Necredincioșii în alăturarea cuvintelor „Netflix” și „live-action” în aceeași sintagmă pot răsufla liniștiți. Echipajul de pe Bebop arată cât se poate de credibil în primele imagini cu noul remake, în special Spike, jucat de John Cho.
Scenele cu Cho sunt parcă reproduse 1 la 1 cu cele din animeul original și, chiar dacă aventura clasică nu pare să îmbătrânească prea curând, este revigorant să vedem îndrăgitele personaje conturate în viziunea altui artist. Bine, în acest caz este vorba de 2 artiști, Alex Garcia Lopez și Michael Katleman. Direcția regizorală va fi împărțită între cei doi; Lopez, care a mai regizat episoade pentru Daredevil, The Punisher și The Witcher, și Katleman care e responsabil de Primeval și The Last Ship.
Setul de fotografii îi scoate în evidență negreșit și pe Fay Valentine și Jet Black, personificați de Daniella Pineda (Jurassic World: Fallen Kingdom), respectiv de Mustafa Shakir (Luke Cage). Ah, și Ein își face apariția; adorabilul corgi și prietenul cel mai bun al lui Edward (căruia nu i-a fost desemnat un actor).
Partea extraordinară — dacă întrebați orice iubitor de soundtrack-uri ca subsemnatul — este întoarcerea compozitorului original, Yoko Kanno. Chiar dacă vibe-ul insuflat în Cowboy Bebop este încă inconfundabil, abia aștept să văd cum îmi mai poate delecta maestrul receptorii auditivi.
Pregătiți-vă televizoarele. Cowboy Bebop va debuta pe Netflix pe 19 noiembrie.
Galerie foto: