Ținând cont că South Park: The Stick of Truth a fost un joc destul de bine apreciat de către public, reprezentând în special un nou IP pentru Ubisoft, cei de la South Park Studious împreună cu Ubisoft San Francisco au decis să facă o continuare, intitulată South Park: The Fractured But Whole.
Nu ai cum să nu adori jocul de cuvinte. De ce nu au pus cuvântul corect la care ne gândim cu toții? Fiindcă nu ar fi acceptat retailerii să le vândă jocul. Vorba aia, aceeasși mărie, dar cu altă pălărie.
Oricum, tocmai s-a lansat un nou video care ne prezintă mai mai multe detalii din culisele procesului de dezvoltare pentru noul titlu. Ambele echipe de dezvoltare lucrează împreună astfel încât să analizeze ce pot îmbunătăți față de jocul precedent și nu mai vorbesc de creșterea coeficientului de distracție.
Tema principală din Fractured But Whole nu mai este cu vrăjitori, cavaleri, domnițe la ananghie și genul ăsta de acțiune. Acum vom facem tranziția către supereroi cu puteri fabuloase gen să stai răstignit de un zmeu și să trimiți fulgere asupra inamicilor sau să scrii mesaje în același timp de pe mai multe telefoane. Efectiv, acțiunea se va concentra în jurul unui Civil War între acești eroi.
Personajul principal va avea puterea mistică a “vânturilor”. Dacă mai bagi la fizic și o conservă de fasole roșie, te-ai scos sau mai degrabă i-ai scos din uz. Cred că ne vom distra copios în South Park: The Fractured But Whole.