Acest review a fost redactat de Mădălina Coman.
În fiecare an, Ubisoft a obișnuit fanii seriei Assassin’s Creed cu câte un joc video nou, o perioadă istorică diferită și un personaj principal în jurul căruia se desfășura nesfârșita bătălie între două facțiuni legendare.
Cele trei titluri care s-au focusat pe Ezio Auditore au fost cel mai bine primite de către public, iar Assassin’s Creed 2 este considerat cel mai bun de către majoritatea fanilor.
Ultimele două jocuri lansate în 2014 și 2015 nu s-au bucurat de succes, iar Assassin’s Creed Syndicate a înregistrat cea mai proastă performanță în vânzări în prima săptămână de lansare. Era semn clar că Ubisoft trebuia să își planifice o nouă strategie, de vreme ce fanii își pierdeau din ce în ce mai mult interesul, cu argumente de genul repetitivitatea misiunilor, poveste inconsistentă și personaje nu foarte memorabile. Anul 2016 a fost un an de pauză, timp în care echipa dezvoltatoare promitea un conținut nou și o regândire a seriei.
Bineînțeles, au existat dezbateri referitoare la perioada istorică, iar fanii își exprimau dorința către două opțiuni: Japonia feudală și Egiptul Antic. Cele două propuneri nu sunt tocmai noi, prima fiind vehiculată încă de pe vremea când Jade Raymond făcea parte din Ubisoft, iar în 2012 un proiect denumit Osiris, care ulterior a fost abandonat, arăta o poveste care se desfășura în Egiptul Antic.
Inițial cunoscut sub numele de cod Empire, Assassin’s Creed Origins este cel de-al zecelea titlu, care marchează un deceniu de la prima apariție a seriei și a fost lansat pe data de 27 octombrie 2017.
Egiptul Antic este o resursă vastă de inspirație, cu mai mult de 3 000 de ani de istorie, de la perioada de glorie a faraonilor din Regatul Vechi la războaie civile sângeroase. Însă Ubisoft a decis să includă în Origins declinul ultimei dinastii, cea a Ptolomeilor, împreună cu una dintre cele mai renumite personalități istorice, Cleopatra.
Aici probabil aș fi ales altă perioadă istorică, cum ar fi cea din timpul lui Ramses cel Mare sau Tutankhamon, de unde sunt convinsă că se putea crea un context narativ cât se poate de reușit.
Povestea ultimei regine-faraon a fost des folosită în media și jocuri video, de unde se poate deduce modul în care povestea poate evolua. Însă am încercat, pe cât posibil, să las scepticismul deoparte și să dau o încercare jocului, de dragul seriei. Prezentările anunțau schimbări de gameplay majore, fiind diferite față de tot ce am văzut în titlurile trecute, iar povestea se concentra pe aventurile celui care urma să pună bazele frăției Asasinilor.
Gameplay
La fiecare joc video Assassin’s Creed lansat în trecut, se observă același tip de luptă, ceea ce mereu a generat frustrări pentru veteranii seriei. Ca jucător, mereu ești în căutare de provocări, de moduri diferite de atac, de acel element surpriză dat de un inamic care te forțează să te adaptezi continuu.
Origins e cu totul diferit față de predecesorii săi, având elemente din alte jocuri video de succes, cum ar fi Witcher. Stilul RPG bazat pe puncte de XP este unul binevenit, unde ai libertatea să îți personalizezi stilul de luptă pe baza a trei direcții, Hunter, Warrior și Seer.
La fiecare avansare în nivel primești câte un ability point pe care îl poți investi într-o putere specială, iar pe măsură ce îți completezi arborele de abilități te poți axa fie pe un stil stealth (bonus la asasinări, controlul săgeților în aer după ce sunt lansate) fie pe un stil mai direct de atac (dezarmare mai ușoară a inamicilor, bonus la vătămare într-o luptă directă).
La început nu ai foarte multe opțiuni din care să alegi, dar pe măsură ce ajungi la un nivel mai avansat îți poți defini mai bine stilul de joc propriu. Alte abilități pot veni în ajutor, cum ar fi dresarea animalelor sălbatice și folosirea lor oricând este necesar.
