Sistemele românești de la ITD Custom Works au un as în mânecă

Sunt de părere că orice inițiativă interesantă din spațiul autohton ar trebui scoasă în evidență pentru ca publicul român să conștientizeze că se întâmplă și lucruri pozitive în țara noastră, nu doar topoare în cap și lopeți după ceafă.

Iar din seria de inițiative românești demne de promovat, astăzi vă voi povesti despre ITD Custom Works, o marcă dedicată iubitorilor de gaming, ce își propune să construiască PC-uri ceva mai speciale.

IT Direct, distribuitorul de hardware care se află în spatele mărcii ITD Custom Works, a identificat faptul că nu toți pasionații de tehnologie dispun de timpul și cunoștințele necesare creării și testării unui PC, cu atât mai mult când vine vorba de un PC personalizat din punct de vedere estetic, eventual cu un sistem de răcire custom pe lichid.

De aceea, a venit și cu soluția: acum poți avea un PC care să dea ideea de ”navetă spațială” pe care îl poți configura și personaliza rapid împreună cu specialiștii producătorului. Sau îl poți lua de-a gata, în configurația default.

Momentan, la lansare, există 4 modele sisteme ITD Custom Works, pe care le puteți considera niște platforme configurabile. Diferențele esențiale dintre ele sunt cele de dimensiune a carcasei. Sistemul David Prime este bazat pe o carcasă mini-ITX, Athena este un sistem microATX, Pegasus este introdus într-un Tower mediu obișnuit, în timp ce Poseidon beneficiază de grandoarea unei carcase Full Tower.

Spuneam mai devreme ceva despre personalizare. Se pare că acesta este punctul forte al sistemelor ITD Custom Works, lucru care nu se regăsește în oferta celorlalți producători de pe piață. Sistemele ITD au geamuri personalizabile în funcție de dorința utilizatorului (ele pot fi vopsite, decupate și iluminate în funcție de preferințe). Acest lucru determină fiecare sistem să devină unic și plin de personalitate, iar unicitatea produsului este evidențiată și mai mult de plăcuța metalică ITD Custom Works pe care este ștanțat numărul de serie al sistemului tău, așa cum se îmtâmplă în cazul obiectelor de colecție fabricate în ediție limitată.

De asemenea, fiecare sistem vândut este testat înainte și este livrat cu o fișă de teste care îi confirmă performanțele și stabilitatea în diverse condiții.

Mie mi se pare un proiect interesant și sunt foarte curios dacă va prinde la publicul local. Mai jos regăsiți descrierile oficiale ale celor 4 sisteme de bază oferite de ITD Custom Works, cu mențiunea că orice client are posibilitatea de a adăuga sau înlocui anumite componente, cu ajutorul specialiștilor ITD.

Pentru mai multe detalii vizitaţi pagina: https://www.itdirect.ro/itd-custom-works/

Redau mai jos descrierile oficiale ale celor 4 produse:

 

David Prime – cel mai puternic sistem Mini ITX de pe piața autohtonă

Pentru utilizatorii care doresc performanță ridicată într-un format cu adevărat compact, gama ITD Custom Works include modelul David Prime, livrat în carcasa mini ITX Raijintek Ophion EVO. Disponibil la un preț de achiziție recomandat de 9999 Lei, el se bazează pe un procesor Intel Core i5-9600K răcit cu o soluție pe apă Raijintek Orcus 240, o placă video AORUS GeForce RTX 2070 8G și 16GB memorie RAM. Pentru stocare a fost aleasă combinația formată dintr-un SSD M.2 Samsung 970 Evo de 250GB și un HDD SATA Western Digital WD Blue de 1TB, în timp ce sursa de alimentare Seasonic de tip Small Form Factor din gama SFX este certificată 80 Plus Gold. Pentru un plus de control al aspectului vizual, a fost adăugat un modul Corsair Lighting Node PRO pentru iluminarea cu LED.

Video – https://www.youtube.com/watch?v=j-IULMqAT0I

 –

Athena Prime – un sistem mATX Open Case pt birouri medii

Este soluția ideală pentru utilizatorii care vor o staţie de gaming de dimensiuni reduse/medii și cu un impact vizual puternic, într-un buget sub pragul psihologic de 10.000 Lei, dar cu un nivel de performanță ridicat. Disponibil la un preț recomandat de 9999 Lei, acesta este echipat cu un procesor Intel Core i5-9600K, răcit cu o soluție de răcire pe apă Raijintek Orcus 280RBW.

El este susţinut de o placă video Gigabyte GeForce RTX 2080 GAMING OC 8G și 16GB memorie RAM. Pentru stocare, a fost aleasă combinația optimă performanță-preț-capacitate formată din SSD M.2 Samsung 970 Evo de 250GB și HDD SATA Western Digital WD Blue de 1TB.

Întregul ansamblu este montat într-o carcasă mATX Raijintek Paean M, iar pentru alimentare în siguranță deplină a fost aleasă o sursă Seasonic M12II EVO.

Video – https://www.youtube.com/watch?v=xRlAzfMAQXE

Poseidon – Watercooling Custom Build și personalizare așa cum îți dorești

Asamblat într-o carcasă Raijintek Zofos, conceput special pentru jocuri în condiții de zgomot redus, Poseidon este o “bestie” destinată celor mai pretențioși dintre utilizatori, având un preț de achiziție recomandat de 13.999 Lei. Se foloseşte de un procesor AMD Ryzen 7 2700X, răcit cu un sistem de răcire pe apă Raijintek Phorcys EVO CD360 pentru o operare la performanță maximă, în condiții de temperatură optime și cu un nivel de zgomot redus.

Necesarul de putere grafică, căutat de către pasionații de jocuri,  este satisfăcut de placa video AORUS GeForce RTX 2080 8G, în timp ce profesioniștii își pot desfășura activitatea în voie mulțumită celor 32GB memorie RAM. Totodată, SSD-urile Samsung 970 Evo și 860 QVO de 1TB asigură deopotrivă un spațiu de stocare generos și un nivel de performanță ridicat, în timp ce sursa de alimentare Seasonic certificată 80 Plus Platinum se remarcă prin eficiența energetică deosebită.

Video – https://www.youtube.com/watch?v=xRlAzfMAQXE

Pegasus – campionul raportului preț/performanță

Mulțumită prețului de achiziție recomandat de 5499 Lei, cel de-al patrulea sistem din gama ITD Custom Works – Pegasus – se adresează celor ce caută un raport cât mai bun preț/performanță. Cu ajutorul procesorului AMD RYZEN 5 2600 și a plăcii video Gigabyte GeForce RTX 2060 GAMING OC PRO 6G, Pegasus dispune de suficientă putere de procesare pentru a satisface un număr ridicat de utilizatori, totodată ținând și bugetul sub control. Configurația mai include 16GB memorie RAM, un SSD Samsung SSD 860 QVO de 1TB și sursă de alimentare Seasonic S12II. Ținând și de această dată cont de importanța aspectului vizual, carcasa aleasă este SilentiumPC Armis AR5X TG RGB.

Video – https://www.youtube.com/watch?v=pWW4MCBst0g

 

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

1 COMENTARIU

  1. Wow, si nici macar nu-s overpriced, adica la Pegasus, din cei 14 000 de lei, piesele costa doar vreo 8500 hai 9000 (si aici las de la mine), deci practic platesti 5000 de lei pe o carcasa fancy! NICE! UNDE PLATESC????

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.