Samsung a prezentat în România noile televizoare NEO QLED 2021, disponibile la precomandă

Într-un eveniment online dedicat presei, Samsung a prezentat o nouă gamă de televizoare: NEO QLED. La acest moment, noua gamă este disponibilă pentru precomandă în România până pe 27 martie.

Cele mai mari avantaje față de seriile QLED precedente? Tehnologia de iluminare a display-ului este îmbunătățită, acum existând o multitudine de mici surse de lumină în spatele panoului LCD, ce ajută la un control granular al iluminării pixelilor. În traducere liberă, contrastul oricărei zone de pe display va fi îmbunătățit, chiar dacă în acea zonă se găsește un element vizual foarte luminos lângă unul foarte întunecat.

Un alt aspect interesant este funcția SpaceFit Sound, care analizează acustica încăperii unde este montat televizorul și optimizează sunetul pentru aceasta la fiecare pornire a televizorului. De asemenea, tot în zona de funcții deștepte, există și un mod Super Ultrawide dedicat gamerilor, iar acesta poate fi mutat pe ecran astfel încât să se situeze la nivelul ochilor jucătorului. De asemenea, pot fi conectate și vizualizate până la 4 surse de semnal multimedia în același timp.

Cei de la Samsung au făcut eforturi și în zona de sustenabilitate, astfel încât noua telecomandă beneficiază de un acumulator ce se încarcă de la lumina solară sau cea artificială din încăpere. Telecomanda poate fi încărcată și prin cablu. Majoritatea modelelor Neo QLED au și un ambalaj interesant, refolosibil, cu perforații ce permit transformarea sa într-o jucărie sau într-un obiect util pentru casă.

Nu în ultimul rând, cu ocazia lansării oficiale în România a gamei Neo QLED, Samsung Electronics a decis să își întărească angajamentul privind binele mediului înconjurător și a sprijinit asociația MaiMultVerde prin plantarea a peste 500 de puieți, în judetul Giurgiu, formând astfel pădurea Neo

Pentru mai multe informații, vă ofer mai jos câteva paragrafe din comunicatul oficial:

Tehnologia Neo QLED

Modelele Samsung Neo QLED sunt dotate cu cele mai noi progrese în tehnologie și inteligență artificială (AI) pentru ca utilizatorii să se poată bucura de confortul unei experiențe TV de excepție; tehnologia Neo QLED – o nouă tehnologie de display – este disponibilă pe modelele sale din gama superioară, atât pentru rezoluția 8K, cât și pentru 4K. Samsung duce astfel tehnologia QLED la nivelul următor, activată printr-o nouă și complexă sursă de lumină, Quantum Mini LED, controlată cu precizie de tehnologia proprie Quantum Matrix și de procesorul Samsung Neo Quantum, un procesor de imagine puternic, optimizat pentru Neo QLED.

Samsung Neo QLED utilizează tehnologia proprie Quantum Mini LED, bazată pe noile LED-uri revoluționare, cu dimensiunile de 40 de ori mai mici decât cele ale unui LED convențional. Tehnologia LED clasică, ce utilizează un pachet pentru a fixa LED-urile în poziție și o lentilă pentru a dispersa lumina, este înlocuită de Samsung cu tehnologia proprie Quantum Mini LED, care utilizează micro-straturi incredibil de subțiri, compuse din zeci de mii de mini-LED-uri distincte.

Tehnologia Quantum Matrix permite controlul ultra-precis al miilor de zone de mini-LED-uri asamblate cu desitate ridicată, controlând exact, pentru fiecare zonă, parametrii de imagine – permițându-le spectatorilor să se bucure de conținutul preferat așa cum este menit a fi vizionat. Acest control exact al mini-LED-urilor Samsung este posibil doar prin utilizarea noului și puternicului procesor propriu Neo Quantum, cu capacități de upscaling mult îmbunătățite.