Pentru versiunea de PS4, atacurile principale se realizează prin acțiunea a două butoane, R1 și R2 pntru light și heavy attack, iar L1 și L2 pentru atacul cu arcul și folosirea scutului. Ai posibilitatea de a alege două arcuri dintr-o multitudine de modele, în funcție de ce stil de luptă te caracterizează, arma principală și secundară, scut, bombe de foc, săgeți cu efect de adormire.
Pentru personalizarea protagonistului poți opta între posibilitatea de a le cumpăra pe baza banilor pe care îi capeți pe parcurs sau procurarea lor din misiuni. Sigur, poți alege să cumperi cu bani reali ceea ce te interesează, de la tipuri de mount-uri, îmbrăcăminte, arme și hărți care îți arată zone ascunse din joc. Este un gest forțat asupra jucătorului pe care Ubisoft îl impune, având în vedere că există o lipsă de diversitate pentru îmbrăcăminte, mount-uri și alte elemente.
Ubisoft a împrumutat idei de open world de la titluri precum Far Cry, care deși răpesc acea notă de originalitate pe care jocul promitea să o ofere, dau o senzație de libertate pe care seria nu a mai avut-o de ceva timp.
Explorarea hărții o poți realiza prin intermediul călăuzei înaripate, Senu. Poți identifica materialele de care ai nevoie să-ți upgradezi piesele de armură și hidden blade-ul, să-ți identifici și urmărești țintele sau doar să admiri frumusețea peisajului.
Deși avansarea în nivel se produce fără efort la început, am fost pusă în situația în care povestea îmi cerea un nivel mai mare cu vreo patru sau cinci valori, caz în care inamicii erau aproape de neînvins și mă vedeam nevoită să fac o serie de misiuni suplimentare ca să fiu cu cel mult două valori depărtare față de nivelul cerut de misiunea principală.
Ceea ce nu este un mare obstacol în primă fază, dat fiind faptul că unele obiective de pe hartă te duc în locuri diverse, cum ar fi morminte și zone secrete, povești secundare destul de bine structurate, care oferă un plus la capitolul atmosferă și integrare în poveste. Există însă situația când ești nevoit să preiei misiuni care cer un nivel inferior față de experiența deținută, deci punctele de XP căpătate la final sunt puține și avansezi mai greu.
Grafică
Assassin’s Creed ne-a obișnuit de-a lungul timpului cu un nivel de detaliu ridicat, în special la reproducerea clădirilor din diverse locuri ale lumii. Lumea Egiptului Antic este superb ilustrată în Origins. Recunosc, am petrecut ceva mai mult timp decât îmi propusesem inițial la analizatul clădirilor, asta pentru că atmosfera specifică perioadei pare atât de vie și autentică.
Templele dedicate fiecărui zeu egiptean, orașul Alexandria, ansamblul de piramide din Giza și Sfinxul, toate sunt ilustrate la cele mai mici detalii și reproduse cât mai fidel. Iar explorarea cu ajutorul lui Senu dă o nouă perspectivă.
Pe parcursul jocului observi aspecte care nu sar din prima în evidență, dar reușesc să surprindă, cum ar fi ceața de căldură pe care o poți vedea în deșert, declanșarea de furtuni de nisip la anumite intervale, halucinațiile care apar atunci când stai prea mult în deșert. Nu sunt caracteristici pe care jocurile actuale nu le-ar avea, dar este pentru prima dată când acest nivel de detalii le vedem în cadrul seriei, lucru care cu siguranță a fost așteptat în repetate rânduri de către fani.
Ceva ce mi-a plăcut în mod special sunt event-urile în care trebuie să te confrunți cu unul dintre zeii din mitologia egipteană. Sunt atât de bine realizați, cu elemente specifice preluate din mitologie, cât și elemente originale.
Eram preocupată mai mult să-mi admir adversarul decât să încerc să-l înving. Până și locul unde îi poți găsi face referire la puterile lor din poveștile egiptene. Pe Sekhmet, spre exemplu, o poți găsi în mijlocul deșertului și aruncând cu foc, fiind o referire la credința conform căreia este vorba de o zeiță a războiului, a cărei suflare de foc ar fi creat deșertul.
