Ce este un joc video bun ?

Pot să încep acest articol prin a spune că orice joc e bun în felul lui sau că gusturile nu se discută… Dar totuși nu o s-o fac. Fie că vrem să o spunem sau nu, există jocuri bune și jocuri mai puțin bune (și mai există și acele jocuri care chiar sunt proaste). Totuși când scriu aceste rânduri nu pot să fiu 100% obiectiv deoarece apare în ecuație factorul numit părere personală, dar cu toate astea m-am gândit să scriu un articol legat de ce este (sau ce cred eu că este) un joc bun.

JOCUL PERFECT

Înainte să începem să disecăm subiectul, să menționăm ce este (sau ce ar trebui să fie) jocul perfect. Jocul perfect ar trebui să aibă o poveste genială demnă de un Oscar, cu emoții cât pentru un întreg serial TV, cu personaje credibile și memorabile, un subiect plin de acțiune în care să te regăsești și cel mai important: să îți transmită sentimente. Această “poveste perfectă” ar trebui să se îmbine cu un gameplay foarte bine pus la punct, distractiv, dinamic, care să îți dea senzaţia de împlinire, plăcere și să nu uiți repede acele câteva ore în care l-ai jucat. De asemenea, grafica trebuie să fie foto-realistă, iar sunetul, atât vocile cât și coloană sonoră, să fie impecabile. Dacă tot e perfect, i-ar trebui și un multiplayer care să te țină cu orele după terminarea campaniei singleplayer.

Gold

 

Cam pe aceste lucruri s-ar baza jocul perfect, dar după cum bine știm: Nimic nu este perfect ! În schimb, marea majoritate a jocurilor (poate chiar toate) încearcă să atingă această perfecțiune. Uneori aproape le iese, alteori nu. Ceea ce este cert este că toate jocurile vor să tindă spre titlul de jocul perfect și din acest motiv, an de an, primim atâtea jocuri diferite și interesante.

GAMES THESE DAYS…

Jocurile în ziua de azi sunt împărțite, după umila mea părere, în free-to-play, indie și jocurile serioase (triple A). Jocurile free-to-play sunt fie jocuri mediocre, fie jocuri multiplayer devenite e-sport peste noapte, fără pic de poveste. Jocurile indie sunt dezvoltate cu bani și resurse limitate făcându-și treaba bine, dar nu se compară cu jocurile mari, cu bugete de dezvoltare imense, cu echipe de sute de oameni și în spatele cărora sunt studiouri și publisheri mari.

PlayStation

 

 

Cu toate acestea marile companii din gaming-ul actual încep să mulgă o singură franciză și să facă jocuri din ce în ce mai proaste, până când găsesc altă idee, altă franciza și o iau iar de la capăt; și totul pentru bani (sper că E.A. se simte). Jocurile bune sunt rare, au ani întregi de dezvoltare (uneori anii de dezvoltare nu garantează un produs bun), au delay-uri peste delay-uri (un joc care a primit delay nu înseamnă un joc bun) și la final când apar pe rafturi, toată lumea se bate să le cumpere, iar mai apoi criticii le laudă și le dau premii (“Game of the Year” dacă se poate) .

Dacă o luăm logic, marea majoritate a jocurilor bune sunt jocuri de la studiouri mai mici ( CD Projekt Red, 4A Games, Irrational Games etc), ce nu sunt publicate de infamele E.A., Activision sau Ubisoft ( de fel cei mai mari publisheri). De asemenea marea majoritate a jocurilor bune sunt exclusivitățile de platforme de la studiouri first-party; exemple sunt destule: Uncharted , HaloWarcraft, God Of War , Mario Galaxy etc. Cu toate că aceste exclusivităţi sunt niște jocuri fenomenale nu sunt așa cunoscute de masele de gameri din cauza inexistenței pe platformă lor sau chiar din cauza fanboy-ismului; dar despre asta cu altă ocazie.

