“Era destul de frig afară. În depărtare se vedeau munții Himalaya, iar pe marginea drumului se mai zăreau ici-colo câteva case ale localnicilor. Localnici despre care am auzit că sunt foarte ospitalieri cu străinii. Nu mai fusesem niciodată atât de departe de casă, dar nu îmi făceam probleme, la urmă urmei, aici fiecare clipă este o nouă aventură. Urma să las la o parte trecutul meu din viața reală pentru o vreme și să mă cufund în această civilizație, ghidată de reguli nescrise și de tradiții străvechi. Ajunsesem în Kyrat.”
– Pârvu Silviu, 2014
Cam acestea sunt cuvintele pe care le-aș scrie în jurnalul meu de călătorie în Kyrat, locația unuia dintre cele mai așteptate titluri. Far Cry 4 este fără doar și poate un joc reușit. Nu datorită poveștii interesante, nu datorită
gameplay-ului exploziv și graficii uluitoare, ci mulțumită lumii sale ce te învăluie din toate părțile. Este un univers viu ce îți dă senzația de real: vegetația, fauna, localnicii și tradițiile acestora, totul în Kyrat este recreat într-un stil unic și oferă impresia de autentic. Îmi asum riscul de trasforma acest review în memoriile mele din Kyrat. Așa că fără alte amănunte, luați-vă pașaportul și treceți granițele spre Kyrat. Nu veți regreta!
httpv://www.youtube.com/watch?v=XlfwWHk5b5k&list=PL0BsXiqsdgIFY2yhbTXziQDiU8T-R8eFY
POVESTE:
Jucătorul intră în pielea lui Ajay Ghale, un cetățean american născut în Kyrat ce trebuie să respecte ultima dorință (știți voi, clișeul ăla cu ultima dorință e literă de lege) a mamei sale decedate – să îi aducă cenușa în locul de baștină: ținutul muntos al Kyratului. Până aici, nimic ieșit din comun. Asta până când Ajay află că întreg Kyratul se află sub stăpânirea despoticului rege Pagan Min. După prima întâlnire cu Pagan, care este una dintre cele mai savuroase prezentări ale unui villain din câte am văzut, Ajay este luat pe sus de rebelii locali supranumiți The Golden Path.
Nici existența celor din urmă nu este lipsită de turbulențe, existand divergențe permanente între cei doi lideri Golden Path: în timp ce Sabal vrea să respecte tradițiile și să restaureze ordinea în regiune, Amita vrea un Kyrat liber, cu reguli egale atât pentru bărbați cât și pentru femei (lucru de înțeles datorită restricțiilor impuse femeilor în țări precum Nepalul). Pe parcursul campaniei, Ajay va avea de ales între diferite moduri de abordare a jocului, în funcție de personajul de la care își primește misiunile – acceptând misiunea Amitei pierzi șansa de a o parcurge pe cea a lui Sabal și viceversa. Chiar și în situația de față, aceste misiuni sunt doar un pretext pentru a ciurui cât mai mulți dușmani cu scopul de a ajunge în “vârful muntelui” la Pagan Min. Și ce urcuș sângeros…
Personajele jocului se supun tiparelor clasice. Îi avem pe cei doi lideri Sabal și Amita, care îl folosesc realmente pe Ajay drept carne de tun și îl trimit în cele mai nebunești misiuni cu putință; pe de altă parte există Longinus, un fanatic care și-a creat propriul cult al armelor de foc, și nu în ultimul rând, trebuie să ne amintim de Yogi și Reggie, personajele care adoră “ierburile”, fumându-le încontinuu.
Ajay Ghale nu este însă un personaj cu o personalitate bine definită prin intermediul unei singure trăsături de caracter. Este un lucru rău? Da și nu. Un erou fără personalitate nu rezonează cu jucătorul și nu îl face să se implice emoțional, însă datorită poveștii care ține cont de alegerile și preferințele jucătorului, aș putea spune că Ajay devine chiar cel din fața ecranului, cu preferințele și antipatiile omului din fața calculatorului / consolei.
Cât despre Pagan Min, acesta este clar cel mai reușit personaj al jocului. E nebun, dar și calculat în același timp. Spre deosebire de Vass, Pagan este mult mai calm, nu se pierde cu firea și este foarte extravagant. Deși Pagan are un rol important în poveste, acesta își face apariția de puține ori pe parcursul campaniei, însă în acele momente fură categoric show-ul. Am observat că personajul negativ este mereu în lumina reflectoarelor în titlurile francizei, iar acest lucru mă bucură nespus, eu personal rezonând deseori cu antagoniștii.
Nu pot spune că Far Cry 4 are o poveste excepțională. Este clar ceva cu totul special, dar firul narativ o ia puțin razna uneori și devine repetitiv alteori. Însă repet: povestea e doar un pretext pentru a-ți ucide inamicii.
GAMEPLAY:
Jocul oferă o întreagă regiune muntoasă pe care o poți explora: vrei să parcurgi povestea fără să deviezi, vrei să vânezi toate animalele sălbatice și să faci toate misiunile secundare, vrei doar să explorezi Kyratul, Far Cry 4 nu te îngrădește deloc, arătând într-un mod original ce înseamnă open-world.
