Calitatea imaginii
Aşa cum spuneam şi la începutul review-ului, CHG90 dispune de o mulţime de tehnologii de top. Ceea ce nu am spus la începutul review-ului este că acest monitor vine perfect calibrat din fabrică, pentru a reda cât mai fidel spaţiul de culoare sRGB.
Capabilitățile vizuale ale acestiu display VA sunt spectaculoase. Contrastul nativ este de aproximativ 3000:1, iar tehnologia Quantum Dot completează această ecuație saturând culorile la orice nivel de luminozitate. Din aceste lucruri rezultă un monitor perfect pentru a savura conținut de orice fel, dar mai ales HDR .
Timpul de răspuns de 1ms MPRT (adică timp de răspuns perceput de utilizatori) nu este o valoare nativă a panoului, ci una ce se bazează pe o aprinderea și stingerea rapidă a backlight-ului LED. Este un șiretlic care funcționează, dar poate fi dezactivat din meniul foarte bine pus la punct al monitorului în cazul în care persoana este sensibilă la această tehnologie. Timpul de răspuns real GTG nu a fost furnizat oficial de Samsung.
În toate jocurile în care l-am încercat, CHG90 mi-a oferit o experiență incredibilă, acoperindu-mi întotdeauna câmpul vizual. Chiar dacă pixelii se pot distinge ceva mai ușor decât la un monitor Full HD obișnuit datorită dimensiunilor mari ale display-ului, acest lucru nu a reușit să mă deranjeze. Imersiunea magică pe care o simți atunci când ești înconjurat de jocurile tale preferate reușește să întreacă orice obiecție pe care ai putea să o ai.
În cazul unui setup triple-monitor, magia se petrece pe ecranul principal, iar cele două ecrane secundare îți furnizează imagini pentru vederea periferică. Însă aceste două monitoare sunt despărțite vizual de monitorul principal prin margini pe care este greu să le ignori. În cazul unui monitor 32:9, totul este o bucată de panou curbat care te transpune în joc fără să-ți mai dea vreun motiv să te simți separat de lumea din fața ta. Serios, e magic.
Concluzii
Samsung CHG90 este un adevărat monstru printre monitoare. Este primul din ceea ce eu sper că va fi un trend în materie de monitoare dedicate experiențelor surround. Desigur, aceste monitoare au un public destul de clar, excelând în gaming și productivitate.
Pe de altă, cei care urmăresc predominant filme și conținut de pe YouTube… nu prea au nimic de câștigat de pe urma lui CHG90. Aceste tipuri de materiale vizuale vor fi afișate pe mijlocul ecranului, din cauza raportului lor de aspect, adică 16:9 (regăsit de obicei pe YouTube) sau 21:9 (regăsit de obicei în producții cinematografice). Ceea ce se traduce prin zone negre în dreapta și în stânga clipurilor.
Am stabilit că acest monitor le este dedicat în special gamerilor, dar căror gameri? Ei bine, la prețul recomandat de 1.500 de euro, este clar că acest monitor le este dedicat celor care își permit să investească foarte mulți bani în tehnologii noi care să le îmbunătățească experiențele de joc.
Pentru ceilalți, momentan este greu să justifici o astfel de sumă, în condițiile în care un setup triple-monitor este încă mai rentabil, chiar dacă nu la fel de elegant.
Pe de altă parte, CHG90 nu trebuie privit ca un produs obișnuit, ci mai degrabă ca un prototip deschizător de drumuri – un produs care încorporează cele mai noi tehnologii în materie de calitate vizuală, dar care pe viitor va putea fi transformat într-o serie de produse mai accesibile, cu diverse ”echipări”. Iar eu, unul, sper ca acest lucru să se întample cât mai repede. Pentru că experiența de a te juca pe acest monitor este incredibilă.