Gotham Knights al celor de la WB Games Montreal și Suicide Squad: Kill the Justice League al dezvoltatorilor de la Rocksteady Studios vor fi prezente la evenimentul digital DC FanDome din octombrie.
Al doilea show DC FanDome va avea loc sâmbătă, 16 octombrie, începând cu 20:00 (ora României). Pregătiți-vă pentru update-uri, trailere și dezvăluiri care acoperă o gamă largă de proiecte în film, televiziune, benzi desenate și jocuri video.
Printre acestea se numără: „un nou trailer exclusiv” pentru The Batman, jucat de Robert Pattinson; cum vor arăta filmele Black Adam, The Flash și Aquaman and the Lost Kingdom; mai multe detalii despre sezoanele viitoare din Harley Quinn, Batwoman, The Flash, Superman & Lois și Sweet Tooth; dezvăluiri din jocurile Gotham Knights (în care se pare că-și va face apariția Conclavul Bufnițelor) și Suicide Squad: Kill the Justice League; și o grămadă de știri despre benzi desenate, inclusiv următorul capitol al crossover-ului Fortnite / Batman (o asociere mai puțin hidoasă decât la ce a fost supusă imaginea lui Martin Luther King Jr. acum câteva zile)
Always watching. Always listening. #DCFanDome pic.twitter.com/v0HSugr7EJ
— Gotham Knights (@GothamKnights) August 31, 2021
Din nou: veți putea urmări evenimentul DC FanDome în direct pe 16 octombrie 20:00 pe mai multe platforme, inclusiv Twitch, YouTube, Facebook și Twitter. DC mai spune că o versiune adecvată pentru copii va fi difuzată în aceeași zi.