Bineînțeles, jocul este în esența un First Person Shooter, iar cea mai mare parte a timpului ți-o vei petrece trăgând în tot felul de viețuitoare: fie că vorbim de oameni (nimic nu se compară cu nimicirea susținătorilor lui Pagan Min) sau de animalele ce populează harta (blană acestora fiind utilizată în crafting-ul diferitelor genți sau tocuri pentru arme). Cât despre inamicii umani, ei nu sunt cei mai inteligenți, în grupuri mici pot fi eliminați ușor, însă în grupuri de peste 5, aceștia nu trebuie niciodată subestimați.
httpv://www.youtube.com/watch?v=RwN7KeXj0D8&feature=youtu.be
Sistemul de împușcat a rămas la fel ca în Far Cry 3, arsenalul lui Ajay fiind reprezentat de mitraliere, pistoale, o arbaletă, grenade și să nu uităm de kukri, maceta tradițională din Nepal, adică…din Kyrat. Asemenea titlurilor precedente, avem la îndemână 2 seturi de upgrade-uri: The Tiger (ce îți upgradează acțiunile ofensive) și The Elephant (care îți upgradează acțiunile defensive).
Sistemul de țintire și mecanicile nu se numără printre cele mai originale, însă felul în care sunt integrate este interesant. Orice outpost al inamicilor este plin cu oportunități: explozibili, animale în cuști pe care le poți elibera pentru a face treabă în locul tău, elefanți pe care poți să-i călărești și să distrugi tot ce îți stă în cale și multe altele. Lăsând la o parte aceste “inserții naturale”, jucătorul poate face pe Rambo, atacând outpostul, sau poate aborda lucrurile din umbră, cu tact. În cazul în care Ajay încasează gloanțe, acesta poate oricând să își facă o injecție de restaurare a sănătății, realizată din plantele colorate răspândite mai peste tot pe hartă.
Nici sistemul de deplasare prin nivel nu a fost lăsat la voia întâmplării, controlul mașinilor, al mini-elicopterului, al wingsuit-ului și al celorlalte vehicule este implementat foarte bine. Trebuie menționat că echipamentul eroului nostru este completat de abilitatea lui de a escalada anumiți versanți, lucru care adaugă verticalitate hărții.
Misiunile, în număr de 32, sunt destul de variate. Avem misiunile Golden Path, unde ai de ales între calea Amitei și cele a lui Sabal, misiunile lui Longinus îți aduc arme noi, plus cele ale lui Yogi și Reggie, care sunt practic efectele drogurilor administrate eroului. În diferite locații de pe hartă vei găsi misiuni Shangri-La, care te poartă în orașul mitic tibetan. Deși acestea arată superb din punct de vedere vizual, nu am putut ignora impresia unor acțiuni destul de scriptate, care nu își au au locul în joc.
MULTIPLAYER:
Cred că sunt printre puținele persoane care nu au gustat multiplayer-ul lui Far Cry 3. Pur și simplu mi s-a părut în plus; cel competitiv era prea minimalist, iar cel co-op nu era destul de captivant. Cu toate acestea, Far Cry 4 mi-a adus pe tavă un multiplayer competitiv balansat și un co-op foarte bine realizat.
Cel competitiv, numit “Battles of Kyrat”, îl pune pe jucător în rolul unui luptător din cele 2 facțiuni: Golden Path (rebelii) și Rakshasa (elita lui Pagan Min). Rebelii din Golden Path sunt ofensivi și se bazează pe arme de foc și putere pură de atac, pe când Rakshasa se concentrează pe Stealth și alte puteri “mitice”, dintre care putem aminti abilitatea de a chema animale în luptă.
Cele 3 moduri de joc (Outpost, Propaganda și Demon Mask – variații ale modurilor tipice Call Of Duty) sunt destul de bine integrate atât cu lumea Kyratului, cât și cu povestea de fundal a jocului. Co-op-ul este extrem de captivant, mai ales în comparație cu Far Cry 3: zonele din cooperativ nu sunt limitate de bariere acvatice sau de ziduri invizibile, tot Kyratul putând fi tabla de joc a celor 2 jucători. Al doilea jucător (ce va intra în pielea lui Hurk) poate oricând să ți se alăture în timpul campaniei. De asemenea, puteți cuceri fortărețele băieților răi, locuri foarte greu de asaltat de unul singur.
Pe lângă aceste 2 moduri de joc, Far Cry 4 vine și cu un editor de mape ce permite jucătorilor să își creeze propriile zone de luptă pe care mai târziu le pot împărți cu prietenii.
GRAFICĂ ȘI SUNET
Universul Kyratului a reușit să mă învăluie și asta în mare parte datorită peisajelor și atmosferei. Jocul folosește engine-ul Dunia la maximum: vegetație arată nemaipomenit, personajele și NPC-urile sunt și ele destul de detaliate, iar animalele reușesc să pulseze realism jocului. Far Cry 4 este cel mai arătos open-world din câte am văzut.
Atmosfera jocului este completată de contrastul vechi – nou, antichitate – modernitate: se respectă tradițiile nescrise ale comunității, dar în același timp se recurge la modalități contemporane de rezolvare a problemelor. Pe parcursul jocului am întâmpinat puține bug-uri, acestea fiind reprezentate de texturi mai proaste sau de cadavrele inamicilor care uneori nu respectă legile fizicii.
Sunetul este și el un plus major, coloana sonoră fiind un omagiu adus culturii din Nepal. Muzica pornește când trebuie, unde trebuie, și deși este old-school, îți dă suficientă adrenalină pentru a te simți un badass pe câmpul de luptă. Cu excepția lui Pagan Min, interpretat impecabil de către Troy Baker, vocile celorlalte personaje nu sunt deloc memorabile și par puțin forțate.
Pot scrie multe lucruri artistice despre lumea din Far Cry 4,însă nu o s-o fac deoarece nimeni nu vrea literatură într-un review. Spun doar atât: ca jucător, este destul de ușor să te pierzi în Kyrat.
