Samsung Galaxy S10 și de ce nu i-am făcut review (deși e excelent)

Luna trecută am primit la teste un Samsung Galaxy S10. Am fost încântat, dar în același timp și terifiat, pentru că review-urile de telefoane încep să devină tot mai puțin relevante, ele fiind dificil de realizat într-un mod care să reflecte cu adevărat experiența pe care ți-o oferă telefonul în timpul utilizării.

De ce spun asta? Pentru că majoritatea flaghsip-urilor ultimilor ani au performanțe uluitoare, așa că testele comparative aproape că nu-și mai au rostul pentru publicul general. Puțini sunt cei cărora le pasă că Subway Surfers se încarcă pe un model mai repede cu 0.5 secunde decât pe alt model.

Până la urmă, bătălia dintre performanțele telefoanelor se cam oprește aici pentru publicul general, iar de aici înainte evoluția SoC-urilor va aduce beneficii reale cu precădere în gaming. Dar gamingul mobil nu este despre cea mai tare grafică, deci nici acolo nu e foarte relevantă această evoluție.

Așa că următorii ani ar trebui să fie despre păstrarea unei performanțe mulțumitoare la un consum de baterie cât mai redus, dar și despre camere tot mai inovatoare, 5G și alte tehnologii care să ne îmbunătățească modul în care ne trăim viața.

Acestea fiind zise, mi-am propus să nu realizez un review clasic pentru noul flaghsip de la Samsung, pentru că nu mai văd sensul în a vorbi despre gigaherzi și gigabyți într-o industrie care are deja prea mulți din fiecare.

Un review de telefon ar trebui, mai degrabă, să se rezume la lucrurile care scot în evidență modelul respectiv față de celelalte variante disponibile pe piață. Iar în opinia mea, S10 ar fi trebuit să fie camera-phone-ul perfect. Așa că mi-am unit pasiunea de tech cu cea de videografie și am realizat un scurt filmulet cu tente vizuale cinematice. Da, cu telefonul. Cu S10.

Puteți urmări puțin mai jos filmulețul (de pe canalul meu personal de YouTube) împreună cu părerile mele despre cele 3 camere ale acestui model:

Dar, chiar dacă am fost plăcut surprins de camerele acestui telefon, a existat și un lucru care mi-a displăcut și pe care nu l-am menționat în video pentru că la vremea respectivă nu știam cu siguranță dacă este doar o problemă de fabricație a telefonului care mi-a fost trimis, sau dacă este o problemă răspândită.

Este vorba de senzorul ultrasonic de amprentă, care se află în partea inferioară a display-ului și m-a dezamăgit. Amprentele mele nu erau de obicei detectate deși apăsam în locul corect, cu mai multe părți ale degetului. Rata de succes era de 1-2 ori din 5 încercări. Iar când funcționa corect, dura foarte mult până la aprinderea display-ului. Frustrant.

În rest, ca de obicei, display-ul este superb, performanțele sunt de top, bateria este excelentă iar de această dată butonul Bixby poate fi oprit sau reconfigurat cu ușurință. A, și are jack audio. Și oferă wireless charging către alte dispozitive (Wireless PowerShare), ceea ce mi s-a părut destul de interesant. Și încă ceva. Prețul a crescut.

Samsung Galaxy S10 este un telefon aproape perfect. Aproape.

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.