Cel mai așteptat film Marvel al anului, Captain America: Civil War a debutat weekend-ul acesta pe marile ecrane de pe întreg mapamondul. În cazul în care nu știați, filmul este o adaptare a benzii desenate omonime, iar ca orice adaptare, acesta nu preia toate ideile materialului sursă. În acest articol am adunat zece diferențe notabile dintre film și banda desenată. Fără alte adăugiri.. VIN SPOILERELE!
10. Robotul Thor
În banda desenată, Hank Pym (vechiul Ant-man) îl clonează pe Thor, reușind să aducă la viață un robot cu înfățișarea și cu puterile Zeului Tunetului. Această clonâ cauzează pierderi în tabăra Căpitanului, dar este învins de Hercule în bătălia finală. În film, clona Thor nu există, iar adevăratul Thor este plecat în Asgard cu treburi personale.
9. Acordul Sokoviei
Motivul luptei dintre Cap și Iron Man reprezintă aceste acorduri privind supravegherea și controlul super-eroilor. În romanul grafic Marvel, acordurile sunt întocmite după ce o gașcă de mutanți tineri distrug o întreagă suburbie în timp ce filmau un show TV. În film, 117 de țări ale lumii semnează acordul după ce Scarlet Witch distruge o clădire plină de civili în una dintre misiunile Avengerilor.
8. Bătălia dintre cele două tabere de eroi
Dacă în film, marea bătălie are loc pe un aeroport din Berlin, în comic, eroii se războiesc în inima New York-ului făcând atât pagube materiale, cât și pierderi de vieți omenești.
7. Costumul Iron Spider
Iron Spider este costumul robot construit de Tony Stark pentru Spider-Man. Costumul este dintr-un aliaj de metal și include pe spate trei brațe robotice aurii. De asemenea costumul este motivul pentru care Spider-Man i se alătură inițial lui Tony. Filmul deviază destul de mult. Tot Tony îi realizează costumul classic (cel roșu cu albastru), dar în niciun caz nu este vorba despre Iron Spider.
6. Prezența lui Winter Soldier
Deși nouă, românilor, ne place prezența personajului lui Sebastian Stan pe ecran, în banda desenată Winter Soldier nu este în centrul acțiunii, din contră, nici nu apare.
5. Lipsa celor Patru Fantastici
Destrămarea familiei de super-eroi a reprezentat un moment emoționant în banda desenată, mai ales când Sue îi lasă o scrisoare lui Reed și pleacă de acasă. Datorită faptului că 20th Century Fox deține drepturile pentru filme cu Cei Patru Fantastici, Marvel nu a putut să îi includă în Captain America: Civil War.
4. Moartea lui Goliath
În timpul unei bătălii dintre cele două tabere, robotul Thor îl ucide pe Goliath. Acest eveniment îi face pe numeroși eroi să conștientizeze că mica lor dispută are numeroase repercursiuni. În film nu există nici Goliath, singura referință fiind puterea lui Ant-man de a se putea face gigant. Moartea lui Goliath a fost înlocuită de accidentul suferit de War Machine, accident care îl lasă pe acesta paralizat.
3. Demascarea lui Spider-Man
Momentul preferat al fanilor Marvel din banda desenată este demascarea lui Spider-Man în direct la televizor. Fiind primul film cu Spidey din Universul Cinematic Marvel, regizorii Russo au decis să renunțe complet la această scenă memorabilă.
2. Baronul Zeemo
Antagonistul filmului, Baronul Zeemo, nu există în banda desenată. În film acesta este mintea diabolică care dorește cu ardoare dezbinarea Avengerilor. Înscenându-i lui Bucky atentate și arătându-i lui Tony Stark cine i-a omorât părinții, Zeemo reușește să îi facă pe Căpitanul America și pe Iron Man să se lupte unul cu celălalt. Banda desenată se concentrează numai pe eroi și nu există niciun astfel de păpușar ascuns în umbră. Venind vorba de Zeemo… unde îi sunt costumul mov și abilitățile de spadasin?!
1. Finalul
Unul dintre cele mai memorabile momente din comic este decizia Căpitanului America de a se preda autorităților urmat de replica: “Nu-l arestați pe Căpitanul America… ci pe Steve Rogers”. Din păcate scenariștii filmului au ales să-l lase pe Capt să plece împreună cu Bucky, în timp ce Iron Man se uită neputincios la ei.