Tastaturile mecanice evoluează pe zi ce trece, iar prețurile se modifică odată cu ele. În ultimul timp sunt în scădere la preț, dar calitatea se crește.
Switch-urile devin tot mai performante și mai fiabile. Deocamdată o tastatură mecanică e destul de scumpă, dar odată cumpărată nu merită niciun regret.
Viteza de scriere, dar în special acel feeling pe care ți-l oferă face toți banii. Să nu uităm de “gălăgia” produsă. Recent, Logitech a mai adus un model mecanic fanilor cărora nu le plac bucățile de membrane.
Logitech concepe produse care își găsesc locul în viața de zi cu zi a oamenilor, conectându-i la experiențele digitale pe care și le doresc. În urmă cu 30 de ani, Logitech a început să-i conecteze pe oameni prin computere, iar în acest moment creează produse care îi aduc pe oameni mai aproape prin muzică, gaming, video și computing.
Tastatura este un Logitech G810 Orion Spectrum, o tastatură mecanică RGB care oferă o construcție premium și performanțe ridicate. Switch-urile sunt marca Romer-G, impreună cu comenzile media dedicate și iluminarea RGB personalizată. Totuși să observăm detaliile:
Switch-urile mai pe larg:
Această tastatură vine echipată cu deja bine cunoscutele switch-uri mecanice rapide Romer-G care oferă un timp de răspuns foarte bun. Având un punct de acționare de 1.5mm, tastatura răspunde extrem de bine la comenzi.
Pentru un gamer împătimit, această tastă ar putea să îi fie de ajutor. Conform Logitech, această tastatură rezistă la 70 de milioane de apăsari, ceea ce reprezintă o valoare cu 40% mai ridicată fată de orice altă tastatură standard
Iluminarea RGB:
Cu ajutorul softului Logitech Gaming Software (LGS), fiecare tastă poate fi iluminată folosind o culoare din cele 16.8 milioane RGB. Tastatura poate să se adapteze în funcție de alte periferice Logitech deținute.
De asemenea, aceasta vine cu un standard de peste 300 de preset-uri pentru jocuri. Anumite taste, dacă se dorește, pot să nu fie iluminate pentru a te ajuta într-o sesiune de gaming.
Comenziile onboard:
Logitech G810 Orion Spectrum este echipat cu clasicele și bine știutele butoane media de pauză, redă, mut, ș.a.m.d. fără a întrerupe sesiunea de gaming. Un lucru interesant prezintă roller-ul din partea dreaptă sus a tastaturii deoarece acesta poate schimba melodiile sau controla volumul. De remarcat este și faptul că tastatura nu este împoțonată cu încă jumate din numărul total de taste.
Preț și disponibilitate:
Conform comunicatului oficial, Tastatura G810 Orion Spectrum va putea fi disponibilă în Europa de la mijlocul lunii februarie 2016 la un preț de 189 EUR ~ 850 RON.