Sunt un gamer simplu care are câteva serii favorite de jocuri. Pentru mine, seria Assassin’s Creed este una dintre acestea și pot spune că m-am bucurat de fiecare titlu, inclusiv de Unity, care a fost cum a fost. Când seria a luat o pauză pregătind fanii pentru ceea ce avea să fie Origins, am rămas sincer uimit. Nu mă așteptam ca numele acesta să mai revină vreodată la gloria primelor patru-cinci iterații. Oh boy, dar ce mai revenire a fost! Assassin’s Creed Origins a fost un joc super, cu elemente RPG nemaintalnite până acum în istoria seriei și cu un sistem de combat care mai de grabă mi-a reamintit de For Honor, dar în sensul bun. Chiar dacă jocul a fost foarte bun, legătura cu originile s-a cam pierdut astfel încât unii fani nu au mai considerat Origins un joc Assassin’s Creed ci mai de grabă un IP cu totul nou. Oricum ar fi, mie mi-a plăcut și când am auzit că urmează încă un joc care urmează aceeași rețetă n-am putut fi decât bucuros așa că astăzi scriu despre Assassin’s Creed Odyssey.
Din start trebuie să zic că Assassin’s Creed Odyssey nu este un titlu tipic al seriei. Povestea nu mai urmărește soarta asasinilor ci se bazează pe mitologia greacă. Poți alege unul dintre cei doi protagoniști, Alexios sau Kassandra. Alegerea este strict personală iar povestea are același parcurs. Ești nepotul lui Leonidas (da, da, ăla din 300) și pe parcursul aventurii vei întâlni personalități istorice precum Socrate sau Hipocrate, iar aventura te va purta pe tărâmurile Greciei Antice și vei ajunge chiar și într-una dintre destinațiile de vacanță preferate de românul anului 2018, Insula Thasos, dar asta mai spre final, când strângi destui bani 🙂
Pe lângă questurile care țin de progresul poveștii principale, pe parcurs vei întâlni o grămadă de misiuni secundare care de multe ori sunt mai interesante decât odiseea în sine. Chiar dacă repetitiv pe alocuri, Assassin’s Creed Odyssey reușește să te captiveze destul de mult încât să pierzi zeci de ore prin lumea sa. Ești încurajat încă de la început să explorezi și să joci așa cum crezi de cuviință. Elementele RPG introduse în Origins sunt duse mai departe și în Odyssey, iar de data aceasta avem și opțiuni de dialog diferite care vor schimba cursul poveștii. Îmi place direcția pe care au ales-o cei de la Ubisoft pentru Odyssey și e de apreciat că poți alege dacă vrei o mână de ajutor. Chiar la începutul jocului ți se dă opțiunea de a alege dintre două moduri de joc: Exploration Mode și Guided Mode. Modul de explorare este tot paragraful de mai sus însumat în două cuvinte, iar modul ghidat este un fel de Assassin’s Creed old-school, cu un story liniar care se leagă în principal de misiunile principale.
Cu o poveste atât de mare, e și normal să existe și o hartă destul de vastă care să o cuprindă și să ofere diversitate a peisajelor. Nici aici nu sunt dezamăgit de Assassin’s Creed Odyssey. Harta este alcătuită în mare parte din insule pe care poți ajunge în funcție de nivelul personajului. Diversitatea peisajelor se raportează la ținuturile din realitate așa că majoritatea acțiunii se va desfășura în zone montane sau pe mare.
Am vorbit despre poveste și locurile prin care ne poartă aceasta, dar trebuie să avem și imagine, nu? Să trecem la partea grafică! În 2018 nu cred că mai încape îndoială că un joc mare vine cu o fidelitate grafică pe măsură. Assassin’s Creed Odyssey se încadrează perfect aici, oferind jucătorului o depictie superbă a lumii vii amintite mai sus. Chiar dacă unele margini încă sunt puțin cam pixelate și unele texturi sunt șterse, nu pot să mint și să spun că acest joc arată rău. Am jucat versiunea de PC, pe o configurație care include un procesor AMD Ryzen 5 1600, 16GB de memorie RAM și o placă video RX 580 de 8GB. Nu este un PC high-end, ci un middle-range veritabil. Cu toate astea, jocul a rulat la 1920×1080 cu detaliile combinate, între high și very high. Framerate-ul a fost foarte bun, la peste 60 de cadre pe secundă aproape în fiecare scenariu. Cu toate astea pot spune că pe partea de optimizare, fie Ubisoft a lucrat mai mult decât la Origins, fie am avut noroc ca toate componentele mele “să se pupe” cu jocul.