Pot înșira multe jocuri bune, îi pot pune pe Mario, Sonic și încă câțiva pe aici să fac top 100 jocuri, dar totuși nu o să o fac. Toată lumea poate compara un joc vechi cu unul actual, singura problemă este că nu e corect, standardele s-au schimbat, iar tot ce a fost în trecut în gaming a influențat ce este azi. Dacă nu era Mario așa cum a fost el, poate azi nu aveam The Last Of Us pe PS3. Așa că nu am de gând să fiu subiectv și să va înșir topul meu pentru cele mai bune jocuri din istorie, în schimb vă aștept pe voi să vă spuneți în secțiunea de commenturi top 10 jocuri pe care le-ați jucat în viața asta

CUM ALEGI UN JOC  ?

Știu cât de greu este să alegi un joc. Să îți dai seamă dacă chiar îți place, dacă l-ai juca cu plăcere și dacă îți merită banii. Am făcut o lista cu “chestii” utile pe care sa le faci înainte de a-ți cumpără un joc:

  • Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te asiguri că jocul se găsește pe platformă pe care te interesează. Apoi trebuie să îți placă genul și ideea principală a jocului.
  • Caută informații despre studioul din spatele jocului, ce jocuri a mai produs, dacă aceste jocuri au fost bune și ce părere generală au criticii despre noul joc.
  • Vezi fiecare trailer și gameplay trailer, astfel încât să îți faci o idee generală despre cât de interesantă e povestea și să înțelegi mecanicile de joc din gameplay.
  • Dacă ți-ai făcut o părere generală despre joc și consideri că merită investiția poți da pre-order (uneori prin pre-order, publisherii văd o campanie de marketing ascunsă așa că să ai grijă)
  • Înainte cu câteva zile de lansarea jocului (deci implicit cu câteva zile înainte să primești tu jocul) încep să apare review-uri de la cele mai mari publicații. Asta e ocazia cea mai bună să îți dai seamă dacă jocul merită cu adevărat. Cu toate review-urile posibile, dacă jocul ți se pare bun și chiar îl vrei, poți păstra precomandă. Nu uita: toate review-urile sunt subiective!

1239608-people_playing_playstation_5

 

PĂRERI PERSONALE

Acum că am ajuns la finalul articolului o să fiu subiectiv. În acești ani în care am fost gamer nu pot spune că m-a dezamăgit vreun joc pe care am dat banii, fiecare joc cumpărat și-a justificat prețul. Întradevăr, au fost și jocuri de la care mă așteptăm la mai mult, dar nu au livrat tot ceea ce puteau ( Watch_Dogs ar fi cel mai recent exemplu) . Nu știu dacă am un dar de a recunoaște jocurile cu adevărat bune sau efectiv e noroc pur… Pe lângă toate acestea, sunt jocuri pe care le consider foarte bune, dar nu am avut ocazia să le butonez (aici intră seria Bioshock, Red Dead Redemption, cele două jocuri Metro și încă câteva); pe lângă aceste câteva scăpări,pot spune că toate jocurile care mi-au plăcut le-am butonat.

1015972_621521427966519_2945900297455914358_o

Dacă ar fi să trag o linie și să spun jocul preferat ar fi destul de greu. Nu pot uita experiența din niciun joc. Cel mai mult mi-au rămas în inimă Uncharted 2, God Of War III, Batman Arkham Asylum și Assassin’s Creed II. Dar cu toate astea, jocul cel mai drag și cel care mi-a transmis cele mai multe sentimente și momente de neuitat este The Last Of Us.

Fiecare joc din colecția mea și-a lăsat mai mult sau mai puțin amprenta asupra vieții mele. 

Silviu Pârvu
Silviu Pârvuhttps://www.overheat.ro/
Ziua e redactor la Overheat, iar noaptea este Batman. Individul se consideră înțelept precum Obi-Wan, șarmant asemeni lui Ezio, răzbunător precum Kratos și misterios ca însuși Cavalerul Negru. Îi plac filmele și cărtile bune, comics-urile, electronicele fel de fel, muzica rock și rap și iubește fetele care știu că pentru a fura inima unui băiat au nevoie de un cuțit. Cel mai grav dintre toate? Se intitulează "gamer"!
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

2 COMENTARII

  1. 1 fifa 98
    2 quake 2
    3 gta3
    4 need for speed underground 1,2 si monst wanted
    5 hitman 47
    6 Test Drive Unlimited 2
    7 Battlefied Bad Company 2
    8 Call Of Duty Moderwarfare 4
    9 Battlefield 3
    10 Rfactor ( cel mai bun simulator de F1)

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.