Concerte, turnee, evenimente sportive, festivaluri, competiții sportive și multe evenimente au fost anulate anul acesta din cauza COVID-19. Probabil că altfel prețuim acum zilele de festival și reuniunile cu prietenii, dar și nopțile pierdute în jocul preferat. Oh wait, de asta încă ne putem bucura! Haha!
Însă, hey, nu este cazul să ne întristăm. Unele lucruri s-au reinventat, așa cum era normal, iar gamerii au cel mai mult de câștigat.
În cazul în care nu ați aflat încă, pe 1 august se va desfășura ediția de vară a Gaming Marathon, un festival online dedicat gamerilor din toată țară!
Evenimentul este organizat de Bucharest Gaming Week în colaborare cu Nexus România, ca o inițiativa care aduce împreună comunitatea gamerilor din România pe timp de distanțare socială.
Așadar, la ce ne așteptăm?
La peste 300.000 de participanți, conform organizatorilor, multe competiții și turnee online organizate în cele mai populare jocuri. La eveniment vor fi prezenți cei mai în vogă youtuberi, precum Maximilian Ioan, Mitzuu și Highman, care își vor provoca abonații în turnee de Fortnite și Call of Duty: Warzone.
Pe lângă acestea, timp de 14 ore iubitorii de CS:GO, PUBG, LOL, DOTA 2, Minecraft și multe altele pot participa la turnee online alături de youtuberi consacrați precum Gannicus, Bobospider, Werty, Jaxi, IceManLucky, etc., iar cei mai buni vor fi răsplătiți cu premii. Pregătiți-vă sistemele de gaming de pe acum!
Tot în cadrul evenimentului, OPPO va găzdui streamul de PUBG pe mobile, iar Racing League România powered by BMW programează la ora 20:30 cea de-a patra etapă a sezonului curent din Liga PRO, unde streamerul Andrei Bechir va oferi premii, iar alături de aceștia se vor afla sportivi de top, precum multiplul campion național de snowboard Andrei Morțilă sau titratul pilot de raliuri Răul Badiu.
Mai multe detalii precum line-up-ul complet și programul jocurilor le puteți afla și de pe pagina evenimentului: www.gaming-marathon.ro