Primul joc al seriei stealth, numit Styx: Master of Shadows, s-a furişat atât de bine pe piaţă încât mulţi l-au trecut cu vederea. Ce-i drept, jocurile care pun acţiunea şi adrenalina pe plan secundar în favoarea mecanicilor stealth sunt destinate unei nişe destul de restrânse de oameni. Aşadar, cine e Styx şi de ce ar merita acest joc atenţia voastră ?
În anul 2012, studioul Cyanide a lansat „Of Orcs and Men”, un joc în care puteai schimba între două personaje care îţi permiteau să îndeplineşti misiunile în două feluri diferite sau să combini tactici diferite: zdrobeai tot ce îţi apărea în cale cu un orc uriaş, sau te furişai şi eliminai inamicii pe rând cu un goblin mărunt pe nume Styx. Mulţi au îndrăgit goblinul cu gură spurcată şi moravuri îndoielnice, dar şi posibilitatea abordării stealth a jocului, aşa că Styx a primit propria lui serie.
Styx este un goblin magic care poate vorbi, iar ocupaţia lui e cea de hoţ profesionist cu limba ascuţită. Trăieşte în umbre, înjură, iar compasul lui moral indică întotdeauna direcţia banilor şi a interesului personal. Styx s-ar alia şi cu cel mai mare inamic al lui, dacă asta i-ar aduce un câştig.
Misiunile lui variază de la diverse furturi de obiecte până la comploturi politice sau dărâmarea unor secte de fanatici. Din păcate, în acest joc şi-a asumat şi rolul de comediant, lucru care contrastează destul de ciudat cu atmosfera sumbră şi întunecată. Nici primul joc Styx nu s-a luat foarte în serios, dar de data aceasta poate că au exagerat cu dărâmarea celui de-al patrulea zid aflat între spectator şi actor. În primele ore ale jocului eşti asaltat cu zeci de glume şi referinţe care mai de care mai jenante şi mai prost scrise. În plus, de fiecare dată când mori, Styx apare pe ecran ca să facă glume pe seama ta, ca să fii sigur că ştii cât de inapt eşti.
Sunt şi câteva glume şi referinţe reuşite, dar momentele acestea sunt rare. Din fericire, după prima treime a jocului, te poţi bucura liniştit pentru că cei care au scris replicile au rămas fără inspiraţie, iar spectacolul de comedie se opreşte. În plus, a fost adăugată opţiunea să dezactivezi scenele care îţi anunţă eşecul, dar aş recomanda să înghiţiţi în sec şi să le lăsaţi pornite la prima parcurgere a jocului, deoarece scenele amuzante care merită apar destul de rar şi sunt o surpriză plăcută.
Acţiunea se desfăşoară după evenimentele jocului precedent, dar asta nu înseamnă că dacă nu ai terminat primul Styx nu vei înţelege ce se întâmplă. Comploturile şi răsturnările de situaţie sunt construite suficient de bine încât să te facă curios legat de ce va urma, însă unele personaje sunt construite foarte slab, iar evoluţia lor uneori e inconsistentă faţă de personalitatea afişată iniţial.
GRAFICĂ
Noul Styx foloseşte Unreal Engine 4 şi arată mult mai bine decât jocul precedent. Texturile sunt mult mai bine detaliate chiar dacă nu pe 100% din suprafeţe. Culorile sunt mai vii, iar peisajele sunt mai variate şi mai puţin monotone faţă de temniţele şi peşterile primului joc Styx.
În schimb, animaţiile faciale ale personajelor te duc cu gândul la Mass Effect Andromeda, înainte de patchuri. Dar să nu uităm că avem de-a face cu un joc care nu se ia în serios, iar studioul nu deţine bugete astronomice. În plus, fiind un joc stealth, accentul se pune pe mecanici, nu pe modul în care arată cutscene-urile jocului.
Şi să nu mă înţelegeţi greşit, jocul arată foarte bine şi s-a lucrat atent la el. Îţi dă impresia că ai de-a face cu un joc AAA. Poate că sună exagerată nemulţumirea mea, şi chiar este exagerată. Jocul este bine realizat şi trebuie să fii foarte exigent ca să îi găseşti scăpările.
