[Interviu] Virtus.pro despre cariera de jucător profesionist

Jucătorii polonezi de la echipa de Counter Strike: Global Offensive Virtus.pro și-au dezlănțuit forțele în cadrul competiției PGL Season 1 ce a avut loc în București, unde au obținut locul al II-lea. Printre antrenamente și poze cu fanii, Taz, neo, Pasha, byali și Snax au ales să ne răspundă la un mic interviu legat de ceea ce înseamnă în general să fii un jucător profesionist, dar nu numai atât.

counter-strike-global-1414

Reporter: Care a fost principalul aspect care ți-a plăcut cel mai mult la jocul Counter Strike încât te-a făcut să-ți dorești să ajungi un jucător profesionist? 

Jarosław “pasha” Jarząbkowski: Probabil veți râde, dar în Counter Strike: Global Offensive mi-au plăcut extraordinar de mult skin-urile. Poți avea skin-uri foarte scumpe, desigur pe care ți le poți cumpăra, iar asta face jocul destul de interesant. Ca să nu mai vorbim de grafica mult îmbunătățită față de varianta 1.6, hărți noi și așa mai departe.

Reporter: Spune-ne puțin despre cum ai descoperit tu jocul Counter Strike și cum privești evoluția ta în acest joc până în prezent

Jarosław “pasha” Jarząbkowski: Am început să joc Counter Strike acum 13 ani, dacă nu mă înșel chiar din versiunea Beta, deci pot să spun că am crescut o dată cu jocul.

Cât despre perfomanțele mele, pot să spun că pe o scară de la 1 la 10 le dau nota 7 până acum. Nu vreau să spun nici că sunt un jucător bun, nici că sunt unul prost, momentan consider că sunt undeva la mijloc.

Normal că practica este totul și asta încerc să fac și eu acum: practică, practică și iar practică. Tocmai din cauza multor antrenamente nici nu îmi rămâne timp pentru a încerca și alte jocuri. Adică în 13 ani m-am concentrat doar pe Counter Strike.

17495738914_8ae68472d5_h

Reporter: Putem spune că ești cel mai tânăr membru al echipei, deci ce planuri ai de viitor, vorbind despre echipa Virtus.pro și Counter Strike?

Paweł “byali” Bieliński: La momentul actual îmi doresc să câștig cât mai multe turnee cu echipa, să joc în continuare la fel de mult Counter Strike. Probabil la un moment dat, în viitor, voi încerca să ajut și alți jucători tineri care își doresc să ajungă profesioniști. Dar este un plan destul de ”îndepărtat”, ca să spun așa. Momentan mă axez doar pe antrenamentele cu echipa și cam atât.

Reporter: Ce înseamnă Counter Strike-ul pentru tine?

Paweł “byali” Bieliński: Chiar dacă va suna puțin dramatic, pot să spun că jocul Counter Strike este viața mea. Nu merg la școală, nu am niciun alt fel de job și sincer nu îmi doresc să fac altceva în afară de a juca acest joc. Desigur, reușeșc să-mi mențin existența din acest joc, ținând cont de faptul că îl joc încă de la vârsta de opt ani.

byali

Reporter: La ora actuală ești cel mai bun jucător de e-sports din țara ta natală. Care consideri că este cel mai greu lucru din cariera unui jucător profesionist de e-sports?

Filip “Neo” Kubski: Ei bine, cred că sunt mai multe aspecte dificile într-o astfel de carieră, însă pot să spun că un lucru comun cu care se confrunță mulți jucători profesioniști este acela de a-ți gestiona comportamentul și atitudinea în momentul unei victorii sau înfrângeri. Adică trebuie să fii capabil să le îmbrățișezi pe amandouă, fiindcă nu poți câștiga sau pierde mereu.

De altfel, perseverența este totul în acest domeniu și la fel sunt și eu. Îmi doresc ca mereu să fiu numărul unu și să dau tot ce este mai bun din mine. Îmi aduc aminte cu plăcere atât de momentele în care am obținut victorii, cât și de cele în care am pierdut, fiindcă din fiecare experineță ai câte ceva de învățat.Chiar dacă ești talentat, trebuie să exersezi în continuare și să fii mereu concentrat, mai ales dacă țintești sus.

Reporter: Spune-ne puțin despre performanțele de care ești cel mai mândru până acum.

Filip “Neo” Kubski: Pot să spun că sunt foarte mândru de performanțele mele în Counter Strike 1.6, lucru pe care nu pot să-l spun și despre Counter Strike: Global Offensive. Sunt oarecum mulțumit de rezultate până acum, însă știu că nu acesta este potențialul meu maxim.

Am fost foarte mulțumit în schimb de rezultatul pe care l-am obținut la ESL Major Series One: Katowice 2014. De aceea încerc să mă concentrez atât pe cât mai multe antrenamente, cât și pe viața mea personală, întrucât nu mă ocup numai de jocul Counter Strike.

Reporter: Un scurt mesaj pentru fanii din România?

Virtus.pro: Vă mulțumim că ne urmăriți turneele și că aveți încredere în noi și sperăm să cucerim cât mai multe turnee pentru a ne mulțumi și fanii deopotrivă.

Isabelle Frost
Isabelle Frosthttps://www.overheat.ro
Gaming is my only church.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.