Un lucru care pentru mine a sărit în evidență din punct de vedere vizual, au fost detaliile personajelor în timpul cinematicelor. În timpul acțiunii, camera și mișcarea nu îți oferă șansa de a vedea adevărata calitate a imaginii, dar în timpul filmulețelor interactive dintre misiuni, te poți relaxa în scaun și începi să observi detalii pe care nu le-ai mai văzut până acum.
Pe partea de jucabilitate, Assassin’s Creed Odyssey continuă ceea ce Ubisoft a făcut pentru Origins. Elementele RPG din titlul precedent sunt în continuare parte integrală a jocului și din punctul meu de vedere sunt unul dintre motivele principale din care seria a evoluat în forma în care a ajuns acum. O formă care pentru anul 2018 mi se pare deja o normalitate, acum existând titluri ca Red Dead Redemption 2 și The Witcher 3 libere prin sălbăticia pieței de gaming. Aceste elemente RPG fac din Odyssey o experiență cu atât mai personală pentru fiecare jucător și ajută la senzația de unicitate. Inventarul îți permite să îți schimbi armele și armurile după propria dorință, fiecare având impact asupra stilului de luptă. Poate vrei să fii Warrior și să treci la propriu prin adversari, sau îți place să stai cu arcul în copaci și să vânezi silențios adversarii cu clasa Hunter. Mai rămâne Assassin care este omul bun la toate și este versatil în orice situație. Alegerea este a ta.
Sistemul de combat a fost și el îmbunătățit iar luptele sunt mai fluide. Trebuie să izolezi adversarii și să-i iei unul câte unul ca să nu sfârșești căsăpit la grămadă. Adversarii de nivel mai mare vor fi mai greu de pus jos și va trebui să aștepți momentul potrivit pentru a ataca. Fiecare armă oferă diverse moduri de abordare a luptei, ceea ce înseamnă că pe parcursul jocului nu te vei plictisi de aceleași animații repetate pe parcursul a câtorva zeci de ore. Că tot vorbim de dat și de mâncat bătaie, am fost foarte bucuros să văd că luptele navale au revenit în Assassin’s Creed Odyssey iar accentul este destul de puternic pus pe acestea. Momentul în care ai avariat o navă inamică și echipajul tău o ocupă pentru a jefui și a omorî tot ce a rămas la bordul ei este cel puțin minunat.
Ca să închei cum trebuie acest articol, o s-o spun abia acum. Nu consider că Assassin’s Creed Odyssey este un joc de nota 10 și nici nu a schimbat industria în vreun fel anume. Este o schimbare care trebuia să vină, altfel seria ar fi murit ușor și sigur. A revoluționat ceva, într-adevăr; seria din care provine. Este un joc bun, dar repetitivitatea pe care o vei întâlni pe parcus și diversele bug-uri și glitch-uri tipice Ubisoft vor tinde să te frustreze destul de des. Am hotărât că jocul nu e rău. Pe viitor trebuie doar să-l mai lege cumva de elementele de bază ale seriei. Am ajuns de la Desmond Miles și Ezio și Veneția, la Herodot și Leonidas, care au trăit cu mult înaintea asasinilor și a templierilor.
Dacă ai timp de un joc nou care te va răpi în lumea sa câteva zeci de ore bune, Assassin’s Creed Odyssey este pentru tine. Povestea captivantă, combinată cu atmosfera redată perfect și gameplay-ul mai mult decât decent vor fi destul cât să te facă să revii la joc chiar și după o pauză de câteva zile. Acest lucru devine din ce în ce mai rar în jocurile ultimilor ani și îmi pare bine că pot spune asta despre Odyssey, care totuși este sub sigla asasinilor.
