Următorul Call Of Duty ar putea avea loc în Cel de-al Doilea Război Mondial

Anul acesta EA a ales să renunțe la contemporan și să ne prezinte, prin Battlefield 1, un shooter militar plasat în Primul Război Mondial. Se pare că și Activision vrea să renunțe la perioada futuristă a ultimelor trei jocuri Call Of Duty și să lanseze un joc bazat pe istorie.

COD-WW2

Conform unor zvonuri, unul dintre studiourile dezvoltatoare de COD, Sledgehammer Games, ar lucra la un nou joc care se desfășoară în Vietnam în timpul Războiului Rece. Având în vedere succesul pe care l-a avut Battlefield 1 încă din primele zile de la lansare, o altă opțiune pentru Activision ar fi să lanseze un titlu Call Of Duty plasat în Cel de-al Doilea Război Mondial.

Să sperăm că Activision vor alege înțelept și se vor întoarce la originile seriei. Până atunci însă, Infinite Warfare, cel mai nou joc al seriei, se lansează pe 4 noiembrie pe PC, PS4 și Xbox One.

Sursa: [vgpwn.com]

Silviu Pârvu
Silviu Pârvuhttps://www.overheat.ro/
Ziua e redactor la Overheat, iar noaptea este Batman. Individul se consideră înțelept precum Obi-Wan, șarmant asemeni lui Ezio, răzbunător precum Kratos și misterios ca însuși Cavalerul Negru. Îi plac filmele și cărtile bune, comics-urile, electronicele fel de fel, muzica rock și rap și iubește fetele care știu că pentru a fura inima unui băiat au nevoie de un cuțit. Cel mai grav dintre toate? Se intitulează "gamer"!
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.