MSI, unul dintre cei mai importanți producători de plăci video, anunță două ediții speciale ale GPU-urilor Nvidia GeForce GTX 1070. Botezate “Quick Silver“, cele două plăci grafice vin cu un design unic: dacă până acum, MSI ne-a obișnuit cu un design negru și cu inserții vibrante de roșu, seria “Quick Slver” îmbină negrul cu argintiul; argintiu cu care MSI vrea să reproducă Mercurul.
Cele două plăci video sunt GTX 1070 și GTX 1070 OC. Ambele încorporează 8GB GDDR5 drept memorie video împreună cu trei DisplayPort-uri, un HDMI și un DL-DVI-D și sunt răcite folosind sistemul TWIN FROZR VI. Specificațiile complete pentru cele două plăci video le puteți vedea în imaginea de mai jos.