[P] Top 5 motive să-ți cumperi un sistem de gaming MSI

O dată la ceva timp, vine momentul în care îți dai seama că PC-ul tău de gaming a devenit depășit. Genul de moment groaznic când îți dai seama că trebuie să dai detaliile pe Low ca să te joci cel mai nou FIFA.

Iar atunci când decizi să cumperi un calculator nou, ajungi inevitabil să alergi dupa informații pe tot Internetul. Iar cu cât îți aglomerezi mintea cu mai multe informații, cu atât începi să-ți pui din ce în ce mai multe întrebări. E mai bine să-mi fac singur PC-ul pe componente? Să cumpăr unul de-a gata? Cât de mult contează sistemul de răcire la un calculator? Ce trebuie să-mi cumpăr ca să am un calculator pe cât de performant, atat de frumos?

Dar dacă vrei să eviți tot acest stres (sau o mare parte din el), poate ar trebui să citești rândurile de mai jos. Informațiile prezentate aici ar putea să te ajute să iei o decizie mult mai ușor, iar o decizie informată este mult mai bună decât una neinformată.

Așadar, îți prezint 5 motive din care merită să-ți cumperi un calculator de gaming de la MSI.

 

1. Sistemul de răcire Silent Storm

Poate că primul lucru la care te gândești atunci când ești în căutarea unui desktop de gaming este performanța sistemului, în special placa video și procesorul.

Dar ceea ce nu realizezi din prima este că aceste componente ce sunt utilizate atât de intens produc și cea mai multă căldură în interiorul carcasei. Iar cu cât componentele și temperatura din sistem devin mai calde, performanțele sistemului vor scădea.

Asta pentru că acești mari consumatori din sistem recurg la thermal throttling, adică își scad automat frecvențele și consumul de energie pentru a nu se supraîncălzi până la punctul în care s-ar deteriora fizic. Și oricât de bun ar fi sistemul de răcire de pe placa video sau procesor, acesta nu va reuși niciodată să scadă temperatura componentei sub temperatura generala din interiorul calculatorului. În schimb, ventilatoarele acestor componente vor face un zgomot teribil încercând să ofere o răcire cât mai bună în condițiile date

De aceea, pentru performanțe cât mai bune și riscuri cât mai mici de deteriorare, este nevoie de un sistem de răcire gândit la nivel de carcasă, care să introducă în permanență aer rece din afara incintei, și să evacueze rapid aerul cald.

Sistemele MSI duc acest aspect la următorul nivel prin intermediul răcirii Silent Storm Cooling. Acest sistem este rezultatul unei gândiri integrate a sistemelor MSI. Astfel, carcasele sunt gândite încă de la stadiul de concept pentru a separa componentele principale în incinte diferite, răcite separat.

Astfel, sistemul nu va avea același risc de scădere a performanțelor. De asemenea va rula mai rece și mai silențios, dat fiind că ventilatoarele componentelor din sistem nu vor fi nevoite să depună eforturi atât de mari pentru a menține temperaturi optime.

 

2. Placă grafică instalată vertical

MSI încearcă tot mai mult să îmbine utilitatea cu atractivitatea din punct de vedere vizual. Una dintre dovezile acestui deziderat este faptul că majoritatea sistemelor de gaming MSI au placa video așezată vertical. În cazul sistemelor cu panou lateral transparent acest lucru are un impact vizual foarte mare.

Dar ideea poziționării plăcii video pe verticală nu are doar o funcție estetică, ci și una cu adevărat utilă.

De-a lungul timpului, am văzut multe sisteme cu plăci grafice lungi și grele care s-au curbat în timp, ele fiind conectate în mod obișnuit, pe orizontală. Acest lucru se întâmplă și mai des în cazul celor care obișnuiesc să transporte sistemul des. În cazuri mai grave, la transport, placa video poate ajunge să rupă portul PCI-e în care se află.

Poziționarea pe verticală a plăcii grafice este astfel o soluție elegantă atât vizual cât și ca utilitate, care elimină riscul de deteriorare a uneia dintre cele mai scumpe componente dintr-un sistem de gaming.

 

3. Posibilitate de upgrade

Pentru mulți, ideea de sistem de-a gata este asociată cu faptul că producătorul ar include componente ce limitează posibilitățile de upgrade. Dar lucrurile nu stau deloc așa.

În realitate, sistemele MSI sunt realizate complet modular, utilizând tehnologiile pe care orice pasionat de calculatoare le cunoaște. Vrei să schimbi procesorul? O poți face. Ai nevoie de mai mult spațiu de stocare? Mai multă memorie? O altă placă grafică? Poți face upgrade-ul fără nicio problemă, iar sistemul tău va rămâne în pas cu tehnologia.

A, era să uit, carcasa acestui tip de sisteme este creată în așa fel încât să ușureze posibilitățile de acces la componente, păstrând totodată un management bun al cablurilor. Așa că upgrade-ul poate fi uneori mai ușor decât în cazul utilizării unei carcase obișnuite de pe piață.

 

4. Mystic light

Cui nu-i plac LED-urile colorate? OK, știu vreo două persoane. În rest, lumea adoră aspectul SF pe care luminile RGB îl pot oferi unui sistem, dacă sunt utilizate cu bun gust.

Cei de la MSI știu asta așa că și-au creat propriul ecosistem de iluminare RGB, pe care ei îl numesc Mystic Light. Un desktop cu Mystic Light îți permite să personalizezi aspectul exterior dar și luminile componentelor din interiorul carcasei după bunul plac. Ai de ales dintr-o multitudine de efecte de iluminare și culori.

5. Sisteme compacte

O mare parte dintre sistemele desktop MSI beneficiază de un design compact, anumite serii (vezi Trident) fiind adevărate vedete în acest sens.

Producătorul încearcă să facă sistemele cât mai ușor de integrat într-un setup de gaming, dar și cât mai ușor de transportat. Iar dacă participi la evenimente LAN, acest lucru s-ar putea să conteze.

Dincolo de dimensiunile reduse, MSI a inclus pe o multe dintre sisteme mânere pentru un transport mai comod și mai puțin riscant. De asemenea, în cazul sistemelor foarte compacte precum Trident X Plus, MSI a inclus o sursă SFX în interiorul carcasei, lucru mai rar întâlnit pe acest segment de calculatoare. În general, producătorii acestui tip de produs livrează transformatoare externe, similare celor pentru laptopuri gaming.

Acestea au fost cele 5 motive din care merită să iei în considerare achiziția unui calculator de la MSI. Voi ce părere aveți despre sistemele desktop MSI?

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.