Noi SSD-uri externe de la ADATA își fac apariția

Dacă în trecut eram obișnuiți să folosim mai mult HDD-uri externe în cazul în care ne doream portabilitate de mare capacitate, acum se pare că și producătorii de SSD încearcă să abordeze acest segment de piața și într-un fel să zic că înțeleg motivația acestora.

Un HDD extern poate să fie tras în jos în primul rând de dimensiunile acestuia, chiar dacă nu foarte mari, tot ai nevoie de un ghiozdan să îl pui, mai ales că acesta are și piese în mișcare, iar dacă carcasa nu e suficient de zdravănă s-ar putea să spui pa pa la date. În al doilea rând, se mai pune problema performanței. Un SSD este tot timpul mai rapid ca un HDD.

Cei de la ADATA au anunțat de curând două SSD-uri externe din seria Premier, mai exact modelele SC660H și SV620H care integrează noua tehnologie 3D TLC NAND.

Diferența dintre memoria 2D NAND și cea 3D NAND, este că la 2D celulele de memorie sunt puse unele lângă altele, dar legea lui Moore nu îți permite să le micșorezi la infinit, așa că ajungem în cazul în care dacă vrei și mai multă memorie fără să sacrifici dimensiunile echipamentului, atunci iei celulele de memorie și le pui unele peste altele, proces numit stacking. Așa s-a ajuns la 3D NAND.

Legea lui Moore pe scurt: numărul de tranzistori plasați pe un circuit se dublează aproximativ la fiecare doi ani, dar acest ritm a început să încetinească.

Cele două SSD-uri au capacități între 256 GB și 512 GB, acestea conectându-se prin intermediul portului USB 3.1 Gen 1, cu viteze de 440MB/s la citire și 430MB/s la scriere pentru ambele modele.

Pe lângă dimensiunile și greutatea redusă, carcasele sunt realizate din titaniu galvanizat, respectiv titaniu sablat ceea ce conferă produselor menționate mai sus un spor de rezistență la șocuri și zgârieturi.

Produsele vor fi disponibile în România începând cu luna martie a acestui an, iar mai jos aveți o listă cu prețurile estimative:

 Model Preț
SV620H 256GB 459 Lei
SV620H 512GB 819 Lei
SC600H 256GB 469 Lei
SC660H 512GB 829 Lei
Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.