Echipa României și povestea căpitanului schimbat peste noapte

Bănuiesc că mulți dintre voi au citit sau auzit de acestă poveste, însă hai sa vă expun și punctul de vedere al unui om pasionat de eSport.

Ieri (25.05.2016) fondatorul AirWalkMedia, Dragoș “KrieppeN” Karner, posta pe pagina lui de Facebook faptul că a fost ales căpitanul echipei naționale de Counter Strike Global Offensive ce va participa la The World Championship 2016, toate bune și frumoase până acum.

Acum câteva ore am aflat că de fapt nu mai este el căpitanul, ci a fost ales altcineva în locul lui, anume managerul celor de la XPC, Cristian “Omicron” Duca. Am citit și eu postul în care a dezvăluit anumite lucruri, cum ar fi faptul că acestă schimbare a venit în urma faptului că Dragoș nu a vrut să introducă în rosterul echipei toți cei 5 jucători ai XPCului, deși în regulament scrie clar.

Every nation’s roster can consist of players from minimum 2 teams but no more than 3 players from the same team can play in one match (e.g. National squad of “NATION A” can consist of 5 players from “TEAM 1″ and 5 players from “TEAM 2″, but no more than 3 players from “TEAM 1″ or “TEAM 2″ can play in an official TWC match versus “NATION B”.

Bun. Acum că avem imaginea de ansamblu să discutăm un pic anumite aspecte.

Momentan nu se știe dacă Omicron a aplicat în mod regulamentar la postul de căpitan. Dar dacă a făcut-o el ar fi fost cel ales fără niciun fel de dubiu din punctul meu de vedere. Aici intervine mai mult factorul personal pentru că am mai multe informații despre palmaresul recent al lui Omicron, experiență atât ca manager de echipă, cât și ca managerul diviziei de eSports pentru “The Epicenter“, care de curând a organizat turneul Dota 2 Epicenter. Pe Krieppen nu îl cunosc la fel de bine, dar anumiți oameni mai experimentați și mai înțelepți ca mine au luat decizia asta și asa ar fi trebuit să rămână, fără alte mișcări ascunse de scenă.

Dacă ar fi fost ales căpitan, putea să introducă în roster toți cei 5 jucători?

Da. Cum a zis-o și el putea să dea afară doi jucători, să îi bage într-o echipă fantomă și să îi introducă în echipa de început. Nu ar fi încălcat nicio regulă în felul acesta. Aici o parte din vină o are organizatorul care nu a avut reguli și mai stricte de atât pentru că ma îndoiesc că doar noi ne-am gândit la asta.

Adevărul este că XPC este una dintre cele mai bune echipe de Counter Strike Global Offensive din ultimii ani, nu sunt doar o echipă ce câștigă LANuri în Politehnică și în rest sunt ciuca bătăii, cum am citit în unele comentarii de pe Facebook. Au câștigat Divizia A PGL în care toată lumea a avut șansă egală de calificare. Dacă era o echipă mai bună nu mai eram în situația asta.

XPC este o echipă bună, dar asta nu ii dă dreptul lui Cristian Duca să încalce vreun regulament sau să impună jucători.

Cât de important e The World Championship 2016 pentru România?

Statistic suntem extrem de slabi în acestă competiție. De exemplu anul trecut nu am putut ieși din grupe împotriva unor țări mai slabe, gen Letonia sau Kazahstan. Dar ca să răspund la întrebare, este un test important pe care ar trebui să îl dăm în fiecare an ca să nu ne îmbătăm cu apă rece.

The World Championship Romania 2015

Cine este de vină pentru situația creată?

Ce a încercat Omicron să facă este urât, aș putea să folosesc adjective mai dure, însă prefer să mențin articolul acesta fără prea multă dramă, ci la obiect.

Nu îl văd pe el singurul vinovat în această poveste, ci mai toată lumea are o vină mai mult sau puțin. Noi ca fani trebuie să vrem mai mult de la scena competitivă de Counter Strike Global Offensive din România, un nivel mai ridicat de joc, iar jucătorii trebuie să se dedice 110% jocului dacă vor să ajungă și ei în locul celor la Luminosity Gaming, care sunt un exemplu demn de urmat pentru o țară ca România.

Mă gândesc că o dată cu acestă creștere ne maturizăm și nu mai tratăm lucrurile atât de superficial. Dar poate visez cu ochii deschiși, cine știe?

Morala

Cristian Duca trebuie să se calmeze cu valoara XPCului, ea fiind raportată la nivel local sau în turnee ce nu au un nivel competițional ridicat. Sunt alte metode prin care își putea apăra “investiția” într-un mod mai elegant.

Fanii/Jucătorii profesioniști trebuie să taxeze un astfel de comportament și să adopte poziția corectă atât în situația asta, cât și la viitoarele situații de tipul acesta.

Presa de eSports, cât de mare o fi, trebuie și ea să ia atitudine.

De asemenea simt că trebuie să mai spun un lucru. Oamenii importanți din scenă oricare ar fi ei trebuie să învețe că rufele murdare nu se spală în public, sunt lucruri extrem de sensibile care îți pot aduce fani sau îi pot îndepărta. Trebuie să înțeleagă că pentru oamenii ce se uită la ei sunt niște modele în viață și cearta la ușa cortului nu trebuie să fie o lecție predată de către ei.

Și pe final vă las cu o vorbă din Spiderman.

With great power, comes great responsibility!

PS: Dacă nu era clar din articol, nu țin partea nimănui, eu doar vreau ca eSport-ul românesc să ajungă la un nivel cât mai mare și să vedem o echipă 100% românescă pe podiumul unui Major.

Haxa
Haxahttps://www.overheat.ro/
Când nu sunt ocupată cu articolele de pe site, mă distrez pe http://www.twitch.tv/overheatro
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

1 COMENTARIU

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.