League of Legends 2016: Finala românilor

League of Legends este un joc iubit și urât aproape în aceeași măsură de foarte mulți gameri din întreaga lume. Cu siguranță Riot Games a găsit rețeta perfectă combinând elementele de MOBA cu cerințele de sistem joase și un preț imbatabil. Probabil acesta este și motivul pentru care au fost achiziționați de gigantul chinez Tencent, care, din fericire, a dat mânâ liberă studioului să continue să lucreze la joc fără nicio restricție.

În ceea ce privește România, cred ca țara noastră reprezintă o piață importantă pentru Riot, iar motivul este foate simplu: puterea de cumpărare. Gaming-ul pe PC nu este un hobby tocmai ieftin, dar el poate deveni necostisitor în cazul în care preferăm să jucăm titluri gratuite care funcționează fără probleme pe configurații hardware ce necesită investiții minime.

Așadar, weekend-ul trecut am fost invitat la finala League of Legends din România, ce a adus față în față o echipă cu pedigree, Nexus Gaming, și un challenger neașteptat, GREAT Team. Ultima a reușit să treacă în semifinală de mult mai titrata echipă XPC, astfel asigurându-și un premiu de cel puțin €1000.

Auditorium Pallady, foyer

Finala League of Legends a avut loc într-o locație nouă pentru acest tip de evenimente, sala Auditorium Pallady. O încăpere frumoasă și modernă în comparație cu altele ce au mai fost folosite pentru evenimente de gaming, care poate adăposti aproape 750 de oameni. Am să vă spun în câteva cuvinte ce mi-a plăcut și ce mi-aș dori să se îmbunătățească la următoarele ediții.

Organizarea a fost excelentă, nu au existat incidente, și, chiar dacă se aruncă în continuare cu tricouri, nu a fost nimeni călcat în picioare. Cele câteva companii partenere ale evenimentului au organizat la mini-standurile lor concursuri și tombole pentru cei veniți să vadă finala League of Legends. Puțini au fost cei care nu au plecat acasă cu ceva în traistă. A fost chiar și un concurs de cosplay la care au participat în jur de … patru cosplayeri.

Pe hârtie aceste lucruri arată minunat, însă execuția a lăsat de dorit, Locația unde s-a defașurat evenimentul era împărțită în două. În timp ce sala de la etajul 2 găzduia finala League of Legends, la parter își aveau standurile companiile partenere ce organizau concursuri și tombole.

Concurs cosplay

Din păcate activitățile de la parter mi s-au părut cam lipsite de substanță și originalitate. Cred ca cel mai bun cuvânt care poate defini situația este … “trist.” Întrucât toate companiile care organizează evenimente de gaming recurg la aceleași rețete, alegând să nu se informeze și preferând să copieze una de la celălaltă, concursurile de cosplay au devenit deja o banalitate.

La fel a fost și la finala League of Legends. O spun cu tristețe pentru că mi-aș fi dorit să văd ceva impresionant, la fel cum a fost și lupta dintre cele două echipe de pe scena de la etajul 2. Probabil însă că nici spațiul rezervat partenerilor nu a fost atât de mare încât aceștia să poată organiza activități mai interesante.

Am apreciat însă faptul că fanii League of Legends își puteau cumpăra replici ale personajelor preferate din universul League of Legends. Acestea puteau fi găsite la standul Nexus, cei care erau răspunzători și cu asigurarea snacks-urilor și a băuturilor răcoritoare în cadrul evenimentului.

Catch it if you can

Ce mi s-a părut cam deplasat a fost organizarea unui concurs de frumusețe în cadrul evenimentului. Probabil scopul acestuia a fost de a ajunge cumva cu evenimentul și in CanCan. Nu știu dacă a reușit, dar mai e o șansă la anul, dacă nu a dispărut între timp “publicația.”

Să trecem însă la ce este mai important, cele două echipe, Nexus Gaming si GREAT Team. Deși sunt consumator de esports, nu m-a atras niciodată League of Legends. Mi-a plăcut însă foarte mult atmosfera plină de andrenalină specifică acestor evenimente de gaming. Chiar și micile stângacii ale streamerilor din timpul transmisiunii live au contribuit la această atmosferă minunată. Îmi pare rău că doar jumătate din sală a fost plină, probabil mulți dintre fanii League of Legends preferând să vadă transmisiunea live a finalei de pe UTV HD.

Sala Auditorium

Au fost două meciuri extrem de antrenante, cu multe răsturnări de situație, în care doar experiența a făcut ca Nexus Gaming să iasă campioană. Un premiu de €2000 poate părea mult la prima vedere, dar în esports se învârt sume mult mai mari. Să zicem însă că este un început bun din punct de vedere organizatoric, dar și al calității comentatorilor, prezentatorilor și al echipelor combatante.

Îi felicit pe cei de la Nexus Gaming pentru trofeul obținut și am să ramân fanul lor în continuare. Mi-au plăcut însă foarte mult cei de la GREAT Team pentru dăruirea cu care au jucat și pentru faptul că au fost extrem de montați să câștige acest trofeu. Abia aștept următoarele confruntări, good job everyone!

Cosmin Vasile
Cosmin Vasilehttps://www.overheat.ro/
Sunt un tip pasionat, și foarte rar pasional. Îmi plac jocurile video, cărțile fantasy & sci-fi, dar și călătoriile. Din când în când mai dau o sesiune de D&D cu prietenii și mai particip la evenimente de gaming. Superhero movies are my thing.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.