Sunt sigur că mulți dintre voi au auzit de Corsair, mai ales pentru carcasele, sursele, memoriile RAM și sistemele de răcire de înaltă calitate pe care le comercializează atât pe piața din România, cât și cea internațională.
Totuși, uneori când vrei să îți dezvolți portofoliul de hardware mai mult, pentru a acoperi o gamă și mai mare de produse, următorul pas logic ar fi să te dezvolți o linie de periferice de gaming, deoarece și acestea sunt importante pentru performanțele noastre din timpul meciurilor, fie că jucăm la un nivel casual sau profesional.
Cei de la Corsair s-au gândit să dezvolte un astfel de segment nou, iar astăzi, ne vom arunca o retină împreună asupra tastaturii de gaming Corsair K70 RGB Rapidfire să vedem ce și câte știe să facă.
Ce avem în cutie?
Bag de seamă că din ce în ce mai mulți producători de periferice au început să conștientizeze importanța ambalajului și aici nu vorbesc doar de calitatea materialelor, dar și a informațiilor pe care le regăsim pe acesta și cum ne sunt prezentate fiindcă uneori poate nu ai produsul expus la raft ca să îl poți testa.
Cutia lui K70 RGB Rapidfire este realizată dintr-un carton relativ gros pe care regăsim expuse într-o colorit vast cât mai multe informații cu privire la această tastatură, astfel încât să ne satisfacă curiozitatea sau să ne răspundă la întrebări.
În cutie regăsim următoarele:
- tastatura K70 RGB Rapidfire
- wrist rest pad detașabil
- taste suplimentare cu suprafața striată pentru aderență extra
- manual de utilizare
- garanție
- keycap puller
Specificații tehnice și construcție
O să încep mai întâi cu exteriorul, după care ne vom arunca o retină să vedem ce avem și sub “capotă”. Surprinzător, partea superioară a tastaturii este realizată dintr-un aluminiu foarte bine șlefuit de un gri închis. Pe de altă parte, baza inferioară este compusă dintr-un plastic negru rezistent.
Wrist rest pad-ul chiar dacă este realizat din plastic, cei de la Corsair au avut grijă să îi implementeze un șablon texturat care oferă o senzație foarte plăcută la atingere, dar și asigură un plus de ventilație.
Atât tasta space cât și tastele suplimentare incluse în pachet au o reliefare/texturare pentru un plus de aderență, mai ales că noi gamerii depindem foarte mult de un anumit set de taste, în special în sesiunile lungi de gaming.
Tastatura vine dotată cu switch-uri mecanice Cherry MX Speed RGB, cu capacitate 100% de anti-ghosting și după cum le dă de gol numele, iluminare de tip RGB LED. Acestea sunt foarte renumite pentru capacitatea lor de a prelua comanda ta, chiar și când apeși foarte puțin pe tastă, nu mai mult de 1,2 mm, în comparație cu alte taste care au nevoie de minim 2 mm ca să ia comanda.
Un alt aspect pe care aș dori să îl menționez la acest capitol este că switch-urile nu sunt integrate în carcasă, ci în afara ei. Acest lucru îți oferă în primul rând un aspect mai curat, poți elimina mizeria dintre taste ușor și nu în ultimul rând ai un efect de RGB sporit.
Pe K70 RGB Rapidfire sunt prezente și nelipsitele taste multimedia, mai exact 6 la număr, cele mai importante fiind tasta de mute și scroll-ul pentru volum. Pe lângă acestea, mai ai un buton care dezactivează tasta minimize și alt buton care setează nivelul de intensitate al iluminării. În spatele tastaturii regăsim un port USB 2.0 și un comutator care îți permite să schimbi polling rate-ul.
Nu în ultimul rând trebuie să menționez că cele două cabluri de conectare ale tastaturii sunt împletite pentru un plus de rezistență la uzură. Cel de-al doilea cablu este pentru funcționarea portului USB 2.0 amintit mai sus.
Experiența personală
Pot spune că asta este prima mea experiență cu switch-urile Cherry MX Speed RGB și sunt foarte impresionat. Timpul de reacție al tastelor este foarte mic, mai ales că nu trebuie să apeși foarte mult pe acestea. Poți să îți lași lenea în ele și te trezești că o ia razna personajul în joc sau că îți apare de mai multe ori pe ecran aceeași literă.
Chiar nu glumesc. Fiind obișnuit să îmi las mai mult greutatea degetelor pe taste fără ca acestea să reacționeze, nu mă așteptam ca situația să fie altfel cu switch-urile MX Speed.
Cu ce te ajută acest timp de reacție mai rapid? În primul rând, când o să te joci mai multe ore la rând nu o să înceapă să ți se anchilozeze degetele fiindcă apeși prea tare tastele ca să efectueze comanda dorită. Vei avea un avantaj în fața adversarului tău fie că vorbim de shootere, jocuri de strategie, RPG-uri, MMO-uri, MMORPG-uri, etc. Totuși, nu uita că și tu trebuie să gândești repede și să iei decizia corespunzătoare în timp util.
De asemenea, pe lângă gaming, switch-urile oferă un plus de confort și persoanelor care se folosesc mult de tastatură pentru a scrie. Aici trebuie să mai adaug și comoditatea wrist rest pad-ului, mulțumită dimensiunilor destul de mari care susțin podul palmei corespunzător, dar și a design-ului care oferă o senzație tare plăcută la atingere.
La capitolul personalizare, utilizatorului i se pune la dispoziție un soft intitulat Corsair Utility Engine (CUE) care îi permite să creeze macro-uri în funcție de jocul dorit (chiar dacă nu avem butoane suplimentare de macro design-ul tastaturii fiind unul cât mai simplu), să editeze/dezactiveze funcțiile anumitor taste și nu în ultimul rând să își seteze modul de iluminare.
Fiind switch-uri RGB ai o gamă variată de preset-uri pentru iluminare, fie că vorbim de cascadă, val, ploaie sau când apeși o tastă. Dacă vrei ceva mai interesant, poți să îți setezi fiecare tastă sau un grup de taste cu ce culoare vrei tu. De exemplu, lucrul acesta s-ar putea să fie util atunci când te joci un meci de Dota sau dai un raid în World of Warcraft.
Verdictul
Din punctul meu de vedere, tastatura Corsair K70 RGB Rapidfire excelează atât la capitolul construcție și design, materialele fiind de înaltă calitate, iar layout-ul pe cât de simplu pare, pe atât de comod este, cât și la capitolul performanță, switch-urile fiind la înălțimea așteptărilor cu randamentul pe care îl oferă.
Eu cred că Corsair K70 RGB Rapidfire ar fi una dintre alegerile mele Best Buy din acest an și chiar țin să îi felicit pe cei de la Corsair pentru această “rețetă” bine echilibrată. În momentul de față prețul tastaturii este de aproximativ 775 de lei.