După luni bune de la lansarea jocului, Respawn Entertainment îşi ţine în continuare promisiunile faţă de fani şi le oferă conţinut gratuit. La sfârşitul lunii vom avea parte de o hartă multiplayer din primul joc, refăcută cu noul engine cu efecte vizuale mai bune. Vom mai primi de asemenea o animaţie şi armă nouă gratuită, şi câteva cosmetice premium pentru titani.
Toate acestea au fost anunţate într-un trailer încărcat zilele trecute pe contul de youtube al dezvoltatorilor. Chiar dacă nu a avut vânzările la care se aşteptase EA, jocul a reuşit să strângă o comunitate mare de gameri care susţin necondiţionat seria Titanfall. Nu ştim momentan nimic de un eventual “Titanfall 3”, deoarece cei de la Respawn sunt ocupaţi cu următorul joc Star Wars.
Aceştia au afirmat că Titanfall 2 se va vinde şi va primi conţinut nou pentru o perioadă lungă de timp, iar o continuare va fi posibilă în funcţie de tot ce se va întampla anul acesta.
Jocul va fi de asemenea gratuit în perioada 30 martie – 3 aprilie, gamerii având acces la toată experienţa multiplayer, Training Gauntlet şi la misiunile din campanie pâna la Beacon.
Sursa: [YouTube]