[Interviu] Black The Fall – Cristian Diaconescu

Acum ceva timp vă încântam privirile cu preview-ul la Black The Fall, realizat de către o echipă ambiţioasă de români, aşa că m-am gândit ca ar fi frumos să aflăm mai multe detalii despre acest proiect şi l-am invitat pe Cristian Diaconescu,Lead designer, animation, 3D modeling, sound designer, web designer şi PR la Black The Fall.

10733468_1487562808174803_997301895_nOverheat: Salut şi bine ai venit pe Overheat.ro. Îţi mulţumim că ai acceptat invitaţia noastră la interviu.

Cristian Diaconescu: Salut, mulţumim şi noi pentru oportunitate. Ne bucurăm să fim aici.

OVH: Ce ne poţi spune despre tine şi munca pe care o faci? De asemenea, cred că cititorii noştri ar dori să afle cum ţi-ai inceput început cariera. Ce ne poţi împărtăşi?

CD: Totul a inceput cu primele filme de animaţie făcute de cei de la Blizzard pentru Warcraft şi Diablo la sfârşitul anilor 90. Atunci mi-am dat seama că asta vreau să fac în viaţă. Am lucrat din 2002 în industria jocurilor autohtonă. La inceput ca level designer şi după ca modelator 3D, texture artist şi animation artist. Background-ul meu mi-a oferit un punct solid de plecare în explorarea artistică a acestui domeniu.

Eu cred că jocurile video pot fi mai mult decât divertisment, că s-au “copt” ca mediu pentru a te exprima artistic. Black The Fall este un pas important în această direcţie. Cu el ne propunem să creăm emoţie, nu doar reacţie.

OVH: Care este povestea jocului Black The Fall? Ce v-a inspirat să faceţi acest joc şi cam cât a durat să aduceţi proiectul de la stadiul de idee până la stadiul de joc funcţional.

CD: Jocul este un platformer cinematic care se desfaşoară într-o lume post-comunistă, industrială. Black, avatarul tău în joc, suferă de amnezie. Din pielea lui începi să explorezi mediul înconjurator, să rezolvi puzzle-uri şi să decizi cum te comporţi cu personajele ciudate pe care le întâlneşti. Lumea în care se desfaşoară totul este inspirată din trecutul nostru dinainte de ’89. Acest fapt se simte atât in atmosfera jocului cât şi în comportamentul personajelor.

Peisajul e dominat de elemente industriale cum sunt combinatele abandonate pe care încă le mai poţi întâlni în România. Personajele sunt animate de suspiciune şi teama, iar jucătorul nu ştie niciodată sigur dacă cel cu care se întâlneşte îi este prieten sau nu.

De la stadiul de idee până la cel de prototip ne-a luat cam 4 luni.

OVH: Personajul principal din joc mi s-a parut foarte misterios şi interesant. Ne poţi da mai multe detalii despre el?

CD: Cred că pentru moment va trebui să rămână exact aşa cum ai spus că este: misterios şi interesant. 🙂 Unul dintre lucrurile pe care ni le-am propus este că povestea şi personalitatea lui Black să se dezvaluie pe măsură ce joci. Desigur, alegerile tale vor influenţa felul in care lumea se raportează la tine şi deci şi povestea ta.

Mai pe larg, Black The Fall este gândit astfel încât să iţi poţi alege stilul în care vrei să explorezi lumea. NPC-urile ţin cont de modul în care vei actiona şi se vor comporta în consecinţă. Felul în care decizi să te comporţi în joc va influenţa modul în care mediul se raportează la tine. De exemplu, daca ai o reputatie proastă, anumiţi NPC nu vor ezita să te tradeze şi să cheme inamicii.

O abordare mai silenţioasă se traduce într-un mod de joc mai puţin agresiv şi astfel vei avea beneficii în urma interacţiunilor cu ei. Unii vor fi chiar dispuşi să te ajute şi să iţi arate drumuri ascunse pe care altfel le accesezi mult mai greu. Toate aceste alegeri ajung să alcătuiască propria ta poveste şi personalitate.

OVH: Ce reprezintă pentru voi Black The Fall şi cât de mare este echipa care l-a creat?

CD: Suntem o echipă care împărtăşeşte pasiunea pentru jocuri. Nucleul dur este alcătuit din 4 oameni: 2 graficieni (Nico şi Cristi) şi 2 programatori (Anca şi Andrei). În plus, colaborăm cu Alex Doiciu pentru animaţii şi Adi Liţă pentru testare.

Eu şi Nico suntem studenţi la UNARTE, secţia Grafică. Este a doua facultate pentru amândoi, Nico a facut înainte Comunicare şi eu Automatica. Jocul a inceput ca un proiect de semestru pentru şcoală, dar a depăşit repede graniţele pentru care a fost conceput. S-a transformat, aproape peste noapte, într-un proiect mult mai ambiţios, un proiect în care suntem implicaţi 200%

OVH: Care crezi că e acel lucru special la jocul vostru, acel atu greu de replicat de altcineva?

CD: Feelingul jocului şi faptul că încercăm să introducem jucătorul într-o atmosferă inspirată de lumea comunistă.

OVH: Care a fost cea mai complicată parte a proiectului?

CD: Ummm… promovarea. Suntem o echipă mică şi ne ocupăm în principal cu “produsul” jocului. Nici nu am intuit cât de mult efort şi timp trebuie alocate pentru tot ce înseamnă comunicare. Încercăm să ne adaptăm din mers şi să o facem cât de bine putem.

OVH: Ce părere ai despre Steam Greenlight şi Steam Early Access?

CD: Sunt două unelte foarte bune, doar că toate uneltele bune ele dau rezultate daco le foloseşti cum trebuie. În cazul nostru este posibil să ne fi grobit cu Early Access. Am impresia că utilizatorii de Early Access se aşteaptă sa primească un joc într-o versiune foarte avansată, sau apropiată de cea finală şi nu se aşteapta să primească un prototip.

După ce am luat Greenlight foarte repede (două saptamani) datorită unui feedback foarte bun al comunităţii, ne-am pus prototipul pe Early Access. În momentul de faţă lucrăm la următorul build care va fi 100% jucabil (cu toate feature-urile implementate) şi care reprezintă primul “act” al jocului.

OVH: Plănuiţi să faceţi şi alte jocuri pe viitor?

CD: Momentan suntem foarte implicaţi în proiectul ăsta şi nu ne rămâne timp să ne gândim la altceva. În cadrul jocului deja există foarte multe aspecte “în construcţie” care ne ţin ocupaţi, pentru moment, energia creativă.

OVH: Ai sfătui şi pe alţii să facă ce faceţi şi voi?

CD: Ha, ha. Nu sunt tipul care să dea sfaturi. Ce pot să spun? Este un drum care presupune multa rezistenţă şi efort. Mie îmi place. Momentan, nu mă văd făcând altceva.

OVH: Doreşti să transmiţi ceva cititorilor noştri?

CD: Da. Aş vrea să ăi rog să intre pe campania noastră de Kickstarter şi dacă le place jocul să ne ajute să răspândim vestea despre el. Suntem doar 4 oameni şi bugetul nostru de marketing este zero, aşa că orice ajutor de comunicare este binevenit.

OVH: Mulţumesc pentru timpul acordat. Vă dorim succes în continuare.

CD: Mulţumim şi noi.

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.