Valve pare să fi găsit o soluție pentru a oferi o experiență cât mai prietenoasă noilor jucători de DotA 2. Compania a introdus în joc un update ce promite să ușureze parcursul nou-veniților, de cele mai multe ori intimidați fie de complexitatea jocului, fie de jucătorii… impulsivi.
Într-un post pe blogul oficial , echipa DotA 2 a prezentat noul update, care aduce două schimbări importante. Prima este limitarea numărului de eroi disponibili pentru primele 25 de meciuri. Jucătorii vor avea acces la numai 20 de eroi din cei 113, considerați a fi ușor de învățat, cu abilități simple, potriviți pentru a oferi un start plăcut.
A doua schimbare va fi legată de matchmaking, în speranța de a evita un aspect cu adevărat problematic al genului MOBA – persoanele toxice. Jucătorii noi vor fi asociați doar cu cei care au o cotație comportamentală ridicată, oferindu-le astfel șansa de a învăța mecanicile jocului și de a se integra într-un mod plăcut, lipsit de aciditatea binecunoscută printre veterani. Totuși, dezavantajul acestui sistem va fi faptul că un începător va juca numai cu alți începători sau cu puținii jucători ‘cu cazier nepătat’.
Ca un bonus al noului update, un stream dedicat în principal jucătorilor noi va fi transmis de la TI, concentrat pe abilitățile eroilor și desfașurarea în detaliu a jocului.