Destiny 2 este continuarea shooter-ului SF dezvoltat de Bungie și publicat de Activision în 2014. Odată cu anunțul oficial, noul joc Destiny a devenit repede unul dintre cele mai așteptate jocuri triple A ale anului, mii de jucători de pe întreg mapamondul alegând să își precomande din timp jocul.
Aceste precomenzi nu sunt tocmai degeaba deoarece Activision a decis ca fiecare precomandă să fie însoțită și de un key ce îi oferă jucătorului acces prioritar într-un Closed Beta dedicat jocului; Closed Beta pe care l-am jucat și noi și pe care vi-l prezentăm în rândurile ce urmează.
Imediat ce începi Beta-ul, jocul te va lăsa să alegi cu ce clasă de Gardian vrei să joci. Ca și în titlul precendent, Destiny 2 încorporează trei clase de “luptători galactici”: Titan, Hunter și Warlock, fiecare cu propriile skill-uri și puteri speciale. După alegerea clasei, jucătorul va intra în pielea unui Gardian de level 20 și va îndeplini prima sa misiune. Intitulată Homecoming (dar fără Spider-Man), aceasta este prima misiune din campania lui Destiny 2.
Cu o durată de aproximativ 30 de minute, misiunea Homecoming încearcă să familiarizeze gamerul atât cu universul Destiny, cât și cu personajele și cu povestea noului titlu. Jucătorul va fi martorul anihilării legentarului Traveler (știți voi, luna ce conferea Gardienilor puteri) de către forțele Legiunii Roșii condusă de Lordul Ghaul, individ cu care “va purta” o discuție și jucătorul.
Lipsiți de puteri, Gardienii sunt forțați să își părăsească locul de baștină și să se aventureze în Sistemul Solar în căutare de arme, armuri și puteri pentru a opri amenințarea Legiunii Roșii și pentru a-l reduce la tăcere pe Ghaul.
Din păcate, Homecoming este singura misiune cu fir narativ din Beta ceea ce înseamnă că vom aștepta până în septembrie pentru a afla cum va decurge destinul Gardienilor. Terminarea misiunii Homecoming nu înseamnă și terminarea sesiunii Beta, deoarece aceasta mai încorporează alte trei moduri de joc: o misiune de tip Strike și două moduri PvP.
Strike-ul, pe numele său The Inverted Spire, pune o echipă de trei Gardieni într-o misiune co-op mai strategică decât activitățile întâlnite în campanie. Ce m-a captivat cel mai mult la acest Strike, este complexitatea ultimului boss battle.
Înfruntarea Gardienilor cu imensul Protheon este alcătuită din trei “runde”, mediul de joc fiind în continuă schimbare. Dinamica nivelului necesită strategie sporită, dar reușește în egală măsură să redea pe ecran un spectacol vizual plăcut ochiului.
Modurile Crucible PvP disponibile în sesiunea Beta sunt Control și Countdown, ambele moduri beneficiind de două hărți de joc: Midtown și Endless Vale. Modul Control a rămas neschimbat față de titlul precedent, fiind în continuare simplu de înțeles și simplu de jucat.
Pe de altă parte, Countdown este un mod cu totul nou, nefiind prezent deloc în primul Destiny. În cadrul acestui mod o echipă încearcă “să planteze bomba” în baza inamicilor, în timp ce echipa adversă încearcă să îi oprească. După terminarea rundei, rolurile se inversează.
Deși pe parcursul sesiunii de Beta nu am întâlnit numeroase schimbări majore față de primul titlu mă bucur să văd că Bungie încearcă să repare elementele mai puțin bune ale jocului precedent.
În Destiny 2 avem o poveste mai interesantă și mai bine scrisă cu personaje mult mai memorabile; avem misiuni și strike-uri mult mai strategice și mai complexe; avem mai multă diversitate grație subclaselor de Gardieni și, ca în cazul oricărui joc cu numărul 2 în coadă, avem o grafică mai bună.
Destiny 2 se va lansa pe 8 septembrie pe PS4 și Xbox One, urmând ca pe 24 octombrie să apară și pe PC. De asemenea în perioada 21-23 iulie, jucătorii de console se vor putea bucura de o sesiune Open Beta a jocului. Pe PC, faza Beta este programată pentru luna august.