[Analiză] Martin Luther King e în Fortnite. Am trăit s-o scriu și p-asta

Într-un crossover demn de cele mai abstracte coșmaruri, Epic Games a adăugat în Fortnite un muzeu interactiv în onoarea lui Martin Luther King Jr.

Evenimentul March Through Time e bine intenționat, scopul fiind ca toți jucătorii — în special puștanii — să învețe o parte importantă a istoriei Americii interacționând activ cu ea. Pe vechiul principiu „învățăm și ne distrăm”, nu? Ei bine, când se pune problema să vorbești despre drepturi civile într-un joc cu și despre împușcături, clar nu!

„Sărbătoriți viața și opera celui care a primit Premiului Nobel pentru Pace, Dr. Martin Luther King Jr. într-o nouă experiență interactivă prezentată de TIME Studios”, a anunțat compania astăzi. „Dezvoltat de membrii comunității în Fortnite Creative, March Through Time cufundă jucătorii în întregimea discursului monumental „ Am un vis ” al dr. King și în istoria care îl înconjoară.”

Evenimentul transportă jucătorii înapoi în Washington, DC-ul anului 1963, în timpul marșului mișcării pentru drepturile civile. Pe lângă înregistrarea discursului istoric al lui King care e redată în buclă pe un ecran imens, muzeul interactiv are puncte de interes… și mini-games. „Aceste activități ghidează jucătorii prin experiență și aduc la viață teme importante ale discursului Dr. King: mergem mai departe atunci când lucrăm împreună”, scrie Epic. Toate aceste jocuri vor să transmită teme vagi de „speranță” sau „inspirație”.

Ducerea la bun sfârșit a acestor provocări ale Drepturilor Civile (sfinte Unchiule Sam…) îi va răsplăti pe jucători cu loot. Mai exact, un „D.C. 63 spray”, care va putea fi folosit în timpul schimburilor de focuri și tachinărilor de genul „da’ am țintit spre cap, frate!”. Ironia tragică face că, pentru Martin Luther King, împușcătura din obraz nu a fost o joacă, ci reușita unei asasinări. Doar prin prisma acestui eveniment Epic Games ar fi trebuit să realizeze cât de insensibilă este asocierea dintre Fortnite și MLK.

Disonanța de imagine

Epic pare să fie o companie care nu învață din greșeli. În iulie anul trecut, ca urmare a morții lui George Floyd, Fortnite a mers într-o direcție similară, găzduind un panel cu discuții despre discriminarea rasială din America numit We The People. A ieșit oribil, cu o mulțime de jucători care aruncau roșii virtuale pe ecran arătând un disrespect cras prezentatorilor — în timp ce făceau dansuri și emote-uri, obscene dat fiind contextul.

Oricât de nobilă ar fi educația maselor prin orice mijloace disponibile, tributul nu-și are deloc locul într-o fabrică de bani cunoscută mai degrabă pentru că-ți permite să joci cu Thanos, să-l ucizi pe Superman drept Master Chief sau să fluturi săbii laser în timp ce-l cari pe Claptrap în spate. În punctul ăsta pot doar să mulțumesc vechilor zei că Martin Luther King nu e însuși un skin sau ceva de genul, căci ar fi fost strigător la cer ca un copil de 13 ani să fie pus în pielea asasinului de la motelul Lorraine pentru a recrea cu zâmbetul pe buze scena asasinării — în neștiință de cauză, binențeles.

Conform lui Ethan Gach de la Kotaku, există deja oameni care raportează jucători care ies din modul March Through Time înainte ca măcar să-l ducă la final.

Cât despre întreaga problemă pe scurt, nu o pot rezuma mai bine decât a făcut-o criticul Chris Franklin:

Aceasta este una dintre (multele) probleme cu ideea de platformă ca metavers. Nu puteți ca într-un minut să vindeți skin-uri licențiate pentru petrecerea voastră socială de Battle Royale, iar în următorul minut să vă așteptați să fie un loc serios pentru a afla despre istorie. Fortnite prin natura sa nu poate fi totul.

