[REVIEW] FIFA 21, finalul precaut al unei generații

O nouă toamnă, o nouă lansare de FIFA. Recunosc că, până prin 2010, așteptam această perioadă a anului cu mare interes și mă bucuram la maximum de tradiționalul demo de FIFA care se lansa de obicei cu 2-3 săptămâni înainte de jocul efectiv. Timpurile au mai trecut, saltul tehnologic nu mai este la fel de mare între titlurile lansate consecutiv, iar curiozitatea mea în perioada lansării nu se mai situează la același nivel.

Chiar și cu așteptările mele foarte scăzute, FIFA 21 este, la o primă vedere, același joc ca FIFA 20. Însă după câteva minute de joc începi să vezi diferențele care te fac să nu regreți achiziția. Sau să o regreți mai puțin.

Vedeți voi, fiind practic ultimul joc creat în mod special pentru generația curentă de console, FIFA 21 nu are nicio funcție sau îmbunătățire care să fie cap de afiș. Dacă în anii trecuți am tot văzut modificări de filosofie în ceea ce privește șutul la poartă, executarea loviturilor libere sau chiar implementarea de noi moduri de joc, FIFA 21 nu își dorește să reinventeze absolut nimic, dar reușește să rafineze multe aspecte ale jocului anterior.

Acum jocul oferă mai multe opțiuni și moduri de joc, iar acțiunea de pe teren este mai legată, mai naturală și oferă mai multe posibilități de abordare.

Volta

Am ales să încep reviewul cu Volta, modul de joc de care multora nu le pasă, însă care m-a atras cel mai mult la FIFA 20, grație elementului de noutate (și nostalgiei – FIFA Street, FIFA R tWC 98). Am sperat să văd o variantă îmbunătățită anul acesta. În esență însă, avem același Volta ca anul trecut, însă cu 6 arene noi și cu un nou Story mode care este extrem de scurt (2-3 ore) și se numește The Debut.

Sincer, modul de story de anul trecut pare o capodoperă pe lângă cel de anul acesta, asta în condițiile în care cel de anul trecut a devenit foarte rapid plictisitor și predictibil. Practic, The Debut poate fi descris drept un fel de combinație între un tutorial și un tur al noilor arene, însă la finalul modului de joc te vei alege cu un jucător de top în echipa ta de Volta, ceea ce nu e rău deloc.

O noutate în Volta este posibilitatea de a juca acest mod în mod online cooperativ, ceea ce în condiții de pandemie și distanțare fizică îmi sună ca o metodă foarte distractivă de a petrece timp cu prietenii.

Ultima chestiune despre Volta, promit: a apărut un nou mod de joc care se numește Featured Battles. Acest mod single-player te pune față în față cu diverse echipe create de alți jucători Volta, iar dacă acumulezi destule puncte, vei putea juca Featured Battle-ul săptămânii. În acest fel poți câștiga diverse premii, precum jucători sau anumite elemente de personalizare vizuală.

Să ne întoarcem la jocul obișnuit de fotbal, totuși.

Meci de Volta între FCSB și Dinamo

 

Gameplay

Dacă ar fi să aduc în discuție îmbunătățirea favorită din punctul de vedere al gameplay-ului, probabil acesta ar fi auto blocking-ul pe care îl fac acum toți jucătorii de pe teren. Practic, în loc să asiste inerți la pase sau șuturi, jucătorii de pe teren sunt acum destul de deștepți încât să se arunce în fața mingii pentru a evita un posibil pericol. Chestia asta face jocul mai interesant și mai natural, însă nu este singura îmbunătățire de acest fel.

În anii trecuți, coliziunile dintre jucători te puteau face să crezi că urmărești un film cu proști. Mi s-a întamplat ca, în momente foarte încrâncenate, să văd cum toată faza de atac mi se năruie din cauză că jucătorii s-au împiedicat unii de alții și au căzut prin careu. În FIFA 21, lucrurile stau mult mai bine (dar nu perfect).

Acum, jucătorii încearcă să evite orice impact care ar putea duce la un sărut franțuzesc cu gazonul. Fie că este vorba despre un jucător căzut pe teren, fie vreo intrare prin alunecare mai incomodă, ceilalți jucători vor realiza pericolul și vor sări la timp pentru a evita dezastrul.

O altă îmbunătățire interesantă se numește Positioning Personality și are în vedere inteligența și adaptabitatea fiecărui jucător la diverse situații. De aceea, atacanții foarte buni vor găsi cele mai bune spații de demarcare și vor evita intrarea în offside, iar apărătorii de mare clasă vor avea grijă să închidă cât mai bine.

Controlul mingii și posibilitățile de planificare a atacului au fost și ele îmbunătățite, chiar cu adăugarea de noi funcții. De exemplu, butonul R1 (PS4) sau RB (Xbox) activează Agile Dribbling, un mod care îți permite să controlezi mingea mai bine și să păcălești adversarul în situații de 1 la 1.