Dar să lăsăm deoparte învelişul frumos al jocului. Să-l despicăm şi să-i analizăm măruntaiele.
GAMEPLAY ŞI MECANICI
Styx: Shards of Darkness este un joc stealth-platformer la persoana a treia. Misiunile se desfăşoară pe hărţi deschise care pot fi explorate după bunul plac. Din păcate, nu sunt întotdeauna puse în valoare, decât dacă doreşti să colecţionezi toate obiectele ascunse şi răsfirate pe toată harta.
Mai mult, pe parcursul jocului vei vizita din nou anumite hărţi, dar vei avea obiective diferite şi inamici diferiţi care te pot auzi mai bine sau care îţi pot simţi mirosul, aducând o varietate binevenită jocului. Fiecare obiectiv poate fi abordat în mai multe feluri, iar fiecare destinaţie poate fi atinsă pe mai multe căi: guri de aerisire, acoperişuri, balcoane, canalizări etc.
Styx e în elementul lui când se ascunde în umbră, iar jocul se învârte în jurul furişatului şi discreţiei, fiind dedicat în mare parte puriştilor stealth şi fanilor ai acestui tip de gameplay. Accentul se pune pe abordarea tactică şi pe eliminarea pe rând a inamicilor. Poţi pregăti diverse capcane pentru ei, poţi să îi împingi de pe margini, le poţi face cunoştinţă cu cuţitul tău din dotare, sau le poţi face trecerea pe lumea cealaltă să pară un accident, astfel încât să nu declanşezi alarma în caz că nu ai avut timp suficient să le muţi cadavrele departe de ochii lumii.
Gameplay-ul şi opţiunile disponibile îmi aduc aminte foarte mult de primele jocuri Hitman, doar că eşti mai liber să te plimbi pe unde vrei şi ai mai multe opţiuni de a traversa hărţile. Libertatea aceasta vine şi cu un anumit preţ, deoarece vei rata unele sărituri încercând să testezi distanţa săriturilor lui Styx.
Fiind un goblin mărunt, nu vă aşteptaţi să săriţi în mijlocul unei camere pline cu inamici şi să îi înfruntaţi pe toţi deodată ca în Assassins Creed sau Batman, pentru că sistemul de lupte al acestui joc este aproape inexistent. Dacă ai fost detectat şi vrei să lupţi, singura ta opţiune e să îţi dezechilibrezi inamicul parându-i lovitura, după care poţi sări pe el ca să îl spinteci – moment în care eşti complet expus în faţa altor atacuri. Aşadar, dacă ai făcut un pas greşit şi ai fost detectat, cea mai bună variantă e să o tai la fugă şi să te ascunzi. Sau să dai un reload, pentru că medaliile şi achievementurile alea nu se câştigă singure !
Sau poţi alege abordarea paşnică şi să nu ucizi pe nimeni, decât dacă jocul ţi-o cere în mod specific. Şi chiar şi atunci s-ar putea să găseşti metode să îi laşi pe alţii să se ocupe de problema ta şi să nu îţi murdăreşti mâinile. Ba chiar, dacă vrei să te simţi şi mai împăcat cu propria conştiinţă sau pur şi simplu îţi plac provocările, poţi alege să începi misiunile fără să îţi echipezi cuţitul. Dar, făcând asta, îţi poţi complica puţin viaţa.
Cuţitul are rol şi de indicator vizual, pentru că se luminează ţinând cont de cât de bine ascuns eşti, iar asta poate fi de ajutor uneori când jocul nu e chiar consistent în privinţa mecanicii stealth şi a felului în care poţi folosi umbrele şi lumina. Vor fi ocazii când vei sta în locuri destul de bine luminate, dar jocul să îţi arate că eşti complet invizibil pentru inamici, iar ei să nu te vadă, chiar dacă se uită direct la tine.