Și că tot adusesem mai devreme vorba în treacăt de headshoturi, iată loading screenul care l-a întâmpinat pe Franklin după ce a terminat pastila educativă — alături de Rick Sanchez în timp ce el însuși era Alien. Apropo, recomand citirea întregului thread.

Cele 4 personaje fictive din Greensboro

Dealtfel, și Fūnk-é Joseph de la Fanbyte și-a făcut curaj să experimenteze aventura istorică. Acesta relatează că, după ce jucat un mini-game în care a împins cu succes o minge de baschet gigantică pe culmea unui deal alături de Master Chief și 2 Morty — din aceeași familie Sanchez — toată echipa de inadaptabili a fost teleportată. Unde? Lângă o versiune Fortnite-ească a restaurantului din Greensboro ocupat de 4 studenți de culoare care a dat startul mișcării de ocupare a restaurantelor. Puțin context: când a avut loc protestul național, în 1960, oamenii de culoare nu aveau voie să ia masa în localuri, așa că, de data asta, nu au mai acceptat să fie dați afară.

Tranziția non-sequitur de la un mini-game menit să fie haios și — în cel mai bun caz — să redea un sentiment de muncă de echipă, la monument istoric american e de-a dreptul zdrobitoare.

Se putea mai mult, nu-i așa Ari?

Pe de o parte, creatorii nici nu puteau să îndulcească gura de istorie amară, dar inspirațională, cu efecte speciale și melodii atrăgătoare ca evenimentele lui Travis Scott sau Ariana Grande, dar parcă nici nu au acordat îndeajuns de multă atenție încât să facă această colaborare deja hidoasă măcar înghițibilă.

https://twitter.com/blackhashira/status/1430981504184770564?s=20

Experiența a fost dezvoltată de membrii Fortnite Creative și a primit finanțare și contribuții de la TIME, American Family Insurance, DuSable Museum of African American History și Estate of MLK Jr., așa că moștenirea unuia din cei mai importanți activiști din istorie merita mai mult decât un video redat în buclă, mini-game-uri cu finaluri abrupte și — cel mai important aspect pentru copii — plăci negre cu informații istorice

Noul muzeu vine, de asemenea, la un an după ce CEO-ul Epic, Tim Sweeney, a comparat procesul dintre compania sa și Apple cu privire la taxele din App Store cu mișcarea pentru drepturile civile din America. E un hău atât de mare între subiectele astea două încât doar acolo și-ar putea arunca rușinea executivii Epic care au permis atâtea legături absurde și obscene.

Epic trebuie să definească o identitate clară a Fortnite, căci nu poate fi în același timp un metavers absurd și mega distractiv prin natura sa, dar și o platformă de promovare pentru branduri, un program educațional și alte nebunii. Partea bună din toată povestea asta este că măcar o minoritate de tineri vor învăța despre o etapă importantă a dezvoltării drepturilor civile, dar partea exasperantă este că imaginea lui MLK are toate șansele să fie luată în derâdere când copiii americanilor vor învăța la școală despre discursul „Am un vis” și vor asocia imediat: „îl știu pe tipul ăsta din Fortnite!”.

Ciprian Ghibirdic
Ciprian Ghibirdic
Joacă avocatul diavolului mai bine decât orice hack & slash. E de evitat angajarea în discuții cu el, căci „angajare” face parte din câmpul lexical al cuvântului „muncă” — de altfel indezirabil. Și, din cuvânt în cuvânt — că tot a învățat din Bee Simulator — a ajuns să scrie la Overheat. Ah, și mai ales „simulare” îi retrezește angoasa existențială, așa că alege să-și petreacă jumătate din zi în „experiențe interactive”, „povești imaculate” și alte pseudonime escapiste pentru jocurile video.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.