Pentru situațiile când vrei ca un coechipier să se demarce, există în continuare tradiționalul buton L1/LB, însă dacă adaugi și o mișcare a stick-ului drept, acum poți decide direcția în care să alerge coechipierul, astfel încât să nu fie doar o alergare pur verticală. O variație a aceleiași teme este și funcția Player Lock (prin apăsarea ambelor stickuri). Această funcție îți permite să pasezi mingea unui alt coechipier, dar să păstrezi controlul primului jucător și să ceri mingea înapoi pentru un 1-2 ca la carte.

Apărarea, însă, a rămas la fel de dificilă ca în ultimii ani. În afara faptului că acum există auto block, jocul nu aduce mari îmbunătățiri în această zonă. La fel ca în anii precedenți, jocul încurajează o apărare precaută, bazată pe închiderea de spații și așteptarea unei greșeli a adversarului. Orice încercare de deposedare este foarte riscantă și se lasă de obicei cu faulturi sau spații deschise făcute cadou adversarului.

Din cauza acestei dificultăți de apărare, orice atac advers devine un prilej de tensiune, stress și rugăciune. De obicei, un meci online de FIFA 21 se termină cu multe goluri marcate, iar încheierea unui meci fără să primești cel puțin un gol este un adevărat moment de sărbătorit. Ah, am menționat că anul acesta se dau mult mai multe goluri cu capul decât anul trecut?

Alte îmbunătățiri

Din punctul de vedere al atmosferei din joc, FIFA 21 continuă să facă spectacol ca și în anii precedenți, însă nu am simțit nicio îmbunătățire evidentă față de FIFA 20, ci doar mici detalii și animații care pot fi trecute cu vederea destul de ușor

Însă trebuie să vă spun că, în sfârșit, avem parte de un upgrade al modului Career. Atât de ignorat de EA Sports în ultimii ani în detrimentul altor moduri de joc, în FIFA 21 modul Career face pasul în direcția corectă și ne aduce funcții ce până acum erau disponibile doar în jocuri precum Football Manager sau, mai demult, FIFA Manager.

Îmbunătățirea principală vine sub forma unui feature numit Interactive Match Sim. În sfârșit, poți alege să simulezi anumite meciuri în care ești încrezător, într-un mod interactiv care îți permite să parcurgi mai rapid un meci și să fii la curent cu situația meciului în fiecare clipă, urmărind statisticile și punctulețele colorate care reprezintă jucătorii de pe teren. Astfel, acum poți schimba soarta meciului prin modificări tactice sau poți interveni în joc ori de câte ori apare o fază importantă, precum un penalty.

De fapt, dacă nu ești mulțumit de felul în care decurge partida, poți alege în orice clipă să preiei controlul echipei și să joci meciul în mod obișnuit. Tranziția din simulare în gameplay și înapoi este atât de lină și rapidă încât parcă nu te poți abține să intri în joc, să dai 1-2 goluri și apoi să te întorci la simulare ca să treacă meciul mai repede.

Tot în modul Career au mai apărut două îmbunătățiri principale. Zona de player development îți permite acum să schimbi poziția pe care joacă un jucător (antrenându-l pentru acea poziție), iar secțiunea de antrenamente oferă posibilități mai avansate de a te concentra pe îmbunătățirea unor caracteristici ale jucătorilor.

Pentru jucătorii de Ultimate Team nu au fost aduse prea multe modificări. Poate cea mai importantă îmbunătățire este posibilitatea de a juca Division Rivals și Squad Battles în mod cooperativ. În rest, tot pay to win, tot pachete, tot jucători nașpa.

În final, în Pro Clubs a fost implementată posibilitatea de a-ți personaliza fiecare jucător al echipei.

Și cam atât.

Concluzii

FIFA 21 nu reinventează fotbalul. Nici mingea. Nici interfața. De fapt, nu reinventează nimic. Nici nu încearcă. Este un FIFA 20 îmbunătățit, cu ceva mai multe posibilități de joc cooperativ, un mod Career mai bine realizat și un gameplay mai natural. Dificultățile din faza de apărare rămân și acum frustrante, însă faza de atac îți oferă mai multe posibilități ca oricând.

FIFA 21 este cel mai rafinat FIFA din ultimii ani. Este o retragere în glorie a conceptului de FIFA dezvoltat pe parcursul generației PS4/Xbox One. Dar, oricât de mult mi-aș dori, nu pot justifica în mod rațional prețul întreg al acestui joc.

Tu ai plăti (sau ai plătit) preț întreg pentru un joc care îți oferă o experiență mai rafinată, dar fără modificări spectaculoase față de jocul anterior? Suntem tare curioși de răspunsuri.

Jocul este disponibil pe PS4/PS5, Xbox One/Xbox Series X|S și evident, PC-uri de gaming (vezi cele mai bune PC-uri de gaming PC Garage).

Galerie foto completă:

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.