Dar, să presupunem că nu eşti tocmai un individ paşnic, sau pur şi simplu ai chef să porneşti un masacru. Însă, fiind un goblin mărunt, îţi dai seama că nu prea ai putea duce la sfârşit eradicarea completă a inamicilor. Nicio problemă, drag cititor psihopat, pentru că Styx: Shards of Darkness include un mod cooperativ în care să poţi juca toată campania online, alături de un prieten sociopat, asemeni ţie.
Jocul devine mult mai dificil dacă alegi să termini misiunile alături de un prieten şi provocarea devine cu atât mai mare când sunteţi doi goblini care încearcă să nu se dea de gol şi să nu declanşeze alarma. Unora li se poate părea ciudat că un joc care pune accent pe stealth îţi dă ocazia să te furişezi în doi pe o hartă.
Într-adevăr, e mult mai uşor să mergi de unul singur, să nu te baţi cu cineva pentru locul acela strâmt din umbră, sau să te trezeşti că amicul tău răstoarnă un scaun tocmai când încercai să bagi cuţitul în spatele unui inamic nepregătit. Într-adevăr, e ciudată includerea modului cooperativ într-un astfel de joc, dar depinde foarte mult şi de tine ca jucător cum te foloseşti de această variantă.
AI-ul jocului este destul de rudimentar, care aduce aminte de jocurile mai vechi. Inamicii se plimbă ca pe şine pe ruta lor de patrulare, se lovesc între ei şi de obiectele din jur, dar reacţionează la sunetele obiectelor aruncate de tine sau a celor de care te loveşti accidental. Deîndată ce le-ai învăţat limitele conului de vedere, devine destul de uşor să te strecori pe hărţi întregi fără să fii văzut.
Dacă totuşi unui inamic i s-a părut că te-a văzut, va porni să te caute şi se va uita foarte atent prin dulapuri, butoaie sau alte posibile ascunzători. Am păţit să fiu căutat destul de mult pe hartă de un inamic care a urmărit şirul de uşi deschise de mine şi a căutat prin toate ascunzişurile din jur. Aşadar, inteligenţa artificială este destul de simplă, dar te poate şi surprinde.
Styx poate învăţa şi diverse abilităţi, magii, şi îşi poate construi diferite unelte folositoare, mărindu-ţi arsenalul și implicit metodele de abordare a misiunilor. El poate deveni invizibil şi poate produce clone pe care le poţi controla şi folosi pentru diversiuni. Mai mult, fiecare abilitate învăţată poate fi „uitată” şi înlocuită cu alta, aşa că nu eşti restrâns şi obligat să rămâi la aceeaşi abordare sau la acelaşi stil de joc.
CONCLUZIE
Styx: Shards of Darkness este o îmbunătăţire faţă de jocul precedent. Arată mai bine, controlul e mai precis, provocările sunt mai variate, iar povestea este cel puţin la fel de interesantă ca a primului joc. Recomand cu căldură să folosiţi un controller, deoarece abilităţile, uneltele şi poţiunile sunt înşirate foarte ciudat pe tastatură şi le puteţi încurca.
Campania poate fi terminată în 8-10 ore, dar poate ajunge chiar şi la 16 ore incluzând obiectivele secundare care încurajează explorarea hărţilor. Obiectivele variază de la banal la amuzant şi interesant, iar unele misiuni vor părea de-a dreptul imposibil de îndeplinit. La sfârşitul fiecărei misiuni primeşti medalii în funcţie de cât de rapid ai fost, de câte alarme ai declanşat sau câţi inamici ai omorât. Perfecţioniştii au cu ce să îşi ocupe timpul, la fel şi pasionaţii de speed-runs.
Îl recomand oricărui fan al genului stealth, mai ales dacă sunteţi nostalgici după vechile jocuri Thief sau Hitman. Chiar dacă nu reinventează roata şi nu aduce nimic nou şi revoluţionar, jocul poate concura oricând cu un titlu AAA ca grafică, varietate şi conţinut, mai ales că vine la un preţ mai mic.
A, şi să nu uit. Jocul e bine optimizat pe PC şi nu are bug-uri frustrante şi obişnuite lansărilor de jocuri – lucru lăudabil şi mai rar întâlnit.
*Copia de review a fost oferită de distribuitor
