CD Projekt Red este dat în judecată pentru că cineva nu e bun la afaceri

Candidații celor mai proaste decizii de afaceri din lume ar fi vânzarea Manhattanului, faptul că Ross Perot a refuzat o ofertă din partea Microsoft în 1992, o situație asemănătoare în cazul Excite și Google (ca să puneți acest lucru în balanță, câți dintre voi mai știu de Excite?) sau poate faptul că IBM a vândut drepturile totale pentru platforma DOS către Microsoft.

Însă, dacă e să mă întrebi pe mine ar fi faptul că Andrzej Sapkowski a ales să vândă drepturile seriei lui de cărți pe o sumă fixă, mai exact pe 9.500 dolari (alte surse susțin că au fost doar 4.000 de dolari, însă cel mai probabil au fost 9.500 în două etape).

Da, o sumă infimă comparativ cu succesul pe care urma să îl aibă seria de jocuri The Witcher. Ei bine, această revelație a avut-o și Andrzej zilele acestea când și-a trimis avocații peste CD Projekt Red cu o factură de 20 de milioane de dolari cu scuza că drepturile au fost doar pentru un joc și nu o trilogie sau o serie.

Studioul a reacționat destul de rece, dar a declarat totuși că vrea să stea în relații bune cu autorul. Curiozitatea mea cea mai mare este dacă cheltuielile de judecată o să-l coste mai mult decât cei 9.500 de dolari obținuți inițial din vânzarea drepturilor. 

Cea mai bună replică pe care am auzit-o despre această dispută a fost faptul că totul s-ar putea rezolva foarte ușor printr-un joc de Gwent.

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.