Sincer să fiu, eram un pic sceptic când am văzut prima dată titlul trailer-ului pentru Animaniacs, deoarece suntem în era în care destui creatori de animații duc lipsă de originalitate, așă că marile media outlet-uri preferă varianta reboot-urilor, așa cum avem și în gaming remasterizările. Doar că de multe ori banul dictează, iar calitatea nu primează, așa că avem de-a face cu “rebuturi” sau cu un conținut atât de diluat, încă pălește în comparație cu originalul.
Un exemplu care îmi vine acum în minte este Powerpuff Girls care a beneficiat de un astfel de tratament pe Cartoon Network și recunosc că nu m-a dat pe spate. Personajele, povestea, acțiunea și-au pierdut din esență, serialul fiind adaptat vremurilor curente, unde e “nașpa” să arăți sânge, dinți sparți, creier, subiecte complexe, dark comedy, și totul trebuie să fie fancy pancy și foarte politically correct că altfel ești ars pe rug.
Înțeleg într-un fel că timpurile se schimbă și desenele animate se adresează acum unui public diferit, cu o altă (pre)concepție, dar totuși, am îmbătrânit eu așa de rău sau chiar au devenit dumbed down? Voi ce credeți?
În orice caz, hai să revenim la Animaniacs, unde desenul animat al copilăriei noastre primește un revival după 22 de ani. Recunosc că nu am văzut foarte multe episoade din original la vremea lui, dar îmi plăcea că încercau să facă un mix între slapstick, scop educativ (cum ar fi melodia “Countries of the World“) și satiră cu diverse vedete sau personaje politice. De asemenea, dupa fiecare episod urma și cireașa de pe tort cu Pinky and the Brain, pe care într-un fel sau altul îi apreciam mai mult.
Așa cum originalul a beneficiat de implicarea strălucită a lui Steven Spielberg în rolul de producător executiv, acesta s-a întors cu forțe proaspete pentru reboot, alături de actorii care au consacrat vocile personajelor Yakko, Wakko, Dot, Pinky și Brain:
- Rob Paulsen în rolul lui Yakko Warner/Pinky
- Jess Harnell în rolul lui Wakko Warner
- Tress MacNeille în rolul lui Dot Warner
- Maurice LaMarche în rolul lui Brain
De asemenea, bag de seamă că au încercat să păstreze stilul artistic plus paletarul de culori ușor spălăcit, împreună cu acel goofyness pe care am ajuns să îl apreciem cu timpul. Mă aștept ca și repertoriul de subiecte abordate să fie destul de vast, ținând cont că au de recuperat 22 de ani de evenimente și sigur vor avea muniție la greu. L-am văzut deja în trailer pe Trump sub forma unui ciclop uriaș portocaliu.
https://www.youtube.com/watch?v=tINHVtFfom4
În clipa de față au fost anunțate 13 episoade de Animaniacs și Pinky and the Brain care vor fi difuzate pe platforma americanilor de la Hulu începând cu data de 20 noiembrie 2020.
Da, asta înseamnă că suntem geoblocați, dar problema se rezolvă destul de ușor dacă utilizați un VPN, după care vă faceți abonament. Asta dacă nu cumva vor ține cont și de locația cardului, unde probabil se va putea face bypass cu un card Revolut.
Nu în ultimul rând, închei acest articol cu o bucățică interesantă de informație. Știați că în cadrul sesiunii de înregistrări, Rob Paulsen a reușit să intoneze cântecul “Countries of the World” dintr-o singură încercare?