Sunet
Egiptul este un teritoriu torid, iar deșertul are o frumusețe cu două tăișuri, care a fascinat din cele mai vechi timpuri. Pe de-o parte poți vedea cele mai frumoase răsărituri și apusuri, însă este un mediu aspru, care nu îi iartă pe cei slabi.
Sarah Schachner reușește să ne aducă aminte de acest aspect prin muzica creată de ea pentru Origins, mai exact piesele Shimmering Sands și Desert Delirium. Totodată, poți simți acel aer mitic al vremii, unde timpul oamenilor se îmbină armonios cu cel al zeilor, lucru care este foarte important pentru Egiptul Antic.
Melodia specifică pentru Bayek, personajul principal, subliniază câteva caracteristici definitorii ale lui, cum ar fi apartenența lui la o forță militară de elită, puterea și voința de a restabili ordinea și justiția în numele zeilor.
Un lucru ar mai fi de adăugat aici: adaptarea melodiei Ezio’s family special pentru Origins. Pentru unii dintre fanii consacrați seriei, această mișcare a compozitoarei este una foarte inspirată, având în vedere că Bayek și Ezio împărtășesc, într-un fel, acea durere suferită atunci când pierzi pe cineva drag. Până la urmă, vorbim de o perioadă în care conceptul de frăție al Asasinilor abia prindea contur.
Poveste
După trilogia lui Ezio Auditore și povestea din Black Flag a lui Edward Kenway, nedezvoltată suficient, nu am putut să mă atașez foarte mult de restul persoanjelor din serie, cum poate nici povestea nu a reușit să-mi lase un sentiment care să mă facă să contemplez ceva timp și să revin la povestea principală.
Bayek surprinde prin faptul că este cel mai uman dintre toți protagoniștii seriei. Deși face parte dintr-un lung șir de luptători al căror scop era îndeplinirea voinței lui Ma’at, zeița justiției, și protejarea atât a oamenilor cât și a faraonului, Bayek este un erou tragic, care își acceptă destinul și dă dovadă de empatie la necazul și situațiile celor pe care îi întâlnește în drum.
Protector al comunității din Siwa, călătoriile și interacținunile sale îl fac să devină ultima speranță pentru poporul său. Își iubește foarte mult familia, pe Aya o susține în convingerile ei, deși nu este pe deplin determinat de acestea, continuă să spere în semeni, deși sunt numeroase dăți în care aproape își pierde viața din acest motiv.
Contextul istoric este unul sensibil, în care Egiptul își pierde, încetul cu încetul, suveranitatea pe care o avea în dinastiile anterioare, iar influențele Imperiului Roman se simt din ce în ce mai accentuat, lucru care este evident în Alexandria, unde templele egiptene și statuile zeilor zoomorfi se îmbină cu amfiteatrele și forumurile romane.
Celelalte personaje din povestea lui Origins sunt personalități istorice importante, cum ar fi Iulius Cezar, Cleopatra și Ptolomeu al XIV-lea, dar și personaje originale. Finalul poveștii nu este dezvoltat suficient, chiar dacă se presupune că ni se arată momentul în care o civilizație se prăbușește, în timp ce două organizații își încep lupta care va avea să țină până în zilele noastre.
Misiunile suplimentare reușesc să ne arate aspecte din viața egiptenilor ale acelor vremuri, în special această importanță a vieții de dincolo și grija pe care o purtau pentru cei dragi.
Ceea ce povestea reușește să accentueze foarte bine este destinul și alegerile pe care Bayek le face de-a lungul jocului. Spre deosebire de ceilalți protagoniști, toate acțiunile le face pentru reabilitarea lui ca persoană, de a se simți împăcat că ceea ce face este justiție pură, de dragul lui și al celorlalți apropiați.
Concluzia
Assassin’s Creed Origins este o combinație perfectă între elementele definitorii ale seriei și noutăți de care se simțea nevoia, mai ales după un deceniu de existență.
Deși ideile de bază de gameplay și RPG sunt împrumutate de la alte jocuri video, multitudinea de misiuni și activități te țin constant într-o sete de explorare, care inevitabil te fac să petreci ore bune în fața ecranului. Povestea are un final abrupt, însă ultimul Medjay al Egiptului va rămâne cu siguranță în memoria fanilor.
