Făuresc acest articol în timp ce-mi desfac o portocală și recitesc cu plăcere prima parte din călătoria înapoi în timp începută de tovarășul Mihai, pe numele său de super erou Căpitanul Retro. Ca un nobil aventurier ce întotdeauna se bronzează la lumina monitorului, este datoria mea să continui Jurnalul Retro, exact așa cum și-ar fi dorit Căpitanul : evocând gloria de mult apusă a unui Pentium III și abuzând de MS-DOS !
Așadar, vom vorbi azi despre un shooter clasic…Da, genul ăla de morman de pixeli care ți-ar fi oripilat mama și ți-ar fi pus tatăl în fața tastaturii ore în șir, iar Hexen: Beyond Heretic se încadrează cu brio în această categorie!
Zămislit de omuleții de la Raven Software folosind o versiune de Doom Engine modificată și sub atenta supraveghere a lui John Romero însuși, Hexen este sequel-ul indirect al binecunoscutului Heretic (1994), și al doilea titlu din seria Serpent Riders, a cărei acțiune este plasată în mai multe lumi ,avându-i ca antagoniști pe trei frați denumiți the Serpent Riders.
Povestea din Hexen este simplistă, însă reușește să completeze satisfăcător întreaga atmosferă a jocului: unul din cei trei frați, Korax, dă buzna în dimensiunea Cronos, căutând să o subjuge, însă trei aventurieri neînfricați (da,magica cifră trei ) vor face tot posibilul pentru a-l opri, iar tu, jucătorule, vei fi unul dintre acești bravi războinici!
Primul lucru pe care va trebui să-l facem pentru a putea începe să facem uz de violență este să alegem una din cele trei clase: Fighter, Cleric și Mage, fiecare având propriile avantaje și dezavantaje. Ca un masochist ce sunt, încep jocul pe dificultate maximă cu un Cleric, combinația optimă între Fighter si Mage.
Primul lucru ce sare în evidență este motivul pentru care fix acest sequel este cel mai îndrăgit din serie. Proprietățile Doom Engine-ului modificat permit o abordare nouă a level design-ului: porțiuni întregi de labirinturi medievale, castele în ruină și mlaștini infecte ,frunzele cad din copaci și sunt purtate de vânt, cerul este brăzdat de fulgere și lumina lor se revarsă peste ușile cu modele grotești, iar atmosfera reflectă cu succes intențiile producătorilor de a oferi acestui shooter o alură de pur RPG dark fantasy.
Se pare că aceste mici detalii compensează pentru secvențele extrem de repetitive în care trebuie să alergi de colo colo pentru a găsi cheia ce deschide ușa spre următoarea porțiune de nivel, secvențe cu care ne-am obișnuit încă din primul Doom.
Nu de puține ori am strâmbat din nas in momentele în care, după ce găsisem afurisita de cheie, trebuia să mă întorc inapoi de unde am venit, doar pentru că programatorul Dorel plasase ușa acolo.
Mai împroști cu bucăți din demoni și orci pe ici, pe colo, mai activezi un întrerupător ce deschide o trapă secretă, mai găsești părți bune în toată alergătura asta care, totuși , îți aduce aminte că Hexen este un joc chiar foarte reușit.
Spuneam mai devreme că Hexen tinde să fie mai mult un RPG în toată regula, decât un first person shooter violent unde sar bucăți de draci în toate părțile. Am fost plăcut surprins de noile adiții ale acestei inedite… clone de Doom (scuzați-mi limbajul obscen!),precum indicatorul de mana și de viață, poțiunile cu efecte diverse și arsenalul colorat de arme atât melee, cât și ranged, fie ele simple săbii, arbalete sau obiecte magice.
Probabil dovada incontestabilă a acestei treceri de la un simplu joc cu “pac pac” la un pseudo-RPG delicios de sumbru sunt hub-urile, porțiuni ce conectează nivele deja interconectate cu alte nivele secundare. Știu,sună a ceva geometrie euclidiană, însă doar călătorind prin aceste hub-uri vom putea rezolva puzzle-urile necesare accesului către boss fights. Boss-ii nu sunt nici ei de colea, dau lovituri nemiloase și te fac să te întrebi dacă Dark Souls este cumva rudă cu seria Serpent Riders.
Nu putem omite nici coloana sonoră care nu mai ține de formatul MIDI, astfel încât fiecare notă muzicală aduce un plus de suspans atmosferei dark fantasy a bătrânului Hexen.
Totodată, motorul grafic, destul de avansat pentru vârsta lui, reușește să implementeze noi caracteristici interesante care compensează pentru cele câteva downgrade-uri specifice erei ’90 a gamingului . Combinat cu posibilitatea de a juca online până la opt oameni și cu un sistem de alegere a clasei, Hexen a făcut din micii gameri adulții nostalgici de astăzi.
Mi-a făcut o deosebită plăcere să rejoc această bestie care obișnuia să ne ofere nopți nedormite mie și lui taică-miu, spre disperarea mamei, pentru că a doua zi trebuia să invăț să scriu frumos la grădiniță.
Pentru nostalgicii de acolo care chiar n-au apucat să butoneze acest clasic, vă rog insistent să puneți mâna pe el! Scoateți-vă monitoarele cu tub catodic din pod, suflați praful de pe dischetele cu MS-DOS și jucați-l! Pentru o experiență grafică potrivită pentru sistemele de ultimă generație folosiți source port-ul Zdoom. Săriți pe el, fete și băieți!
