Încep acest review cu o întrebare filozofică: cât de mare este universul? Unii spun că este infinit, alții îți explică că are totuși o limită. Eu, unul, nu cred că suntem în măsură să ne punem întrebarea asta. La urma urmei suntem destul de neînsemnați în univers. Jocul din review-ul de astăzi, No Man’s Sky, încearcă să te facă să descoperi singur “cât de infinit” este universul; nu universul real, ci unul sci-fi creat de studioul Hello Games. Aceștia promit un spațiu de joc infinit cu planete care se generează automat și pe care tu, explorator galactic ce ești, va trebui să la descoperi și să le explorezi.
Sincer să fiu, nu am avut așteptări mari de la No Man’s Sky. Nu l-am așteptat ca pe a doua venire a lui Iisus și nici nu l-am venerat ca pe Buddha după ce l-am jucat. No Man’s Sky este pur și simplu ce mă așteptăm să fie: un joc indie învelit într-o folie sclipitoare și promovat bine de către SONY. Este însă și un joc bun? Asta vedem în rândurile ce urmează.
P.S.: Review-ul ăsta nu e infinit și nici nu se generează automat
POVESTE:
Sau lipsa ei. Când spui un joc indie spațial cu o direcție artistică unică și cu promisiuni mari te-ai aștepta ca jocul să aibă măcar un fir narativ. Măcar un firicel, ceva pentru care să lupți, ceva care să te facă să vrei să descoperi acea infinitate de planete. Din păcate, No Man’s Sky nu are așa ceva.
GAMEPLAY:
No Man’s Sky este un joc de explorare spațială first-person în care jucătorul va călători, va aduna resurse, va face comerț cu aceste resurse și, în cazul în care trebuie, se va lupta pentru ele. Bineînțeles cel mai interesant aspect al jocului este vastitatea acestuia. Potrivit studioului creator, Hello Games, No Man’s Sky are 18 cvadrilioane de planete diferite (cam 18.000.000.000.000.000.000 planete).
Conform acestora, planete se generează procedural folosind un algoritm dezvoltat de studio prin care noi sisteme solare apar singure. Sistemele solare la rândul lor au planete, iar planetele vin cu relief, apă, floră și faună diferite, astfel încât niciun jucător nu va avea aceeași experiență.
În primele minute de joc te trezești pe o planetă (una la întâmplare din cele 18 cvadrilioane) și ai ca misiune principală să repari o navă spațială și să pleci din acest mediu ostil. Încet, încet jocul își explică regulile: te învață cu să găsești resurse, cum să excavezi după minereuri și ce obiective își propune să îți arunce în față. După cam circa 2 ore de gameplay (adică circa 3 planete explorate), pot spune că jucătorul știe cam toate mecanicile și se poate descurca și singur în acest univers. De aici rolul tău este să ajungi în centrul universului. Lucru aproape imposibil având în vedere mărimea jocului.
Gameplay-ul se împarte în două: exploratul la sol și navigarea spațială folosind o navă spațială. La sol, jucătorul dispune de un laser cutter care poate excava în anumite suprafețe pentru a extrage minereuri; de o armă laser care după cum v-ați aștepta servește pentru apărare și de un jet pack care ajută la deplasare. Deci mecanicile sunt minimaliste nu pot spune că nu funcționează optim. Țintitul cu armele laser este puțin stângaci, însă No Man’s Sky nu se bazează pe violență așa că nu vei folosi mai deloc acele arme.
La polul opus se află nava. Cu aceasta jucătorul se poate deplasa atât în atmosfera planetei, cât și în spațiul interstelar. Probabil aici vine prima mea problemă cu jocul. Nava se controlează ușor. Foarte ușor. Nu îmi doresc ca No Man’s Sky să fie un simulator aviatic sau spațial, dar nava tinde să aibă pilot automat și să meargă în linie dreaptă. Luptele spațiale sunt și ele destul de prost gândite.
Îmbinând controlul navei, care nu te lasă să faci cine știe ce tumbe, cu țintirea defectuoasă a jocului, rezultă unele dintre cele mai dezastruoase bătălii spațiale posibile. Nava are trei mari motoare să le numim… unul pentru ridicarea de la sol, unul pentru deplasarea rapidă prin spațiu și unul pentru intrarea în hyperspatiu (pentru deplasarea între galaxii). Cele trei motoare necesită fiecare combustibil. Din fericire planetele nu duc lipsă de astfel de resurse.
Că tot a venit vorba de resurse… planetele au din plin o varietate destul de mare: fier, zinc, carbon, minereuri și alte substanțe chimice. Toate acestea pot servi drept combustibil pentru arme, costumul spațial, motoarele navei etc sau pot fi folosite la crearea altor resurse mai rare precum antimaterie, cristale sau alte aliaje.
Pe lângă resurse din plin, planetele vin cu diferite baze extraterestre, fabrici părăsite, peșteri, grote, etc. Se vede de la ani lumina că jocul încurajează mult explorarea și crearea de iteme. Din păcate, vastitatea sa este și cea mai mare problemă a lui No Man’s Sky.
Am să rezum puțin gameplay-ul: ești pe planeta x strângi resurse ca să călătorești la următoarea planetă din sistemul solar respectiv, după ce ai explorat întreg sistemul și ai resurse suficiente poți călători la următorul sistem solar. Formula asta de gameplay se repetă la infinit. Oricât de mult ți-ar plăcea explorarea și căutatul de resurse, nu poți nega faptul că întreg jocul este extrem de repetitiv, iar după câteva zeci de planete explorate te vei plictisi de tot ce are de oferit No Man’s Sky.
Din punctul meu de vedere, No Man’s Sky a dovedit tot ce avea de dovedit: se pot crea lumi virtuale de dimensiuni titanice destul de diverse folosind un algoritm procedural care își generează singur lumea.
GRAFICĂ ȘI SUNET
Fiind un joc de explorare și supraviețuire, toată lumea se aștepta ca No Man’s Sky să arate int-un mare fel. Poate nu chiar o capodoperă vizuală precum Uncharted 4, dar măcar să arate bine și să se miște fluid. Jocul însă nu arată așa de bine. Având în vedere câte trailere superbe ne-au băgat pe gât cei de la Hello Games, No Man’s Sky ar fi trebuit să se ridice măcar la standardele impuse de acele trailere, din nefericire însă jocul a primit un downgrade vizibil.
Ce-i drept, grafica se schimbă de la o planetă la altă, acest lucru afectând mult direcția artistică. Marea majoritate a corpurilor cerești explorabile sunt pustii, fără vegetație și cu puține puncte de interes. Din când în când mai dă norocul peste tine și ai șansa să explorezi ceva mai special: o planetă cu vegetație bogată și cu o faună care nu seamănă cu ceva adus la viață de un schizofrenic.
Varianta testată de mine, cea de PS4, suferă de numeroase probleme de optimizare având numeroase bug-uri și sacadări în frame rate.
Sunetul este liniștit în ton cu natura jocului, dar nu pot spune că mi-a atras în mod special atenția. Actori vocali voi presupune că nu există având în vedere că extratereștrii din joc nu vorbesc nicio limbă cunoscută de pe Terra.
