[REVIEW] Totul despre PC Garage Viking. Ce poți face cu un PC de 2.800 de lei?


Teste nebune: VR şi producţie video

În mod normal, ai crede că nici gamingul în realitate virtuală, nici producţia profesională de conţinut video nu ar avea ce căuta într-o baterie de teste pentru un sistem de gaming entry-level. Dar, pentru mine, regulile nescrise precum “nu ar trebui să faci asta” reprezintă provocări, experimente distractive care pun la încercare cutumele domeniului.

Viking este un sistem de buget redus. O configuraţie pentru cei care nu-şi permit să achiziţioneze nave spaţiale. Şi, din păcate, nicăieri nu găseşti alte informaţii în afară de “merge să te joci cam orice pe el, e bun, merge blană în League of Legends”.

Eu, dacă aş fi în căutarea unui astfel de sistem, aş vrea să-i cunosc toate capabilităţile. Dacă nu-mi permit mai mult, nu înseamnă că nu m-ar interesa mai mult. Așa a și pornit această idee – vreau să văd ce înseamnă un calculator low budget în 2017. Şi nu numai în gaming.

Așadar, am realizat o serie de teste experimentale: VR şi producţie video.

VR
Partea de VR am experimentat-o cu ajutorul unui HTC Vive, cel mai performant sistem VR existent pe piață. Conectarea dispozitivului și calibrarea au mers excelent, așa că am mers mai departe și am încercat câteva jocuri. Așteptările mele erau undeva sub nivelul mării, însă am rămas surprins de rezultat.

Nu toate jocurile încercate au reușit să păstreze un framerate constant de peste 90, așa cum este indicat pentru Vive, însă funcția de reproiecție inclusă în SteamVR compensează destul de bine acest lucru și face ca anumite jocuri să fie jucabile chiar dacă framerate-ul lor real se află la 45 fps, de exemplu.

Eleven: Table Tennis VR este un joc ce permite alegerea nivelului de detaliu. Pe low a mers excelent, cu 90 FPS nativ, însă pe un nivel mai mare de detaliu rata de cadre scade și intră în funcțiune reproiecția, care nu excelează în astfel de jocuri cu acțiune rapidă. O altă experiență ce a mers foarte bine este Xortex 26XX, ce face parte din suita The Lab.

Tot din Lab-ul celor de la Valve am mai încercat Slingshot, una dintre experiențele mele preferate. Dat fiind că este o experiență ceva mai complexă, cu multe elemente grafice și multă fizică, aici a fost nevoie de reproiecție. Din fericire, jocul nu se bazează pe acțiune foarte rapidă, iar funcția de reproiecție reuşeşte să îmbunătăţească experiența de joc ce altfel ar fi deranjantă pentru ochi. Prin urmare, jocul a funcționat și m-am distrat la fel de bine ca pe orice sistem performant.

Ultimul lucru pe care l-am încercat a fost Google Earth VR, o experiență foarte interesantă ce îți permite să explorezi tot globul pământesc ca și cum ai fi un gigant însetat de cunoaștere geografică. A funcționat foarte bine pe Viking.

Mai jos puteți urmări secvențe de gameplay din timpul testelor. Din păcate, înregistrările nu captează și efectul reproiecției, care se întâmplă doar în cască. În schimb, puteți urmări framerate-ul real al jocurilor.

Ca să concluzionez testul VR, este evident că Viking nu este un calculator destinat experiențelor de realitate virtuală, dar funcționează impresionant în experiențele VR mai simple. O surpriză plăcută.

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.