Se pare că Ubisoft se confruntă cu foarte multe cazuri de leak-uri în privința jocurilor sale. Mai nou există zvonuri cum că un nou joc Prince of Persia ar fi în dezvoltare.
Nu, din păcate nu este vorba de presupusul joc plasat în Egipt, ci despre unul făcut în 2D. Utilizând motorul grafic din Rayman Legends și Child of Light, se spune că deja Prințul este capabil de animațiile de bază precum escaladarea zidurilor și mânuirea unei săbii. Sunt foarte curios ce ne va pregăti Ubisoft.