[REVIEW] Lenovo Y25f – Un vis de 144 de hertzi?

Dacă acum câțiva ani rezoluția Full HD era ceva la care mulți doar visau, iar monitoarele 1080p erau incluse doar în configurațiile cele mai scumpe, astăzi aceasta a devenit un standard minim pentru a te bucura de conținut așa cum trebuie. Industria s-a schimbat, au apărut rezoluțiile 2K și 4K, dar majoritatea gamerilor au rămas încă pe Full HD. Interesul s-a mutat încetul cu încetul către rate de refresh mai mari și diverse tipuri de panel. În review-ul de astăzi mă voi lega de Lenovo Y25f, un monitor de gaming cu rezoluție 1920×1080 pixeli și rată de refresh de 144Hz.

Specificații

Lenovo Y25f vine echipat cu un panel TN, rezoluție FullHD și rată de refresh de până la 144Hz. Aceste caracteristici de bază sunt complimentate de tehnologia AMD FreeSync care oferă o experiență de gaming fără tearing și stuttering dacă utilizatorul are o placă video de la AMD. Că veni vorba de placa video, aceasta se conectează la monitor fie prin portul HDMI, fie prin cel DisplayPort.

De asemenea, Lenovo Y25f suportă și tehnologia HDR care este menită să ofere culori mai naturale. Din păcate nu sunt foarte multe jocuri care să implementeze corect această tehnologie oarecum nouă, însă este un plus pe care e bine să-l avem în vedere pentru viitor.

Ca extra, monitorul are pe partea stângă un suport pentru căști, alături de o ieșire jack pentru conectarea acestora și un hub USB alimentat prin intermediul unui cablu passtrough.

Mai jos am atașat o listă cu specificații relevante:

  • Tip Panou: TN
  • Rezoluție : 1920×1080
  • Rată de refresh: 60/75/120/144hz
  • Timp de raspuns: 1ms
  • Unghi de vizibilitate: 170/160 grade
  • Dimenisiune punct: 0.282mm
  • Luminozitate: 400cd/mp
  • Contrast: 1000:1 (normal) / 3.000.000:1 (dinamic)
  • Dimensiuni: 557.3 x 384.9 x 195 mm
  • Greutate: 6.35kg

Construcție și accesorii

Din momentul în care am scos monitorul din cutie am știut că o să-mi placă foarte mult un lucru. Este vorba de suportul ajustabil care îmi permite să poziționez cum doresc monitorul. Poate fi ridicat, înclinat și rotit în fel și chip astfel încât se potrivește oricărui utilizator. Eu am o problemă cu înălțimea biroului, care este mai puțin înalt decât mi-aș fi dorit și de obicei sunt nevoit să mă uit puțin în jos ca să țin privirea centrată pe monitor. Lenovo Y25f mi-a permis să îl ridic și să-l înclin puțin pentru a nu mai avea dureri de gât după câteva ore de utilizare.

Am fost mulțumit de calitatea construcției și îmi place direcția de design aleasă de Lenovo, cu un ecran aproape bezel-less și o margine gri inferioară pe care sunt poziționate butoanele și un logo Legion by Lenovo de culoare roșie, care se potrivește cu accentele unor elemente de pe marginile și spatele monitorului. Alt aspect plăcut este introducerea suportului pentru căști care s-a dovedit util. Îmi lăsam căștile liniștit pe el și nu mai aveam bătăi de cap din cauza cablului care mă încurcă pe birou.

Ambalajul nu prea merită menționat deoarece nu are nimic special, însă o să fac o scurtă trecere în revista a ceea ce primim în cutie . Pe lângă alimentator, primim un cablu HDMI, un cablu USB pentru conectarea hub-ului și un cablu DisplayPort. Cel din urmă este o adiție plăcută deoarece am mai întâlnit monitoare care să nu îl includă , iar prețul acestuia este simțitor mai mare decât al unui cablu HDMI sau DVI.

Experiență de utilizare

Din start, Lenovo Y25f se vrea a fi un monitor dedicat jocurilor, iar asta se simte deoarece browsing-ul și vizionarea de filme pe Netflix nu au fost printre cele mai de top experiențe pe care le-am avut . Panelul TN nu ajută cauza, oferind culori destul de șterse indiferent de modul selectat din meniu. Nu vreau să mă înțelegeți greșit crezând că în mod uzual folosesc cine știe ce monitor de nșpe mii de euro, ci folosesc un monitor simplu, de 650 de lei, dar cu panel IPS. De aceea, cei care trec de la IPS la TN cu rată mare de refresh ar trebui să fie pregătiți să piardă din calitatea vizuală și din unghiurile largi de vizualizare. Vor câștiga, în schimb, o mai bună responsivitate în jocurile care rulează la o valoare ridicată de cadre per secundă, precum CS: GO.

Din păcate însă, în timpul testării acestui model am avut parte de o surpriză neplăcută. La valoarea de 144Hz am întâmpinat frame skipping în toate jocurile încercate (Counter-Strike: Global Offensive, FIFA 18, Rocket League), iar singurul mod prin care am reușit să scap de această problemă a fost trecerea la o rată de 120Hz. La această valoare, monitorul a funcționat perfect.

Concluzii

Din punctul de vedere al construcției și al accesoriilor incluse în pachet, monitorul este excelent, însă am senzația că Lenovo s-a concentrat foarte mult pe design și calitatea finisajelor, totodată făcând rabat exact acolo unde nu era cazul, ceea ce a rezultat într-un model cu anumite minusuri în aria performanței vizuale.

Pot scuza culorile șterse, căci este relativ normal să fie așa atunci când e vorba despre un monitor de gaming cu panel TN și rată de refresh mare, însă este păcat că și acest atu al monitorului – rata de refresh – este știrbit de mici probleme.

Așadar, dacă ai nevoie de un monitor de gaming și te mulțumești cu o rata de refresh de 120Hz, Lenovo Y25f poate fi o alegere excelentă. Dacă însă ai nevoie de un monitor de gaming care să funcționeze corect la 144Hz, probabil că ar trebui să te orientezi către un alt model. Sau, cine știe, poate că Lenovo va reuși să repare problema în timp. Vom actualiza acest review în momentul în care aflăm ceva despre acest subiect.

Marinake
Marinakehttps://www.overheat.ro/
Andrei ma cheama, da' lumea imi zice Marinake. Sunt student pe la ceva facultate de jurnalism si imi place sa scriu despre jocuri si tehnologiile prin care ma pot bucura de acestea. Cica stiu si sa cant si sa desenez, dar astea-s irelevante :D
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.