Şeful de la Oculus avertizează în legatură cu dezvoltarea jocurilor VR

În fiecare zi apar tot mai multe companii care se decid să dezvolte jocuri pentru VR. Unii lucrează la proiecte mici care aduc un profit nu foarte mare, iar alţii au început să dezvolte jocuri cu o complexitate mult mai ridicată.

Jason Rubin, şeful de la Oculus, în cadrul conferinței DICE din Las Vegas, i-a avertizat pe cei care vor să meargă doar pe dezvoltarea jocurilor pe VR să nu încerce această idee de afaceri dacă nu au un plan bine pus la punct. Există riscul să lucrezi luni întregi sau poate chiar ani şi când tragi linie la sfârșit de proiect să realizezi că nu ai ieșit pe plus fix din motivul enunțat anterior.

Rubin are si câteva idei care pot face această tehnologie mult mai populară: dispozitive mai confortabile, jocuri de calitate la preţuri mai mici sau lentile mai bune. Personal, aştept ziua în care vom putea folosi ochelarii de vedere sau de soare cu VR, însă cel mai probabil vor trebui să treaca decenii până atunci.

Nu este foarte greu să dezvolţi jocuri pentru realitatea virtuala, avem posibilitatea de a lucra de exemplu în Unity şi Unreal Engine, utilitare ce sunt disponibile gratuit în anumite condiții. Problema este că produsul final s-ar putea să nu fie de o calitate foarte bună prin urmare și profitabilitate scade.

Sursă VRRoom

Răzvan Ţuţuianu
Răzvan Ţuţuianuhttp://raztutu.hol.es
Programator pasionat de tot ce mişcă în IT
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.