Raw Fury susţine financiar dezvoltatorii indie

Odată cu anunţul recent făcut de Valve privind înlocuirea Steam Greenlight cu Steam Direct, mulţi dezvoltatori care sunt la început de drum vor avea probleme în lansarea produselor pe Steam mai ales după afirmaţia făcută de şefii de la Valve care au spus că noua taxă pentru a publica pe Steam va fi între 100 şi 5000 dolari.

Raw Fury, companie cunoscută în special pentru Kingdom şi Gonner, se oferă să susţină financiar oamenii care nu îşi permit să pună jocul pe Steam Direct, dar cer în schimb suma de bani înapoi in cazul în care produsul se vinde bine. Acest lucru nu este folosit cu scopul de a scoate un profit de pe urma dezvoltatorilor indie, ci cu banii pe care ii recuperează cei de la Raw Fury pot susține financiar și alte persoane sau companii aflate în aceeași situație delicată.

Nu au anunţat un criteriu de selecţie, cel mai probabil nu vor sponsoriza orice fel de joc, ci doar cele care chiar au potenţialul să devină populare. În caz că sunteţi respinşi de Raw Fury, mai puteţi strânge fonduri folosind siteuri precum Kickstarter, însă asta este altă poveste.

În concluzie, dacă aveţi idei bune, nu ezitaţi să îi contactaţi pe cei de la Raw Fury prin email sau Twitter.

Sursa: [PCGAMER]

Răzvan Ţuţuianu
Răzvan Ţuţuianuhttp://raztutu.hol.es
Programator pasionat de tot ce mişcă în IT
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.