[REVIEW] HP OMEN Vector Wireless Mouse – Aproape de perfecțiune

Dacă acum câteva zile vă povesteam despre tastatura wireless Omen Spacer, care mi-a lăsat o impresie foarte bună, a venit momentul să vă prezint mouse-ul wireless de gaming Omen Vector. Oare mă va impresiona la fel de mult ca tastatura? Să vedem.

În primul rând, ca să elimin orice confuzie, Omen Vector este un mouse gaming disponibil în 3 variante: Vector Essential, Vector și Vector Wireless Mouse. Cele 3 modele au o formă asemănătoare, însă au senzori și funcții diferite. Acest review se referă doar la modelul wireless.

Vector Wireless este un mouse de dimensiuni medii, destinat dreptacilor, și dispune de 6 butoane programabile, acestea fiind cele 3 clickuri, un buton aflat sub rotița scroll și 2 butoane laterale. Forma mouse-ului este una ergonomică ce se pretează bine la orice tip de prindere (palm, claw, fingertip), iar construcția perifericului este solidă, de bună calitate, așa cum te-ai aștepta de la un vârf de gamă din anul 2020. Mouse-ul cântărește 103g.

Ca și în cazul celorlalte periferice Omen lansate recent, Vector Wireless beneficiază de un design minimalist, care arată bine pe orice tip de birou. Nu avem parte de elemente de design stridente care strigă ”gaming” , ceea ce mi se pare un lucru excelent. Iluminarea RGB este și ea prezentă, atât în jurul rotiței scroll cât și în zona logo-ului OMEN, care după redesign-ul recent este un romb. Voi reveni la subiectul iluminării puțin mai târziu.

Pentru o aderență mai bună, părțile laterale ale acestui mouse sunt texturate și au forme curbate ce permit așezarea comodă a degetelor în aceste zone.

Dat fiind că mouse-ul este wireless, el vine împreună cu un dongle USB pe 2.4 GHz care se conectează în calculator. Atunci când călătorești, dongle-ul poate fi ascuns foarte ușor în corpul mouse-ului, unde există un spațiu dedicat acestuia.

Pe mouse se găsește și un port USB-C, așa că pentru a încărca mouse-ul, poți folosi orice cablu USB Type-A – USB Type-C. În pachet este inclus un astfel de cablu cu o lungime de 1.5m. Acest cablu este de bună calitate, și are un înveliș textil împletit. În cazul în care ai nevoie de un cablu mai lung, pachetul include și un adaptor ce permite prelungirea cablului cu lungimea oricărui alt cablu USB-C pe care îl ai în casă.

Totuși, cablul va fi folosit foarte rar, pentru că autonomia acestui mouse este foarte, foarte mare. Conform testelor HP, 30 de secunde de încărcare înseamnă o oră de joacă neîntreruptă. Autonomia acestui mouse (cu iluminarea stinsă, ce-i drept) este de 180 de ore cu o singură încărcare. Adică ai putea să-l consumi doar dacă te joci 24 de ore pe zi, timp de 8 zile. Iar pentru a-l încărca 100%, ai nevoie doar de 90 de minute de încărcare.

 

La interiorul mouse-ului se află componente de foarte bună calitate. De exemplu, senzorul optic este un PixArt PAW3335, senzor de 16.000 DPI cu performanțe de top, dedicat modelelor wireless. Click-urile stânga și dreapta sunt “motorizate” de switch-uri Omron, cu o durată de viață de peste 50 de milioane de click-uri.

Există însă un element care pe de o parte îmi place, pe de altă parte nu-mi place: rotița de scoll. Îmi place că atunci când scrollezi, rotița are ”pași” bine definiți pe care îi simți, iar acest lucru îți oferă o senzație de siguranță în jocuri. Pe de altă parte, dacă scrollezi îndelungat pe o pagină web, rotița de scroll este ceva cam zgomotoasă și ar putea fi deranjantă pentru cei din jur.

Performanța mouse-ului în orice aplicație sau joc este absolut excelentă, fără nici cea mai mică urmă de lag. Pentru a mă convinge de acest lucru, am și făcut câteva teste de reacție utilizând acest mouse în comparație cu mouse-ul meu obișnuit, pe fir. Media după 10 teste cu fiecare mouse a fost aproape identică, cu un avantaj de 2 milisecunde pentru mouse-ul wireless.

Desigur, acest test nu este unul științific. E imposibil din punct de vedere tehnic ca transmsia wireless să fie mai rapidă decât cea pe fir, însă acest rezultat arată că cele două sunt atât de apropiate, încât lag-ul nu mai este un motiv de îngrijorare pe Omen Vector Wireless.

Am promis că o să aprofundez puțin partea de iluminare RGB, așa că o voi face acum. Cele două zone iluminate pot fi controlate independent din softul OMEN Gaming Hub. Fiecare dintre ele poate oferi un alt efect de iluminare, precum Color Cycle, Blinking, Breathing sau… static.

În mod implicit, cel din zona palmei se stinge în timpul utilizării pentru a economisi energie, detaliu care mi se pare foarte inteligent. Tot din același motiv, atunci când mouse-ul are un nivel mai scăzut al bateriei, intensitatea iluminării va fi redusă automat. Aceste funcții de economisire a energiei pot fi dezactivate din soft. De asemenea, mouse-ul poate fi stins oricând din comutatorul fizic aflat pe talpa acestuia.

În final, câteva lucruri despre softul mouse-ului. Pe scurt, este lăudabil faptul că este foarte ușor de utilizat și poți modifica mouse-ul după bunul plac. Utilizând acest soft, poți configura iluminarea RGB, poți modifica funcțiile oricărui buton de pe mouse (cu posibilitatea de a înregistra chiar și macro-uri mai complexe, inclusiv cu input de tastatură), și poți configura toate caracteristicile importante ale senzorului, precum DPI-ul, polling rate-ul, distanța de lift off, funcția de angle snapping (care permite realizarea cu ușurință a mișcărilor în linie perfect dreaptă), și funcțiile de Acceleration și Enhance pointer precision.

Despre ultimele două aș vrea să fac o mențiune importantă. În mod implicit, enhance pointer precision este activat. Această funcție determină cursorul mouse-ului să străbată o distanță mai mare atunci când viteza cu care este executată mișcarea pe mousepad este mai mare. Altfel spus, dacă faci un swipe rapid spre dreapta și te întorci lent în punctul de origine, cursorul nu va mai fi în punctul în care era inițial, ci va fi mult mai în dreapta.

Acest lucru nu îți permite să dezvolți memoria musculară în jocuri, poate cel mai important lucru atunci când vrei să devii mai precis. Așadar, dezactivați funcția enhance pointer precision. Cât despre funcția Acceleration, aceasta este cel mai bine lăsată pe valoarea inițială.

În concluzie, mouse-ul Omen Vector Wireless este o alegere excelentă pentru orice gamer care se respectă. Componentele din interior sunt de bună calitate, design-ul este potrivit oricărui utilizator, lag-ul este imposibil de perceput iar autonomia este excelentă. La acestea se adaugă și softul bine realizat și ușor de folosit, iar Omen Vector Wireless devine un pachet complet, perfect pentru un gamer care s-a săturat de cabluri.

 

Galerie foto completă:

Autor: Valentin Tudor

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.