Este anul 2016, iar dacă multe companii încearcă să ne bage pe gât shootere din ce în ce mai futuristice, EA s-au gândit (în sfârșit) la gameri și au decis să pună acțiunea noului joc Battlefield, nu în viitor, nu în prezent, ci în trecut. Mai exact în Primul Război Mondial. Din ideea lor s-a născut Battlefield 1, jocul pe care mai toți gamerii l-au butonat în ultima săptămână căci EA au decis să ofere acces tuturor la BETA-ul jocului.
BETA-ul ne oferă o singură hartă, două moduri de joc și o suită interesantă de arme din WW1. Fiind o versiune de test nu am să mă plâng de numărul neimpresionant de hărți sau moduri, în schimb am să laud jocul pentru atmosferă. Dacă în celelalte titluri Battlefield multe acțiuni și scenarii păreau trase de păr, în BF1 totul se îmbină perfect: harta vastă, cu puține clădiri și populată de soldați și de vehicule, arme vechi cu care țintești greu și o schema de control foarte minimalistă care mi-a adus aminte puțin de Star Wars Battlefront, alt joc dezvoltat de DICE.
De pe hartă nu lipsesc vehiculele terestre și avioanele, iar ca bonus avem cavaleria. În traducere liberă, iei un cal, te sui pe el și îți fatalizezi adversari mai repede și cu stil. Deși țintitul de pe cal este dificil, fiecare “cavaler” are câte o sabie cu care își feliază oponenții. Vehiculele și caii nu sunt singurele obstacole pe care le vei întâlni pe hartă, căci BF1 vine cu vreme dinamică. Harta disponibilă în BETA fiind Deșertul Sinai, jocul îți aruncă în anumite momente furtuni de nisip care îți îngreunează vederea și te fac să îți ratezi țintă. Vorbind de ratat țintă, armele se controlează greu… iar asta e un lucru cât se poate de bun având în vedere că vorbim de puști din 1914. Battlefield 1 este un joc în care limitările tehnologiei vremii, adică începutul secolului 20, sunt atât un obstacol, cât și un avantaj, reușind să aducă jucătorul pe un adevărat câmp de luptă din Primul Război Mondial.
Dacă erați obișnuiți cu momente epice în care îți cad zgârie-nori în cap, BF1 nu are așa ceva. Și nici nu îi trebuie. Deșertul Sinai este un loc al naibii de arid, pare primejdios, enorm și are acea atmosferă specială care te face să realizezi că nu este un loc la nimereală și că tu nu faci parte din escadronul X și îndeplinești vreo misiune fictivă, ești acolo… faci parte dintr-un război mondial.
Cum spuneam schema de control și HUD-ul au fost simplificate mult și oferă jucătorului mai mult spațiu din ecran pentru a se bucura de acțiunea de pe ecran. Acțiune care arată al naibii de bine. Battlefield 1 folosește motorul grafic Frostbite care nu dezamăgeste deloc. Acest lucru este valabil pe PC, căci pe PS4 texturile par pixelate și își pierd din calitate. Să sperăm ca DICE vor remedia acesta problemă grafică de pe consolă împreună cu puținele bug-uri peste care am dat în sesiune mea de testing.
Cu toate aceste schimbări ai crede că Battlefield 1 a renunțat complet la formula originală a seriei… Fals! BF1 este în continuare haotic, imprezivibil și neiertător cu jucătorul. Se întorc clasele de soldați, squad-urile și personalizarea soldatelului tău de plumb. Cu acestea fiind spuse cred ca orice fan Battlefield va găsi un motiv suficient de bun pentru care să își cumpere noul joc.
Trebuie să ne amintim că Deșertul Sinai este doar o hartă din noul joc, BF1 venind la lansare cu mult mai multe. Odată cu hărți noi, vin vehicule noi, arme noi și scenarii noi, iar istoria este de partea celor de la EA, Primul Război Mondial fiind o perioadă sângeroasă și explozivă.
La finalul zilei, Battlefield 1 este o experiență plăcută care candidează cu succes la titlul de cel mai bun shooter plasat în Primul Război Mondial. Este o gură de aer proaspăt printre tranșeurile pline ochi cu shootere repetitive și plictisitoare. Atmosfera este probabil cel mai important atu pe care îl are noul proiect DICE; de când nu am mai jucat un shooter militar cu atmosferă.
Battlefield 1 vine pe PC, PS4 și Xbox One pe 21 octombrie.
Nu-mi dau seama unde au gresit cu Battlefront. Jocul ala putea sa fie mult mai misto. Din fericire Battlefield 1 e mai bun, in ciuda bug-urilor de care nu pot sa ma plang. Cum ai spus, e inca beta!