Ultima perioadă a fost destul de încărcată aici la Overheat și am avut ocazia să încerc câteva monitoare care mai de care mai dichisite. Am avut diferite dimensiuni, de la 25″ la 27″, dar articolul de astăzi este despre o monstruozitate de 31.5″ care nu prea mi-a mai lăsat loc pentru nimic altceva pe birou.
BenQ EX3200R mi-a oferit cea mai interesantă experiență, atât pentru jocuri cât și pentru plăcerea vizionării unui film sau serial. Chiar dacă specificațiile îi pot face pe cei mai mofturoși să strâmbe din nas, o să vă explic în rândurile de mai jos cum stă treaba de fapt și de ce am ales și acest titlu pentru articol.
Ce găsim în pachet?
BenQ EX3200R vine într-o cutie pe măsură și marele meu noroc a fost că domnul de la curierat mi l-a adus acasă. Nici nu vreau să îmi imaginez cum ar fi fost dacă eram nevoit să mă duc la sediu să îl ridic 🙂
În această cutie uriașă însă, nu găsim mare lucru. Avem monitorul, desigur, piciorul acestuia, alimenatorul și un cablu HDMI. Toate acestea sunt protejate de o carapace groasă de polistiren și cam asta este tot. Mi-ar fi plăcut să văd un cablu DisplayPort și eventual niște stickere, că tot sunt la modă.
Specificații
Nu o să mai pălăvrăgesc prea mult în legătură cu ce înseamnă FreeSync, refresh rate și termenii pe care i-am tot discutat în recenziile precedente.
În schimb o să mă concentrez pe lucrurile care fac BenQ EX3200R să iasă în evidență într-o piață a monitoarelor supra-saturată din punctul meu de vedere. Dacă nu v-ați prins deja, mi-a plăcut la nebunie că monitorul este mare (cui nu-i plac chestiile mari 😀 ).
Cei 31.5″, sau 80cm în unitatea de măsură metrică, oferă un spațiu foarte mare de lucru și oferă posibilitatea unor rezoluții foarte mari, care includ și 4K. Nu este însă cazul vedetei de astăzi care vine cu o rezoluție modestă de 1920x1080p aka. FullHD.
Majoritatea persoanelor ar considera că această combinație dimensiune/rezoluție nu este prea fericită, dar BenQ EX3200R m-a surprins plăcut din clipa în care l-am pornit.
Avem de-a face cu un monitor masiv, cu o rată de refresh de 144Hz care face ca totul să se miște ca uns pe display și un panel VA curbat foarte versatil. Curbura panoului este de 1800R și reușește să te captiveze cu imersivitatea de care dă dovadă. O să te simți prins în acțiune foarte natural și nu vei fi nevoit să miști capul ca să cuprinzi cele patru colțuri ale monitorului în câmpul vizual.
Suntem încă pe Overheat.ro așa că nu se poate să nu discutăm și despre experiența de gaming pe care am avut-o în compania lui BenQ EX3200R.
Rata de refresh mare în combinație cu tehnologia FreeSync oferă imagini foarte fluide. Jocurile s-au simțit mai realiste decât pe un monitor standard (60Hz) și au arătat foarte bine. Timpul de răspuns poate părea mare la 4ms, dar nu am avut parte de input lag nici măcar în jocuri competitive precum Counter Strike Global Offensive.
Calitatea culorilor este bună și modurile implicite fac din acest monitor o soluție bună pentru orice situație. Dintre aceste moduri am folosit Cinema, Photo și Gamer 1 și 2.
Sunt mai multe moduri implicite dar nu am observat mari diferențe între ele sau nu mi-au oferit ceea ce căutam. Există și un mod pe care utilizatorul îl poate personaliza după bunul-plac în cazul în care vrea ceva diferit. BenQ EX3200R dispune și de tehnologii precum Flicker Free și Low Blue Light care încearcă să protejeze cât mai mult vederea utilizatorului și elimină necesitatea unor softuri precum f.lux.
Mai jos am atașat o listă cu specificațiile cele mai importante ale monitorului:
- Dimensiune panou: 31.5″ (80cm)
- Tip panou: VA
- Curbat: Da (1800R)
- Rezoluție: 1920×1080
- Luminozitate: 300cd/mp
- Contrast: 3000:1
- Suprafață ecran: Mată
- Unghi de vizibilitate: 178*(H)/178*(V)
- Timp de răspuns: 4ms
- Semnal intrare: HDMI 1.4, DisplayPort 1.2, mini-DisplayPort 1.2, Jack 3.5mm
- Rată de refresh: 144Hz
- Dimensiuni: 727.37 x 529.52 x 223.73
- Greutate: 9.1Kg
Design
Aspectul lui BenQ EX3200R mă duce cu gândul la prietenul acela care se îmbracă elegant și este tot timpul aranjat până la cel mai mic detaliu.
Nu este un monitor care să iasă în evidență și nu are luminițe RGB sau orice alte adiții care să-l facă piesa de rezistență de pe birou. Mai degrabă este genul acela de monitor care se potrivește în orice mediu, fiind elegant, cu linii de design simple. Panoul VA este înconjurat de o margine subțire realizată din plastic de calitate bună.
“Fundația” monitorului este reprezentată de un picior masiv, dar la fel de elegant, realizat din metal polished cu o gaură mare de wire management pentru a nu avea liane atârnate pe birou.
Acest picior este destul de solid și oferă o stabilitate mare dar trebuie sacrificat puțin din spațiul de pe birou pentru a-l acomoda. În afară de câteva mici ajustări, nu poți să te joci prea mult cu poziționarea, dar mi s-a părut ok și așa. Dacă acest stand nu vă mulțumește, îl puteți da jos oricând în favoarea unui stand mult mai ajustabil care are sistem de montare VESA.
Toate aceste aspecte fac din BenQ EX3200R o piesă de tehnologie cu un aspect profesional și elegant pe care l-aș vedea mai degrabă într-un scenariu business sau pe biroul părinților mei, decât într-un colț dedicat jocurilor.
Păreri personale
Timpul petrecut în compania acestui monitor a fost de neuitat pentru că nu de multe ori m-am văzut oarecum nevoit să las de o parte mouse-ul și tastatura în favoarea controller-ului și a unui fotoliu mult mai relaxant comparativ cu scaunul de birou pe care îl am pentru că mă puteam depărta de monitor destul de mult fără să pierd abilitatea de a observa detalii importante.
Nu pot spune că rezoluția “mică” este o problemă și aș folosi un BenQ EX3200R ca daily-driver fără nici o problemă.
Desigur, există și puncte slabe precum lipsa posibilității de ajustare pe care am văzut-o la alte monitoare, dar asta nu este destul cât să mă facă să nu recomand modelul acesta cuiva.
Nici prețul nu este rău, iar în jurul sumei de 2400 de lei este cea mai bună soluție calitate/preț datorită ratei de refresh mare și a tehnologiilor disponibile.
Chiar dacă există și monitoare 2K cu aceeași diagonală la aproximativ aceiași bani, acestea nu vin cu un refresh rate mai mare de 60Hz așa că este decizia voastră la ce vreți să renunțați.
Concluziunea
BenQ EX3200R este un monitor bun care poate fi integrat în aproape orice configurație posibilă fără mari dificultăți. Panoul VA oferă o combinație bună între rata de refresh și calitatea imaginii iar dimensiunea de 31.5″ este o soluție bună atât pentru jocuri, cât și pentru conținut multimedia sau task-uri profesionale.