Fosta echipă TSM devine Astralis

Anul trecut TSM a renunțat la divizia de Counter Strike:Global Offensive și a eliberat jucătorii aflați sub contract cu organizația. Aceștia nu au vrut să renunțe la turneele la care erau deja calificați așa că au continuat sub numele de TQM (Team Question Mark).

Acum ceva săptămâni prin intermediul unui tweet cei 5 danezi au anunțat că au semnat un contract cu o nouă organizație.

Iată că fosta echipă TSM devine Astralis, o noua asociație de eSports ce a adus pe masa negocierilor idei ce au fost pe placul jucătorilor. Aceștia nu vor fi doar niste pioni ce sunt trimiși în diverse colțuri ale lumii, ci vor lua decizii în cadrul companiei. De asemenea nu vor mai exista contracte dubioase sau clauze ce impun un anumit program de streaming sau folosirea unui anumit echipament hardware.

Dupa vestea dizolvării echipei Titan acest anunț este o gură de aer proaspăt pentru scena profesionistă de Counter-Strike:Global Offensive prin simplul fapt că 5 oameni au reușit să dea un exemplu destul de rar întâlnit. Echipele cu potențial nu mai trebuie să fie la cheremeul organizației, ci trebuie să formeze o relație puternică bazată pe încredere și profesionalism între jucători și oamenii din management.

Haxa
Haxahttps://www.overheat.ro/
Când nu sunt ocupată cu articolele de pe site, mă distrez pe http://www.twitch.tv/overheatro
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.