Design imersiv și funcții inovatoare

Samsung Neo QLED 2021 8K beneficiază de design Infinity One – un ecran aproape fără margini care oferă o experiență de vizionare și mai captivantă într-un design elegant. Cutia Slim One Connect, atașabilă în spatele televizoarelor din categoria Neo QLED 8K, este un nou sistem de gestionare a cablurilor, care permite o instalare mai ușoară și o estetică mai curată. Neo QLED 2021 8K are, de asemenea, pachete cu mai multe funcții audio premium.

Printre noile funcții Neo QLED 8K se numără și Object Tracking Sound (OTS) Pro, care sincronizează multi-direcțional sunetul cu dinamica imaginilor în mișcare de pe ecran, iar funcția SpaceFit Sound analizează acustic arhitectura spațiului în care televizorul este instalat, adaptându-și astfel sunetul emis, pentru o experiență auditivă personalizată, atât pentru ambientul încăperii, cât și pentru tipul conținutului vizionat.

Modelele Samsung Neo QLED 2021, atât 8K, cât și 4K, oferă funcții inteligente care extind rolul televizorului dincolo de cel tradițional, îndeplinind astfel așteptările în continuă schimbare ale utilizatorilor, mai ales atunci când vine vorba de fitness, divertisment și lucrul de acasă.

  • Samsung Health transformă cu ușurință casa într-o adevărată sală de antrenament, iar noua funcție Smart Trainer ne permite să ne corectăm postura corporală în timp real, la fel ca un antrenor personal.
  • Gaming, cu ajutorul a două noi caracteristici unice: Super Ultrawide GameView ce oferă utilizatorilor opțiunea de joc nu doar în formatul de ecran 21:9, ci chiar și în formatul ultrawide 32:9. Câmpul vizual mai larg le creează jucătorilor avantajul de a nu rata niciun moment al acțiunii, iar Game Bar le permite jucătorilor să monitorizeze și să ajusteze rapid setările esențiale ale jocului. În cele din urmă, FreeSync Premium Pro atenuează posibilele de-sincronizări ale imaginii, astfel încât jucătorii să se bucure de o imagine perfectă pe tot parcursul jocului
  • Producitivate & work from home, cu Google Duo, ce permite utilizatorilor să își folosească telefonul pentru a iniția un apel video de înaltă calitate și de mare viteză la care se pot înscrie până la 32 de persoane – indiferent de sistemul de operare pe care îl utilizează și funcția PC on TV, ce oferă utilizatorilor opțiunea de a conecta un PC la televizor, permițându-le să lucreze și să învețe de acasă prin intermediul ecranului televizorului, cu un mouse și o tastatură. Mai mult, utilizatorii pot accesa direct MS Office 365 din browserul web al televizorului pentru a crea și edita documente. Utilizatorii pot de asemenea instala cu ușurință aplicația Easy Connection pe computer și prin conectarea acestuia la contul lor Samsung Account – televizorul se va conecta automat la computerul de acasă sau de la birou, transformând munca de acasă într-o adevărată plăcere.

Going Green

Sub deviza „Going Green”, care pune accent pe importanța programelor de sustenabilitate pe termen lung în cadrul categoriei de televizoare, categoria Neo QLED aduce atât elemente de noutate și inovație cu noile funcții integrate, dar și eficiență din punct de vedere energetic ce reduce impactul asupra mediului.

NEO QLED dispune acum și de un design sustenabil al ambalajului, disponibil pe majoritatea televizoarelor din categoria Neo QLED, ce poate duce la utilizarea în scopuri noi a până la 200.000 de tone de cutii în fiecare an. Mai mult, noua telecomandă cu celule solare, disponibilă pentru prima oară alături de televizoarele Samsung, va ajuta la prevenirea deșeurilor echivalente cu 99 de milioane de baterii AAA proiectate pe parcursul a șapte ani. Telecomanda poate fi reîncărcată cu lumina interioară, exterioară sau prin cablu USB.

Noua categorie Neo QLED este disponibilă pentru precomandă pe site-ul Samsung România până pe 27 martie; noile televizoare vor fi disponibile comercial în magazinele Samsung și ale partenerilor începând cu luna aprilie.

Galerie foto completă:

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.