Înainte să se lanseze, devii din spatele Battlefield V ne promiteau că vom avea parte de un mod Battle Royale cu totul și cu totul special, intitulat Firestorm.
Din păcate, ziua lansării a sosit, iar noi am fost lăsați un pic cu buza umflată, deoarece ceea ce ni s-a promis a fost amânat pentru Q1 din 2019.
Dacă stăm să ne gândim un pic, într-un fel a fost un bine și în alt fel a fost rău. Ținând cont de reputația proastă pe care o avea EA în ultima vreme, este de apreciat că au amânat un mod al jocului, astfel încât să îl “polizeze” bine, să nu ne trezim cumva cu vreo perlă abrazivă ca un șmirghel.
Pe de altă un număr relativ mare de jucători au fost convinși să precomande jocul fix pentru că va avea componenta Battle Royale, ceea ce dintr-o anumită perspectivă s-ar considera drept marketing fals sau baiting.
Vestea bună este că de astăzi, modul Firestorm este disponibil în mod gratuit pentru toți cei care dețin jocul Battlefield V! Cu ocazia acestui anunț, am plăcerea să vă prezint și un gameplay trailer lansat recent, mai ales EA are un talent deosebit la acest capitol.
Un prim aspect pe care aș dori să îl menționez este că cei de la Criterion Games s-au ocupat cu dezvoltarea acestui mod, nu cei de la DICE așa cum ne-am fi așteptat.
Numele hărții pe care vom duce curse contracronometru și probe de *cough foc *cough în squad-uri de câte 4 jucători sau solo, este Halvøy, fiind de 10 ori mai mare față de Hamada, harta care deținea până acum titlul de cea mai mare în Battlefield V.
La prima vedere cam ai rețeta de bază Battle Royale. Sari dintr-un avion, pui mâna pe o archebuză, sui pe tractor și prășești pe toți care vor cuteza să îți taie calea.
Pare simplu, dar nu e chiar așa. Criterion Games a încercat să readucă la suprafață acel sentiment de camaraderie din Bad Company și distracția alături de prietenii tăi.
Pe lângă asta, te așteaptă un arsenal foarte generos, fie că vorbim de arme pe care le poți găsi în toate hambarele sau dacă vrei ceva mai de vreo doftă stai să pierzi 20 de secunde să spargi un seif că poate dai peste vreo raritate, fie că vorbim de tancuri, transportoare blindate, șalupe și chiar un prototip de elicopter.
În clipa de față, am băgat de seamă că este un pic anevoios să lootezi ceva după ce ai omorât un inamic, deoarece toate itemele vor cădea mai mult sau mai puțin unele peste altele și trebuie să stai să bibilești ca să pui mâna pe ce îți dorești. Totuși, jucătorii au primit asigurări că se lucrează la acest aspect deja.
Să vedem peste următoarele săptămâni dacă modul Firestorm a reușit să cucerească interesul publicului sau a dat cu tractorul în șleauri.
https://www.youtube.com/watch?v=y-JB-O8A-TA