[Review] Trick & Treat

Ce se poate întâmpla rău atunci când te duci să colinzi o casă bântuită în noaptea de Halloween? Miss Charlotte și Amelia sunt pe cale să afle asta după ce pun piciorul într-o casă terifiantă apărută din senin în pădurile din apropiere. Trick&Treat este numele jocului indie de tip RPG lansat de către dezvoltatorul Rabbiton, pe 26 septembrie 2016 și prezintă povestea a două prietene rătăcite într-o casă bântuită și din care vor scăpa numai dacă trec de încercările spiritelor rele. De asemenea, este un joc Free to Play, lansat pe platforma Steam.

GAMEPLAY:

Povestea începe cu Miss Charlotte și Amelia pregătindu-se să plece la colindat în noaptea de Halloween. Cum orașul era împânzit de fel de fel de dovleci care mai de care mai înspăimântători, Amelia se arată terifiată de aceștia și, deși ideea de a obține bomboane cât mai multe i se părea delicioasă, aceasta tinde să renunțe la ideea de colindat. Văzând-o speriată, Miss Charlotte îi propune să viziteze o casă despre care se spunea că este bântuită și cele două pornesc într-acolo.

De îndată ce pășesc înăuntrul casei, aventura lor pornește în adevăratul sens al cuvântului, pentru că o siluetă bizară se arată în fața lor și dispare la fel de repede precum a apărut, lucru ce o înfurie pe Miss Charlotte care pleacă în căutarea ei.

trick-treat-1

Amelia se va trezi singură în imensa casă terifiantă, având misiunea de a o găsi pe Miss Charlotte și de a pleca de acolo tefere. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, Amelia se va trezi în fața unor puzzle-uri dificile din partea spiritelor ce bântuie casa. Casa este dispusă pe trei nivele: subsol, parter și etaj și veți avea ocazia să explorați toate aceste zone.

Puzzle-urile se află la tot pasul, întrucât fiecare puzzle ascunde iteme ce îi vor folosi jucătorului pentru a trece cu bine de toate pericolele din casă. Primele dintre acestea vor presupune găsirea unoi chei ale unor camere secrete în care au avut loc diverse crime și în care sufletele ce nu au apucat să pășească în lumea de dincolo își fac veacul.

Dacă avem iteme în acest joc, avem, desigur, și un inventar din care jucătorul își va putea folosi obiectele obținute pe parcursul puzzle-urilor. Însă unele puzzle-uri sunt, de fapt, și capcane în același timp ce îi vor provoca moartea Ameliei. De exemplu, pentru a obține accesul spre bucătărie, trebuie să ghicești ce se va servi la cină (indiciu: cuvânt format din șapte litere). Primul instinct a fost să scriem ”Pumpkin”, însă ne-am trezit că spiritul ne spune cum capul nostru arată delicios (Amelia purtând o pălărie de forma unui dovleac). Și astfel, a trebuit să reluăm povestea din acel punct.

Totodată, pe parcursul aventurii veți găsi și spirite bune ce vă vor fi de ajutor dacă și ele vor fi ajutate la rândul lor. De exemplu, în prima cameră pe care o veți vizita va apărea din senin o fantomă al unui băiețel ce își caută iubirea pierdută, iar voi trebuie să-i spuneți că aceasta l-a iubit. Totodată, Trick&Treat ascunde și o mică poveste de dragoste, dar veți afla voi pe parcurs despre ce e vorba.

Casa bântuită mai ascunde un mic secret, de asemenea, și anume: lucrurile din casă de schimbă. De la tablouri până la o cameră întreagă, veți vedea cum diverse obiecte fie se mișcă, fie își schimbă cu totul înfățișaea.

Pe parcursul aventurii voastre veți avea misiunea de a căuta și bomboane, pentru că acesta era scopul principal al lui Miss Charlotte, și acestea se găsesc în numeroase butoaie și ceaunuri. Un item în plus pe care îl puteți găsi de asemenea, este Blue Potion, ce vă va ajuta la regenerarea HP-ului.

trick-treat-2

GRAFICĂ:

Trick&Treat are o grafică destul de bine realizată, mai ales în privința personajelor ce întruchipează spirite. Jocul deține și puțină originalitate în ceea ce privește background-urile și chiar unele personaje din poveste. În afară de acest mare plus, Trick&Treat are o grafică 2D pixel tipică.

POVESTE:

Povestea din Trick&Treat este presărată cu o mulțime de lucruri: mister, elemente horror, chiar și puțină romanță. Am uitat să menționăm că deși gameplay-ul este foarte interesant, povestea per ansamblu nu se va completa în câteva ore de joc, fiind foarte scurtă. Cu toate că, practic, toată acțiunea se va concentra în jurul puzzle-urilor și a dialogurilor, adevărata interacțiune a personajelor va avea loc la final, însă nu vom da mai multe detalii despre acest lucru.

trick-treat-3

SOUNDTRACK:

Soundtrack-ul este unul tipic pentru un joc horror, fiind foarte multe alternanțe între liniștea de pe fundal și efectele horror. Fiecare moment al poveștii își are soundtrack-ul lui. Ce ne-a plăcut foarte mult a fost varietatea de sound pentru pașii auziți de-a lungul casei bântuite, ce a fost, din nou, un element destul de plăcut al acestui joc. (da, ne place să auzim un sound când mai bine structurat, la un joc, până în cele mai mici detalii)

ATMOSFERĂ:

Fiind un joc relativ mic, atmosfera este una foarte plăcută datorită poveștii scurte, dar de mare efect. Există momente în care ai parte de elemente horror total apărute din neant, momente în care cauți printre cărți și începi să auzi râsete de nicăieri, momente în care niște pantofiori de fetiță aleargă pe coridor etc. Per ansamblu, este o experiență și horror și amuzantă, ceea ce face jocul și mai interesant.

 

Așadar, o multitudine de spirite deopotrivă bune și rele ce îți vor ieși în cale, bomboane la tot pasul și sunete de pași în spatele tău. Acestea sunt doar câteva dintre elementele ce le oferă jocul Trick&Treat, așa că ce mai așteptați?

Isabelle Frost
Isabelle Frosthttps://www.overheat.ro
Gaming is my only church.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.