și petreacă jumătate din zi în „experiențe interactive”, „povești imaculate” și alte pseudonime escapiste pentru jocurile video.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.