Call of Duty: Black Ops III se pregătește de versiunea beta a multiplayer-ului

Activision au anunțat de curând, printr-un post pe blogul oficial, data de lansare a versiunii beta pentru componenta de multiplayer din Call of Duty: Black Ops III.

Seria Call of Duty este deja una consacrată și bine cunoscută, iar perioada de beta este caracteristică celor de la Activision, care obișnuiesc să ofere faniilor în fiecare an o doză din ceea ce urmează să primească spre sfârșitul toamnei.

Noul episod din serie a fost dezvoltat de Treyarch, cei care s-au ocupat și de primele două jocuri Black Ops. 

Posesorii de PlayStation 4 vor primi acces primi, în data de 19 august, urmând ca pe 24 august să se încheie sesiunea pentru PlayStation, iar cei care vor juca de pe PC sau Xbox One se vor putea alătura beta-ului începând cu 26 august și terminând cu 30 august, inclusiv.

În acest fel, toate platformele se bucură de 5 zile în care vor putea încerca o parte din ceea ce urmează să ofere noul titlu din seria Call of Duty.

Accesul la beta este oferit tuturor celor care au precomandat Black Ops 3, așa că vă încurajăm să vizitați magazinele Altex sau Media Galaxy pentru a pune mâna pe o copie, dacă sunteți pasionați de seria Call of Duty.

După achiziționare, veți primi un cod ce trebuie activat pe site-ul oficial al celor de la Call of Duty, unde vă veți putea alege platforma și regiunea.

Radu Stama
Radu Stamahttps://www.overheat.ro/
Pasionat de jocuri video si anime, s-a alăturat echipei Overheat în toamna anului 2014. Seria preferata anime ar fi One Piece, iar jocul preferat probabil Half Life 2, lângă Heart of Darkness din '98.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.