[INTERVIU EXCLUSIV] Din culisele Code Vein cu producătorul Keita Iizuka

În cadrul evenimentului de presă Bandai Namco de la mijlocul lunii decembrie, am avut ocazia să mă întâlnesc cu producătorul Code Vein, Keita Iizuka. Acesta s-a alăturat Bandai Namco în anul 2007 lucrând pentru divizia de jocuri pentru mobile. Din anul 2009, Keita devine producător și pentru jocuri de console, iar în prezent este “eminența cenușie” din spatele proiectului Code Vein.

Pentru că există destule controverse în ceea ce privește asemănarea între Code Vein și extrem de populara serie Dark Souls, m-am gândit să fac puțină lumină asupra subiectului. Și, cine altcineva mai în măsură să ne lămurească decât chiar producătorul Code Vein.

Keita Iizuka, producător Bandai Namco

Reporter: Mulți fani ai genului spun că sunt foarte multe asemănări între seria Dark Souls și Code Vein. Credeți că proiectul Code Vein ar trebui să fie descris ca o entitate separată? De ce?

Keita Iizuka: Bineînțeles că Dark Souls și Code Vein sunt asemănătoare. În primul rând pentru că ambele sunt titluri “dungeon-action,” și pentru că oferă jucătorilor un sentiment de realizare în momentul în care reușesc să treacă peste dificultățile extreme ce le sunt aruncate în față.

Una dintre diferențele majore dintre cele două titluri este faptul că în Code Vein jucătorii vor fi ajutați de un companion controlat de AI (artificial intelligence) aproape pe tot parcursul jocului. Aceștia sunt extrem de folositori pentru că dorim să încurajăm jucătorii să-și continue aventura în loc să renunțe după câteva încercări nereușite cum se întâmplă de multe ori pentru cei ce joacă pentru prima oară seria Dark Souls.

Un alt aspect ce nu se regăsește în seria Dark Souls este povestea consistentă pe care jucătorul o poate descoperi de-a lungul aventurii sale. Aceasta este prezentată sub formă de amintiri pe care le obțineți de la companioni pe măsură ce explorați lumea post-apocaliptică din Code Vein.

Code Vein – Yakumo

Reporter: Știm cu toții că seria Dark Souls are o poveste foarte complexă ce este în mare măsură neexplicată. Code Vein oferă o poveste mai simplu de înțeles și mai puțin complicată decât cea din Dark Souls?

Keita Iizuka: În Code Vein povestea este prezentată sub forma unor dialoguri dintre jucător și companioni. Fiecare dezvăluie frânturi ale trecutului care sunt necunoscute la începutul jocului. În funcție de relația pe care jucătorul o are cu un anumit companion, acesta poate dezvălui secrete ce dau savoare poveștii din Code Vein.

Reporter: Mulți au fost extrem de încântați când au văzut primul trailer Code Vein. Ne putem aștepta la o întreagă serie anime?

Keita Iizuka: Acest lucru va depinde foarte mult de feedback-ul și reacția fanilor, dar ne-ar plăcea să continuăm această serie.

Reporter: Pentru că există foarte multe similarități între Code Vein și Dark Souls, credeți că este posibil un cross-over între cele două francize în viitor?

Keita Iizuka: Dacă este posibil, bineînțeles.

Reporter: Deși Code Vein include un “buddy system” controlat de AI, intenționați să adăugați și o componentă online?

Keita Iizuka: Din păcate încă nu am ajuns la stadiul la care să putem oferi detalii despre componenta online din Code Vein, și nici detalii despre cum vor putea să interacționeze jucătorii între ei, dar sperăm să putem oferi mai multe informații în curând.

Reporter: Probabil este devreme să întreb, dar aveți în plan să portați jocul și pe Nintendo Switch?

Keita Iizuka: Nintendo Switch nu face parte din strategia noastră deocamdată.

Reporter: Spre deosebire de Dark Souls care prezintă o lume întunecată și realistă, Code Vein are o abordare mai “cartoony,” mai aproape de anime-uri. De ce ați ales această abordare?

Keita Iizuka: Mulți dintre cei ce lucrează în momentul de față la Code Vein au facut parte din echipa ce a dezvoltat God Eater. De aceea am preferat să facem ce știm mai bine: să cream lumi post-apocaliptice și să oferim povestiri dramatice solide.

Code Vein - Memory echo
Code Vein – Memory echo

Demo-ul prezentat la evenimentul de presă este doar o fracțiune mică din joc, dar este destul pentru ca jucătorii să-și poată face o impresie despre sistemul de luptă și despre „boss”-ii pe care îi vor întâlni pe măsură ce explorează universul Code Vein. Ceea ce cred eu că este punctul forte al proiectului Code Vein este combinația dintre elementele RPG și povestea solidă.

Code Vein încă nu are o dată de lansare exactă, dar este foarte posibil să-l putem juca în 2018. Acesta va fi disponibil pe PlayStation 4, Xbox One și PC.

Cosmin Vasile
Cosmin Vasilehttps://www.overheat.ro/
Sunt un tip pasionat, și foarte rar pasional. Îmi plac jocurile video, cărțile fantasy & sci-fi, dar și călătoriile. Din când în când mai dau o sesiune de D&D cu prietenii și mai particip la evenimente de gaming. Superhero movies are my thing.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.