Bllizzard a anunțat pe Twitter că îl va redenumi pe vânătorul de recompense Jesse McCree din Overwatch. În aceeași postare, Blizzard a amânat și începutul următorului arc narativ din OW până „mai târziu în 2021”.
A message from the Overwatch team. pic.twitter.com/2W3AV7Pv6X
— Overwatch (@PlayOverwatch) August 26, 2021
Personajul a fost numit inițial „McCree” după Jesse McCree, un fost membru longeviv al personalului Blizzard care pare să fie fotografiat în așa-numita „cameră Cosby” raportată de Kotaku. Dezvoltatorul, care era și designerul principal pentru Diablo 4, nu mai lucrează la Blizzard de pe 11 august, în condițiile în care pe 22 iulie a fost făcut public procesul intentat de statul California împotriva Activision Blizzard pe fondul acuzațiilor de hărțuire sexuală și discriminare din cadrul companiei.
„Am construit universul Overwatch în jurul ideii că incluzivitatea, echitatea și speranța sunt elementele de bază ale unui viitor mai bun”, a declarat echipa Overwatch. „În timp ce continuăm să discutăm despre modul în care putem să ne ridicăm cel mai bine la nivelul valorilor noastre și pentru a ne demonstra angajamentul de a crea o lume fictivă de joc care să le reflecte, credem că este necesar să schimbăm numele eroului cunoscut în prezent drept McCree cu ceva care să reprezinte mai bine ceea ce înseamnă Overwatch “.
Blizzard plănuise să lanseze un nou arc narativ în Overwatch în septembrie, dar, pentru că nelegiuitul McCree juca un rol cheie în acesta, conținutul a fost amânat pentru sfârșitul anului. Până atunci, o nouă hartă FFA va fi adăugată.
Echipa Overwatch a mai promis și că nu va mai denumi personaje din joc după dezvoltatori reali. Mișcarea o urmeză pe cea de a elimina referințe neadecvate din World of Warcraft, cel mai probabil fiind vorba de NPC-uri și obiecte numite după fostul director creativ Alex Afrasiabi, cel care organiza petrecerile și desfrânările din „camera Cosby”. Motivul principal este că, amprenta hărțuitorului șef încă se resimte în cadrul companiei.
Săptămâna aceasta, Departamentul pentru Ocuparea Echitabilă a Forței de Muncă și Locuințelor (DFEH) din California a acuzat Activision Blizzard de „reținerea și suprimarea probelor” necesare pentru ancheta sa într-o plângere actualizată.
Povestea Blizzard este foarte departe de a avea un sfârșit, dar noile reglementări par, măcar la suprafață, să confere un mediu mai sănătos pentru dezvoltarea angajaților și formarea identității companiei. Și, chiar dacă cu siguranță sunt mulți șefi la conducere care încearcă să mușamalizeze dovezi cheie, toată industria e cu ochii pe ei, făcând subterfugiile un coșmar de realizat.