Echipa din spatele platformei de distribuție digitală GOG tocmai au anunțat astăzi un nou program, numit GOG Connect. Prin intermediul său, toți utilizatorii vor putea să-și conecteze contul de Steam la cel de GOG.com pentru a beneficia de copii gratuite ale jocurilor deja disponibile pe ambele platforme.
O inițiativă surprinzătoare, având în vedere că GOG Galaxy se vrea a fi un competitor al Steam-ului. Toate jocurile din catalogul GOG sunt DRM-Free, așa că pot fi accesate oricând, de oriunde, și chiar împrumutate oricui. Un singur cont de Steam poate fi atribuit unuia de GOG, așa că mare atenție când vă logați.
Momentan nu foarte mulți dezvoltatori au răspuns inițiativei, dar se pare că în momentul de față peste 20 de jocuri se pot bucura de GOG Connect, lista urmând să crească. Totuși, trebuie menționat faptul că aceste oferte sunt limitate, fiind posibile doar cu ajutorul dezvoltatorilor și al distribuitorilor.
Printre cele mai cunoscute titluri disponibile în momentul de față se află: The Witcher: Enhanced Edition, Braid, The Witness, Trine Enchanted Edition, Saint’s Row 2, FTL: Faster Than Light și multe altele. Având în vedere că în trecut toate copiile de S.T.A.L.K.E.R. au primit același tratament, ne putem aștepta și ca această serie să revină, cel puțin pentru câteva zile, în oferta GOG Connect.
Pe lângă jocuri, salvările și bonusurile, precum soundtrack-ul sau alte bunuri digitale vor fi și ele deblocate. Dacă din întâmplare dețineți jocul pe ambele platforme, nu veți primi nici o copie în plus. Tot procesul este simplu și cât se poate de sigur, așa că vă recomand să beneficiați de el. Chiar dacă sunteți utilizator vechi sau vă creați un cont GOG chiar acum, nu aveți nimic de pierdut și sunteți complet eligibili pentru a primi jocurile ce fac parte din program.
Toate detaliile, cât și un FAQ amănunțit se află pe noua pagină dedicată serviciului Connect, care poate fi accesată aici.
Sursă: GOG.com